Primele probe colectate de pe partea îndepărtată a Lunii au ajuns în China – Cronica Spațială

1. Sonda spațială Chang’e-6 a Chinei a returnat cu succes pe Pământ probe de sol de pe partea îndepărtată a Lunii. Sonda a ajuns cu bine într-o regiune pustie din Mongolia Interioară, iar capsula cu probe a fost transferată ulterior la Beijing. Cercetătorii de la Academia de Tehnologie Spațială a Chinei au extras apoi aproximativ 2 kilograme de probe, care vor fi cercetate. Este pentru prima oară când oamenii obțin probe de sol de pe partea întunecată a Lunii. (The Guardian)

2. Cercetătorii au identificat o galaxie într-o perioadă timpurie a Universului care are o masă echivalentă cu cea a unui miliard de stele din acel interval de timp, ceea ce este inexplicabil de mult pe baza cunoștințelor actuale. Noua galaxie a primit numele J1120+0641 și a fost descoperită cu ajutorul telescopului spațial James Webb. (Nature)

3. Cercetătorii au descoperit pentru prima oară apă sub formă de gheață la ecuatorul planetei Marte, într-o regiune în care aceștia nu credeau că acest lucru este posibil. Gheața a fost descoperită pe platoul vulcanic Tharsis și are o grosime de numai 0,01 milimetri, însă acumulează o masă estimată la 150.000 de tone de apă datorită suprafeței mari pe care se află. Gheața este vizibilă timp de câteva ore la răsăritul Soarelui, apoi se topește și se evaporă, pentru ca în noaptea următoare să se formeze din nou. Descoperirea a fost realizată de sonda spațială ExoMars și confirmată ulterior de sonda spațială Mars Express, ambele ale Agenției Spațiale Europene. (ESA)

4. Primele analize ale probelor recoltate de pe asteroidul Bennu indică prezența unor fosfați de magneziu și sodiu care sugerează că asteroidul ar putea fi o rocă desprinsă de pe planetă primitivă acoperită de apă. În plus, probele recoltate sunt bogate în carbon, azot și compuși organici care sunt componente esențiale ale vieții, dar și minerale argiloase asemănătoare cu cele existente în mediul oceanic de pe Pământ. (EarthSky)

5. Inginerii NASA au remediat defecțiunile tehnice ale instrumentului SHERLOC (Scanning Habitable Environments with Raman & Luminescence for Organics and Chemicals) al roverului Perseverance de pe planeta Marte, la 6 luni după ce acesta a devenit inutilizabil. Instrumentul are un rol esențial, întrucât analizează roci pentru semne primordiale de viață, iar acesta a colectat date în 17 iunie pentru prima oară din ianuarie. (Jet Propulsion Laboratory)

6. NASA a publicat o animație generată pe computer cu un nivel de detaliu fără precedent pentru exteriorul stației lunare Gateway, care va fi utilizată pentru a pregăti aselenizarea astronauților din cadrul misiunii Artemis IV, planificată în prezent pentru 2028. Construcția propriu-zisă a stației lunare nu a început încă. (NASA)

7. Agenția Spațială Europeană (ESA) a efectuat cu succes o simulare cu noua rachetă Ariane 6 produsă de compania franceză Arianespace, astfel că a dat undă verde pentru zborul inaugural programat în 9 iulie. Noua rachetă a fost dezvoltată pentru a lansa satelitți pe orbita joasă a Pământului, iar zborul inaugural prevede lansarea a nouă nanosateliți de tip CubeSat și va avea la bord și patru experimente non-orbitale. Zborul inaugural prevede că Ariane 6 va ajunge la o altitudine de 520 de kilometri. (Space)

8. China a efectuat cu succes primul test cu noua rachetă Long March-10, cu care statul asiatic își propune să trimită astronauți pe Lună în preajma anului 2030. Testul a vizat funcționarea optimă a primei trepte a rachetei cu 3 trepte, iar cel de-al doilea test va fi unul similar cu primul. (Interesting Engineer)

9. Cercetătorii de la MIT au realizat o serie de simulări pe baza cărora au determinat că activitatea valurilor de pe Titan au erodat țărmurile mărilor și lacurilor de pe satelitul planetei Saturn. Aceștia admit însă că datele trebuie confirmate prin măsurători la fața locului cu o sonda spațială. (Phys)

10. SpaceX a obținut un contract în valoare maximă de 843 de milioane de dolari pentru dezvoltarea unui vehicul capabil să deorbiteze Stația Spațială Internațională (ISS). Planul actual al NASA este ca ISS să fie deorbitată în ianuarie 2031 astfel încât vehiculul să ajungă în Oceanul Pacific, departe de zonele locuite. (NASA)

Ți-ar mai putea plăcea
Cercetătorii au conceput o teorie pentru încălzirea artificială a planetei Marte – Cronica Spațială
Astronomii au obținut cea mai detaliată hartă cu roiul de galaxii Perseus – Cronica Spațială