Programul Litoralul pentru Toți are loc în perioada 1-22 iunie – Cronica de Turism
1. Ediția din acest an a programului Litoralul pentru Toți va avea loc în perioada 1-22 iunie. Tarifele încep de la 44 de lei / noapte / persoană pentru cazare fără masă, de la 84 de lei / noapte / persoană pentru pachet cu mic dejun și de la 161 de lei /noapte / persoană pentru all inclusive. La program participă peste 100 de hoteluri, iar cele mai multe sunt în stațiunile Eforie Nord, Costinești, Eforie Sud, Jupiter și Mamaia. În total, hotelurile oferă aproximativ 10.000 de locuri în cadrul acestui program. (FPTR)
2. La Aeroportul Henri Coandă din București încep o serie de lucrări de modernizare. În prima etapă vor avea loc lucrări la parterul Terminalului vechi de plecări și la corpul de legătură dintre Plecări și Sosiri. Lucrările vizează înlocuirea sistemului de climatizare, modernizarea instalațiilor electrice și reamenajarea interioară cu finisaje, pardoseli și tavane noi. Lucrările sunt programare să dureze 2 ani și 6 luni. (Aviation Headlines)
3. Compania aeriană SAS (Scandinavian Airlines) a mărit frecvența zborurilor pe ruta București – Copenhaga de la două pe săptămână la trei pe săptămână în luna iulie și cinci pe săptămână în perioada august-octombrie. În plus, ruta va fi disponibilă și în sezonul de iarnă (noiembrie 2025-aprilie 2026) cu o frecvență de două zboruri pe săptămână. (Boarding Pass)
4. Compania aeriană Animawings a anulat ruta București – Dublin care urma să fie inaugurată în luna iulie 2025 cu două zboruri săptămânale. Decizia a fost luată din „motive operaționale”, iar pasagerii care au cumpărat deja bilete au fost informați că vor primi banii înapoi. (Boarding Pass)
5. Agenția de turism Rainbow Tours din Polonia a cumpărat 70% dintre acțiunile agenției de turism Paralela45, în timp ce restul de 30% dintre acțiuni vor fi cumpărate etapizat până în 2030. Rainbow Tours a fost fondată în 1990 și este listată pe Bursa de Valori din Varșovia, iar în 2024 a avut venituri de circa 925 de milioane de euro, în creștere cu 24% comparativ cu 2023. (Profit)
6. Platforma de cazări pe termen scurt Airbnb a lansat o secțiune de servicii de lux care se adresează inclusiv persoanelor care nu călătoresc. Noua opțiune permite utilizatorilor să contracteze antrenori personali de fitness, tratamente spa, artiști pentru make-up sau servicii de masaj și este disponibilă pentru început în 260 de orașe. Cu această ocazie, Airbnb a relansat și secțiunea de experiențe, care include tururi și diverse activități turistice în anumite orașe. (BBC)
7. Zakynthos (Grecia) este cea mai aglomerată stațiune turistică din Europa, potrivit unui studiu realizat de publicația Which? care a luat în calcul numărul de turiști raportat la 1.000 de locuitori. Cel mai mare număr de turiști raportat la suprafață se înregistrează în Paris, în timp ce Mallorca este orașul cu cele mai lungi sejururi alese de turiști. (The Guardian)
8. Mai multe grupuri care protestează în Europa împotriva turismului excesiv au fondat alianța Southern European Network Against Touristisation pentru a-și coordona acțiunile. Alianța include grupuri din orașe turistice precum Palma de Mallorca, Ibiza, Lisabona, Veneția, Palermo și Napoli și a planificat un protest european comun în 15 iunie, când vor avea loc demonstrații în piețele publice centrale și proteste cu pancarte la principalele atracții turistice și la aeroporturi. (Travel and Tour World)
9. Autoritățile locale din Bruges solicită turiștilor să nu mai „colecteze” ca suvenir pietre care alcătuiesc pavajul în centrul orașului belgian, ca urmare a problemelor de siguranță publică și a costurilor pentru înlocuirea acestora, care ajung la circa 200 de euro pe metru pătrat. Potrivit autorităților, turiștii pleacă cu 50-70 de pietre de pavaj în fiecare lună. (Euronews)
10. Mai multe lanțuri hoteliere din Marea Britanie au început să scurteze semnificativ ziua de cazare. Astfel, hotelul de 5 stele Bath Spa Hotel are ziua de cazare între 17:00 – 10:00, în timp ce un hotel din Londra oferă cazare de zi între 10:30 și 15:30 și apoi cazare între 16:00 și 10:00, metodă prin care închiriază camera de hotel de două ori într-o singură zi. (Hotnews)