Premierul Ilie Bolojan se confruntă marţi cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR – Cronica dimineții
1. Premierul Ilie Bolojan se confruntă marţi cu moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi AUR şi semnată de 254 de parlamentari. Rezultatul votului din plenul Camerelor reunite este greu de estimat, având în vedere că unii dintre semnatari au anunţat că nu vor şi vota moţiunea, alţii au schimbat brusc tabăra, iar negocierile pentru voturi se desfăşoară până în ultimul moment. (News.ro)
2. Raportul dintre cheltuielile publice rigide (cheltuieli sociale + salariale + dobânzi) și veniturile bugetare ciclice (venituri fiscale + contribuții de asigurări sociale) a fost de 87,6% după primul trimestru din acest an, în scădere puternică față de 99,0% în perioada similară din 2025, conform datelor din execuția bugetară, analizate de economiștii BCR Cercetare. Asta înseamnă că, din 10 lei intrați la buget, sub formă de venituri fiscale și contribuții de asigurări, 8,7 lei s-au dus pe salariile din sectorul public, pensii și alte beneficii sociale și dobânzile aferente datoriei publice, în primele 3 luni ale anului. (Cursdeguvernare)
3. Până la data de 31 decembrie 2027 va fi interzisă sau suspendată înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută, conform proiectului inițiat de PSD, amendat de AUR, și adoptat prin vot de Senat. Vor fi exceptate companiile cu pierderi pentru 5 ani consecutiv sau pentru care a fost declanșată, prin hotărâre judecătorească definitivă, procedura de insolvență, precum și acțiunile a căror valoare totală, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent, nu depășește 5 milioane lei. (Profit.ro)
4. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat că cererea de plată 4 din cadrul PNRR a trecut de evaluarea preliminară din cadrul Comisiei Europene, ceea ce înseamnă că România urmează să primească 2,622 miliarde de euro. (Cotidianul)
5. Primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat luni seara, în emisiunea “Sinteza zilei”, că va fi un vot “copleșitor” la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ilie Bolojan. “Un vot copleșitor. Eu zic că au reușit prea puțin. Au mai luat ceva dar nu suficient”, a precizat Olguța Vasilescu despre încercarea PNL de a determina semnatari ai moțiunii de cenzură să se răzgândească. Pe de altă parte, Olguța Vasilescu a precizat că speră ca alianța cu PNL să se refacă după ce Ilie Bolojan va fi înlăturat. (A3)
Din Cronica Sportivă: Englezii de la Arsenal Londra și spaniolii de la Atletico Madrid se întâlnesc marți, de la ora 22:00, în returul semifinalelor Ligii Campionilor. Primul meci s-a terminat la egalitate, 1-1.
6. Guvernul a aprobat în ședința de ieri un plafon de 500 de milioane de lei pentru programul de credite ipotecare Noua Casă. Anul trecut, plafonul a fost tot de 500 de milioane de lei, dar au fost acordate doar 246 garanții în valoare totalã de 33 milioane lei și 9 promisiuni de garantare, în valoare totalã de 1,3 milioane lei. (Profit.ro)
7. Militarii ucraineni întăresc apărarea la frontiera sud-vestică, în direcţia regiunii transnistrene a Republicii Moldova, a anunţat Comandamentul Operaţional „Vest”, care precizează că acest sector rămâne în atenţie, din cauza prezenţei contingentului militar rus în regiune şi situaţiei instabile de securitate. (News.ro)
8. Comisarul european pentru extindere Marta Kos a declarat luni că este „imposibil” ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană în ianuarie 2027 şi a pledat pentru o aderare „graduală”, începând cu domenii specifice, precum energia. (Hotnews)
9. Armata rusă va respecta un armistiţiu unilateral cu Ucraina în zilele de 8 şi 9 mai, cu ocazia marcării, la 9 Mai, a victoriei sovietice din 1945 împotriva Germaniei naziste, a anunţat luni Ministerul Apărării din Rusia. Rusia va lansa un „atac masiv cu rachete” asupra Kievului dacă Ucraina încalcă armistiţiul din 9 mai, a avertizat, totodată, Ministerul rus al Apărării. (News.ro). Ucraina nu a primit semnale oficiale din partea Rusiei privind încetarea ostilităţilor, în ciuda declaraţiilor de pe reţelele sociale. Cu toate acestea, Kievul declară încetarea focului începând cu 6 mai şi face apel la Moscova să treacă de la retorică la paşi reali, a anunţat preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. (News.ro)
10. Curtea Supremă a Statelor Unite a restabilit luni accesul pe scară largă la pilula pentru avort mifepristonă, anulând o hotărâre a unei instanţe inferioare care ameninţa să submineze una dintre principalele modalităţi de efectuare a avorturilor la nivel naţional. (News.ro)
Fotografia dimineții – Cristi Chivu, pe gazon, după ce a câștigat titlul în Italia, ca antrenor al echipei Inter Milano. Imagoo Images:

