Produsul intern brut a crescut cu doar 0,3% în trimestrul 3 față de precedentul – Cronica serii

1. Produsul intern brut a crescut cu doar 0,3% în trimestrul III față de precedentul, arată datele semnal publicate de Institutul Național de Statistică. Rata anuală decelerează de la 13,9% la 7,2%, în condițiile în care mare parte din restricțiile pandemice din valul 4 nu erau încă în vigoare. (Profit.ro)

2. Economia zonei euro a crescut, în trimestrul al treilea, cu 2,2% față de trimestru precedent, în timp ce, la nivelul Uniunii Europene, creșterea a fost de 2,1%, potrivit datelor Eurostat. În ritm anual, creșterea a fost de 3,7% în zona euro, și de 3,9% în UE. Cele mai mari creșteri economice trimestriale au fost înregistrate în Austria (3,3%), Franța (3%) și Portugalia (2,9%). În afara de Lituania, unde economia a stagnat față de trimestrul al doilea, cele mai mici creșteri au fost consemnate în România și Letonia, ambele cu un avans de doar 0,3%. Pe de altă parte, în ritm anual, România a avut, potrivit clasamentului preliminar, cea mai mare creștere economică din UE, de 8%. Nu toate statele europene au publicat deocamdată datele privind creșerea economică. (Profit.ro)

3. Numărul deceselor în exces la nivelul Uniunii Europene a început să crească din nou în ultimele luni, comparat cu perioade similare dinaintea pandemiei, relevă datele institutului european de statistică, Eurostat. România se află, alături de Lituania și Grecia, printre țările care au înregistrat în septembrie 2021 cu peste 30% mai multe decese decât în media lunilor septembrie din intervalul 2016-2019. Bulgaria deține recordul negativ absolut la nivelul UE. (Digi24)

4. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că Bucureștiul va trece de pragul de 70% din populația de peste 12 ani vaccinată cu cel puțin o doză, în următoarea săptămână. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Tesla a început să-și doteze stațiile de încărcare cu internet prin satelit, furnizat de Starlink. Este posibil ca, astfel, compania americană să le ofere clienților, pe viitor, o conexiune la internet cât timp așteaptă încărcarea mașinii. (Engadget)

5. Valeriu Gheorghiță a declarat în 25 noiembrie se așteaptă decizia Agenției Europene a Medicamentului privind vaccinarea, cu serul Pfizer, împotriva COVID a copiilor din grupa de vârstă 5-11 ani. În cazul vaccinului Moderna este de așteptat ca autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță. CNCAV a demarat activitatea de organizare a campaniei de vaccinare pentru această grupă de vârstă, în așteptarea autorizării. (Hotnews)

6. Plenul Camerei Deputaţilor a votat, marţi, proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal. Este vorba despre celebra Ordonanţă a interceptărilor, adoptată în 2016 de ministrul Justiţiei de la acea vreme, Raluca Prună, prin care SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale. Potrivit proiectului, SRI poate să facă acte de cercetare penală în condiţii speciale, în cazuri de trădare, spionaj, terorism. (News.ro)

7. Uzinele Dacia și Ford au produs în luna octombrie un nivel pe care nu l-au mai atins niciodată împreună, acesta fiind de numai 30% din volumul maxim pe care cele două uzine l-au înregistrat în 2020, în luna septembrie, când era recordul industriei auto. (Profit.ro)

8. Negociatorii Parlamentului European şi cei ai guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene au stabilit bugetul pe 2022 al blocului comunitar: aproape 170 miliarde de euro. Printre obiectivele bugetului se află combaterea consecinţelor economice ale pandemiei de COVID-19 şi promovarea protecţiei mediului. O mare parte din fonduri va continua să fie folosită pentru subvenţiile către fermieri şi regiunile mai puţin dezvoltate din statele UE. (Digi24)

9. Vânzările în retailul din SUA au crescut cu 1,7% luna trecută, comparativ cu septembrie, influențate în special de cele din online, care au crescut cu 4%. (WSJ)

10. Patronii de restaurante din Grecia au decis marţi să închidă porţile pentru o grevă de 24 de ore, denunţând astfel înăsprirea controalelor şi majorarea amenzilor în caz de nerespectare a noilor restricţii, introduse ca răspuns la înmulţirea cazurilor de infecţie cu coronavirus. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
CEDO a decis că Laurei Codruța Kovesi i-au fost încălcate drepturi fundamentale în urma deciziei CCR de revocare a sa de la DNA – Cronica serii
Nicuşor Dan este susţinut de PNL pentru Primăria Capitalei – Cronica serii
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău