Rapid a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de Universitatea Cluj – Cronica Sportivă

1. Rapid a fost învinsă pe teren propriu, cu scorul de 3-2, de Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a XVII-a din Superliga. Giuleștenii au condus cu 2-0. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

2. FCU Craiova a câştigat, scor 2-1, meciul susţinut pe teren propriu, în compania echipei Sepsi OSK, în etapa a 17-a a Superligii. Cele mai importante faze se pot veadea aici.

3. Programul partidelor de marți, din etapa a cincea a grupelor Ligii Campionilor:

  • Lazio – Celtic 
  • Șahtior – Antwerp 
  • Feyenoord – Atletico Madrid
  • PSG – Newcastle 
  • AC Milan – Borussia Dortmund
  • Manchester City – RB Leipzig 
  • Barcelona – FC Porto 

4. Swansea l-a transferat pe internaţionalul congolez Yannick Bolasie, în vârstă de 34 de ani.

5. Preşedintele Federaţiei Bulgare de Fotbal (BFU), Borislav Mihailov, aflat sub presiune din cauza rezultatelor slabe ale echipei naţionale, şi-a anunţat luni demisia în urma unor manifestaţii violente ale suporterilor. News.ro

6. Formaţia Al Sharjah, antrenată de Cosmin Olăroiu, a pierdut, scor 0-2, meciul disputat pe teren propriu, cu Al-Sadd, din Qatar, în etapa a cincea a grupei B din Liga Campionilor Asiei.

7. Legenda italiană a motociclismului Valentino Rossi, care este pilot de curse auto din 2022, se va alătura Campionatului Mondial de Automobilism de Anduranţă (WEC).

8. Echipa de handbal feminin Corona Braşov l-a demis pe antrenorul Alin Bondar. El va fi înlocuit interimar de o echipă din care face parte şi fosta internaţională Aurelia Brădeanu. News.ro

9. Campioana Volei Alba Blaj a anunţat revenirea în lot, după cinci ani, a jucătoarei bulgare Lora Kitipova.

10. La începutul lunii decembrie vor avea loc partidele din etapele 5 şi 6 din UEFA Women’s Nations League, trei dintre acestea urmând a fi conduse de brigăzi de arbitri din România. News.ro

11. Rezultatele etapei 13 din Premier League:

  • Manchester City – Liverpool 1-1
  • Burnley – West Ham 1-2
  • Luton – Crystal Palace 2-1
  • Newcastle – Chelsea 4-1
  • Nottingham – Brighton 2-3
  • Sheffield – Bournemouth 1-3
  • Brentford – Arsenal 0-1
  • Tottenham – Aston Villa 1-2
  • Everton – Manchester United 0-3
  • Fulham – Wolverhampton 3-2

12. Rezultatele etapei 14 din La Liga: 

  • Alaves – Granada 3-1
  • Vallecano – Barcelona 1-1
  • Valencia – Celta Vigo 0-0
  • Getafe – Almeria 2-1
  • Atletico Madrid – Mallorca 1-0
  • Villarreal – Osasuna 3-1
  • Real Sociedad – FC Sevilla 2-1
  • Cadiz – Real Madrid 0-3
  • Betis – Las Palmas 1-0
  • Girona – Athletic Bilbao 1-1

13. Rezultatele etapei 12 din Bundesliga:

  • Koln – Bayern 0-1
  • Bremen – Leverkusen 0-3
  • Dortmund – Gladbach 4-2
  • Freiburg – Darmstadt 1-1
  • Union Berlin – Augsburg 1-1
  • Wolfsburg – RB Leipzig 1-2
  • Frankfurt – Stuttgart 1-2
  • Heidenheim – Bochum 0-0
  • Hoffenheim – Mainz 1-1

14. Rezultatele etapei 13 din Serie A:

  • Salernitana – Lazio 2-1
  • Atalanta – Napoli 1-2
  • AC Milan – Fiorentina 1-0
  • Cagliari – Monza 1-1
  • Empoli – Sassuolo 3-4
  • Frosinone – Genoa 2-1
  • AS Roma – Udinese 3-1
  • Juventus – Inter 1-1
  • Verona – Lecce 2-2
  • Bologna – Torino 2-0

15. Rezultatele etapei 13 din Ligue 1:

  • PSG – Monaco 5-2
  • Clermont – Lens 0-3
  • Strasbourg – Marseille 1-1
  • Nice – Toulouse 1-0
  • Lorient – Metz 2-3
  • Montpellier – Brest 1-3
  • Nantes – Le Harve 0-0
  • Rennes – Reims 3-1
  • Lyon – Lille 0-2

16. Simona Halep a depus apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv împotriva deciziei de suspendare a sa pe o perioadă de patru ani pentru dopaj la 24 octombrie, dar conform listei de audieri de pe site-ul TAS, cazul ei nu va fi analizat mai devreme de luna martie.

17. Felix Brych a arbitrat meciul de sâmbătă Eintracht Frankfurt – VfB Stuttgart şi a egalat recordul lui Wolfgang Stark de 344 de partide de campionat din Bundesliga. News.ro

18. Arbitrul Istvan Kovacs va conduce partida din Liga Campionilor dintre AC Milan şi Borussia Dortmund, care va avea loc marţi, de la ora 22:00, în runda a cincea a grupelor Ligii Campionilor.

19. Al-Ettifaq, formaţia saudită antrenată de Steven Gerrard, vrea să-l achiziţioneze în ianuarie pe portarul David De Gea. News.ro

20. Sportiva americană Mikaela Shiffrin, regina schiului alpin, a câştigat slalomul de la Killington (SUA), a 90-a sa victorie în Cupa Mondială, un record, după un nou duel magnific cu rivala Petra Vlhova.

21. Jucătoarele de tenis Ana Bogdan, Irina Begu şi Jaqueline Cristian au înregistrat urcări în clasamentul WTA, dat publicităţii luni. News.ro

22. Olympique Lyon a fost învinsă pe teren propriu, de OSC Lille, scor 2-0, în ultima partidă a etapei a 13-a din campionatul Franţei.

23. Programul transmisiunilor de marți:

  • 17:00 – Liga 2 – Concordia Chiajna – Unirea Slobozia – Digi Sport 1, Prima Sport 1
  • 19:00 – Baschet EuroCup – Turk Telekom – Slask Worclaw – Prima Sport 4 
  • 19:45 – UCL – Lazio – Celtic – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 19:45 – UCL – Șahtior – Antwerp – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 19:45 – Handbal masc. European League – CSM Constanta – Tatabanya – Digi Sport 3, Prima Sport 3
  • 22:00 – UCL – Feyenoord – Atletico Madrid – Prima Sport 5 
  • 22:00 – UCL – PSG – Newcastle – Digi Sport 1, Prima Sport 1, Orange Sport 1
  • 22:00 – UCL – AC Milan – Borussia Dortmund – Digi Sport 2, Prima Sport 2, Orange Sport 2
  • 22:00 – UCL – Manchester City – RB Leipzig – Digi Sport 4, Prima Sport 4, Orange Sport 4
  • 22:00 – UCL – Barcelona – FC Porto – Digi Sport 3, Prima Sport 3, Orange Sport 3
Ți-ar mai putea plăcea
Roger Federer a declarat că la ultimul turneu din cariera sa, Laver Cup, nu va juca la simplu, ci doar la dublu – Cronica Sportivă
Naomi Osaka este campioană la Australian Open | Astăzi, de la ora 10.30, se joacă finala masculină, Novak Djokovic vs Daniil Medvedev – Cronica sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău