Premierul Ciucă: Azi avem ipoteze despre procentul cu care să crească pensiile. Sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11% – Cronica dimineții

Cronica dimineții vă este prezentata de Raiffeisen Smart Market.

1. Premierul Nicolae Ciucă a declarat că îşi ”păstrează partea de responsabilitate” atunci când este întrebat despre procentul cu care pensiile ar urma a fi majorate de la începutul anului viitor, şeful Guvernului precizând că în prezent există doar ipoteze legate de procentul cu care aceste venituri vor creşte. “Acum, în momentul de faţă, avem ipoteze, sunt ipoteze de la 10% la 15%, la 11%”, a declarat Nicolae Ciucă într-un interviu difuzat, marţi seară, de Antena 3. (News.ro)

2. Lista transmisă recent de către ANAF Poliției, cu cele aproape 53.000 de firme care înregistrează restanțe la impozite și contribuții cu reținere la sursă, nu reprezintă o sesizare penală, deoarece simpla transmitere a unui fișier nu întrunește condițiile de fond și de formă impuse de legea procedural penală, a transmis Poliția Română. Polițiștii au în prezent în lucru doar 9 dosare penale pe baza unor sesizări depuse de ANAF, conform regulilor, separat de lista trimisă. În consecință, lista cu datornici trimisă de ANAF Poliției are rolul unui simplu schimb de informații între cele două instituții. (Profit.ro)

3. Al doilea eșec pentru infrastructura mare a fost confirmat oficial, marți, de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, care a anunțat că Podul peste Dunăre de la Brăila nu poate fi deschis până la sfârșitul anului, termen asumat de constructorul italian Astaldi. Este al doilea eșec în infrastructura mare după ce, în vară, premierul Ciucă anunța blocajul Tirrena Scavi pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești. (Economedia)

4. Rata șomajului la nivel național a fost de 2,56%, la finalul lunii august, egală cu cea din luna anterioară și mai mică cu 0,37 puncte procentuale decât cea din luna august a anului 2021, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Numărul total de șomeri la finele lunii august 2022 a fost de 224.044 de persoane, mai mare cu 564 de persoane față de cel înregistrat la finele lunii anterioare. (Profit.ro)

5. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, se arată de acord cu majorarea veniturilor aleşilor locali, susţinând că şi prin decizia adoptată marţi în acest sens aceştia nu vor avea venituri ”la zi”, ci la nivelul anului trecut. Ciolacu explică faptul că ”nu e un fenomen de masă, dar e un lucru corect” această majorare, subliniind că nu este vorba despre un efort bugetar mare, în condiţiile în care de mărirea veniturilor vor beneficia aproximativ 3.100 de persoane. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Naționala României de fotbal U19 s-a calificat la Turul de Elită. Elevii lui Alexandru Pelici s-au impus cu 2-0, în fața Austriei. Golurile au fost marcate de Rareş Burnete, la finalul primei reprize. Eduard Radaslavescu, intrat de pe bancă chiar în locul marcatorului primul gol, a stabilit apoi rezultatul final.

6. Oficialii din Norvegia, Suedia și Danemarca cataloghează scurgerile de gaze naturale din Nord Stream 1 şi 2 ca acte de sabotaj, acţiuni deliberate a căror sursă nu a fost încă stabilită. Ministrul norvegian al Petrolului a declarat că primele informaţii despre scurgerile de la Nord Stream „indică acte de sabotaj”. Premierul suedez Magdalena Andersson a declarat că scurgerile de gaze din gazoductul Nord Stream sunt „probabil o acţiune deliberată”, dar „nu un atac împotriva Suediei”. Explozii submarine au fost înregistrate înainte să înceapă să se scurgă gaze naturale din cele două gazoducte, “foarte probabil cauzate de detonări”, potrivit Institutului suedez de Seismologie. (News.ro). Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că scurgerile de gaze din conductele Nord Stream au fost cauzate de sabotaj și a avertizat cu „cel mai puternic răspuns posibil” în cazul în care infrastructura energetică europeană activă ar fi atacată. (Hotnews)

7. Zbigniew Rau, ministrul polonez de Externe, a declarat că răspunsul NATO, în eventualitatea folosirii de arme nucleare în Ucraina, ar trebui să fie non-nuclear dar “devastator/distrugător”. (TheGuardian)

8. Autorităţile de ocupaţie pro-ruse din regiunile ucrainene Zaporojie, Herson şi Lugansk au anunţat marţi seară victoria la referendumurile de anexare a acestor teritorii la Rusia, referendumuri denunţate ca ilegitime de Kiev şi de ţările occidentale (Digi24). Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că referendumurile false ale Rusiei din patru regiuni din estul Ucrainei au fost „o încercare de a fura teritoriul unui alt stat”. ”Recunoaşterea de către Rusia a referendumurilor false şi o nouă încercare de anexare a teritoriului Ucrainei vor însemna că nu mai este nimic de discutat cu acest preşedinte al Federaţiei Ruse”. (News.ro)

9. Iranienii au ieșit în stradă pentru a 12-a noapte consecutiv în mai multe orașe din țară pentru a protesta față de moartea unei tinere arestate de poliția morală, în pofida unei represiuni care s-a soldat cu zeci de morți. Marți, potrivit agenției iraniene de presă Tasnim, Faezeh Hashemi, fiica fostului președinte Akbar Hashemi Rafsanjani, a fost arestată la Teheran pentru „incitare la proteste”. (Hotnews)

10. Eisai și Biogen au anunțat că medicamentul lor experimental pentru Alzheimer a încetinit semnificativ progresia bolii, conform rezultatelor unui amplus studiu clinic, ceea ce crește șansele de aprobare în SUA.Tratamentele disponibile în prezent ajută la atenuarea temporară a unora dintre simptomele Alzheimer, dar niciunul nu afectează evoluția generală a bolii. (WSJ)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au anunțat că au simulat două găuri negre minuscule într-un computer cuantic și au transmis un mesaj între ele printr-un tunel în spațiu-timp – Cronica dimineții
România învinge din nou Anglia la un European de fotbal – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău