Raportul experţilor ONU în domeniul climei va fi „cel mai puternic avertisment lansat vreodată” cu privire la rolul comportamentului uman în încălzirea globală – Cronica dimineții

1. Cazurile globale de COVID-19 înregistrate de la începerea pandemiei au depăşit în acest sfârşit de săptămână 200 de milioane de contagieri, deşi curba noilor infecţii se stabilizează, fără să fi atins recordurile valului de coronavirus din luna aprilie. (G4Media)

2. Raportul experţilor ONU în domeniul climei, aşteptat luni, va fi „cel mai puternic avertisment lansat vreodată” cu privire la rolul comportamentului uman în încălzirea globală, a declarat preşedintele COP26, Alok Sharma. ”Comportamentul uman accelerează încălzirea globală într-un ritm alarmant”, a declarat ministrul britanic. (TheGuardian)

3. Alegerile pentru șefia organizațiilor PNL s-au încheiat, iar bilanțul îi este favorabil lui Florin Cîțu. Din cele 49 de organizații, 32 s-au declarat susținătoare ale premierului. Ludovic Orban și-a adjudecat 12 filiale, alte 5 fiind încă în expectativă, nedeclarându-și susținerea, deși potrivit unor informații s-ar putea îndrepta tot spre Florin Cîțu. (EuropaLibera)

4. 14 milioane de persoane ar putea ajunge pe listele de așteptare ale sistemului de sănătate din Anglia, până la toamna anului viitor, relevă o analiză. În prezent, numărul celor care așteaptă o intervenție de cel puțin un an se apropie de 390.000. Înainte de pandemie, doar 1600 erau în această situație. Aproximativ 5 milioane de persoane sunt pe listele de așteptare pentru intervenții chirurgicale sau proceduri de rutină. (BBC)

Din Cronica de Carte: Publicația Business Insider a realizat un clasament cu cele mai vândute cărți din toate timpurile, listă care nu include și cărțile religioase precum Biblia și Coranul. Astfel, pe primele trei poziții se află „Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes (500 de milioane de exemplare), „Poveste despre două orașe”, de Charles Dickens (200 de milioane de exemplare) și „Frăția inelului”, de J.R.R. Tolkien (150 de milioane). (Educație privată)

5. O treime dintre adulții israelieni de peste 60 de ani au primit a treia doză de vaccin, a anunțat premierul Naftali Bennett. (Bloomberg)

6. Susținerea populației pentru premierul japonez Yoshihide Suga a scăzut sub 30% pentru prima oară de la preluarea funcției, în septembrie anul trecut. Rezultatul apare într-un sondaj publicat în această dimineață, la o zi de la terminarea Jocurilor Olimpice. (Reuters)

7. Talibanii au preluat controlul asupra oraşului Taloqan, în nord-estul Afganistanului, a treia capitală de provincie care cade în mâinile insurgenţilor duminică şi a cincea în ultimele trei zile. (Digi24)

8. Peste 4.000 de experţi în securitate au semnat o scrisoare deschisă prin cer Apple să reconsidere noua măsură anunţată în cadrul programului Child Safety. Apple a anunţat, în urmă cu câteva zile, că va începe să scaneze toate fotografiile realizate de utilizatorii dispozitivelor sale, precum iPhone sau iPad, iar această scanare se va realiza direct pe dispozitiv, înainte chiar ca imaginile să fie salvate în iCloud. Măsura anunţată de Apple face parte din programul Child Safety şi este menită să descopere dovezi ale abuzului asupra copiilor. (News.ro)

Din Cronica Sportivă: Statele Unite ale Americii au reușit să termine pe prima poziție această ediție de Jocuri Olimpice, după ce au obținut 113 medalii, dintre care 39 de aur, 41 de argint și 33 de bronz. Pe locul al doilea se clasează China, cea care a obținut 88 de medalii la Tokyo, câștigând doar cu o medalie de aur mai puțin decât Statele Unite, 38 la număr. Podiumul este încheiat țara gazdă, Japonia, cea care a obținut în total 58 de medalii, dintre care 27 au fost de aur. Delegația României la Tokyo a încheiat această ediție de Jocuri Olimpice pe locul 46, cu 4 medalii obținute. (Eurosport)

9. Toți cei peste 11 milioane de locuitori ai provinciei Wuhan au fost testați anti-Covid în mai puțin de o săptămână, după o creștere a numărului de cazuri, la mai bine de un an de la apariția coronavirusului acolo. (Hotnews)

10. Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC) din Statele Unite a aprobat o propunere a operatorului bursei Nasdaq pentru ca firmele listate să asigure diversitatea în consiliile de administrație sau să explice de ce nu o pot face. Propunerea cere companiilor ca doi dintre directori să se identifice ca fiind femeie, respectiv reprezentant al minorităților sau LGBTQ. (Profit.ro)

Fotografia dimineții vine de la Tokyo, de la ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice. Abbie Parr/Getty Images:

 

Ți-ar mai putea plăcea
Aproape 50.000 de români au plecat definitiv din țară anul trecut, cel mai mare număr din ultimii 30 de ani – Cronica dimineții
Cronica dimineții – PSD vrea mai multă acțiune de la miniștrii Meleșcanu și Birchall

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău