Prima zi a vizitei Papei Francisc în România a fost un succes – Cronica dimineții

1. Prima zi a vizitei Papei Francisc în România poate fi rezumată ca un succes de public. Oamenii l-au întâmpinat pe străzi, la catedralele Naţională şi Sfântul Iosif, dar şi în ploaie, în Piaţa Revoluţiei. A fost ovaţionat, fotografiat şi subiectul principal al discuţiilor din oraş. (News.ro)

2. Bursele din întreaga lume au scăzut puternic ieri după ce președintele Trump a amenințat Mexicul cu impunerea de tarife, pe importuri, pentru a combate imigrația. (WSJ)

3. Un nou record a fost înregistrat în Marea Britanie după ce joi s-au depășit 300 de ore în care sistemul național energetic nu a fost alimentat deloc cu energie produsă de cărbuni. (Link)

4. Numărul locurilor all inclusive în hotelurile de la mare a crescut cu 3.243, respectiv cu 30% față de capacitatea de anul trecut. Acum, pe litoralul românesc sunt 29 de hoteluri all inclusive, care cumulează peste 13.500 de locuri de cazare și pot primi, într-un an, mai mult de 270.000 turiști. (Profit.ro)

5. Șomajul în India a ajuns la 6,1%, cel mai ridicat nivel din ultimii 45 de ani. (Reuters)

6. Abuzul de alimente ultraprocesate crește riscul de boli cardiovasculare și de deces, sugerează două studii europene efectuate în rândul a peste 120.000 de persoane și publicate joi. (Profit.ro)

7. Illinois a devenit statul american cu numărul 11 care a legalizat consumul de marijuana în scop recreațional. (Bloomberg)

8. Secţiunea „Star Wars: Galaxy’s Edge” a parcului de distracţii Disneyland California a fost inaugurată în prezenţa actorilor Harrison Ford, Mark Hamill, Billy Dee Williams şi a cineastului George Lucas. (News.ro, video)

9. Un youtuber influent din Spania a fost condamnat după ce a umilit un cerșetor român din Barcelona, căruia i-a dat biscuiți umpluți cu pastă de dinți, a anunțat vineri justiția. Kan-Hua Ren, alias ReSet pe YouTube, 19 ani la momentul faptelor, în 2017, a fost condamnat în primă instanță de un tribunal din Barcelona la 15 luni de închisoare, închiderea pentru 5 ani a canalelor sale și despăgubiri de 20.000 de euro pentru victima sa. (Hotnews)

10. Simona Halep joacă astăzi, începând cu ora 12, cu Lesia Tsurenko (Ucraina, 27 WTA) pentru calificarea în optimile de finală de la Roland Garros. Tot astăzi va evolua și Irina Begu (116 WTA), ea urmând să o înfrunte în turul trei pe americanca Amanda Anisimova (51 WTA).

Fotografia dimineții –  Inquam Photos / Octav Ganea:

Ți-ar mai putea plăcea
Biden: Dați $100 fiecărui american care se vaccinează – Cronica dimineții
Un an de la invazia Ucrainei de către Rusia – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău