Real Madrid a câștigat Supercupa Europei – Cronica Sportivă

1. Simona Halep a trecut în turul II al turneului WTA de la Toronto (Canada) de chinezoaica Shuai Zhang, locul 45 mondial, scor 6-4, 6-2. Următoarea adversară a româncei va fi Jil Belen Teichmann, din Elveția, care ocupă locul 21 WTA.

2. Real Madrid a câștigat Supercupa Europei, după un succes cu 2-0, în fața celor de la Eintracht Frankfurt. Golurile au fost marcate de Alaba (37) şi Benzema (65). Cele mai importante faze se pot vedea aici.

3. Tehnicianul Adrian Mutu și-a prelungit contractul cu Rapid. Noul acord este valabil până în 2025.

4. Campionatul European de gimnastică feminină debutează joi, la Munchen, cu concursuri de junioare şi senioare, în care se vor acorda medalii pe echipe, la individual-compus şi pe aparate. România aliniază sportive în ambele competiţii.

5. Cinci echipe din Liga 2 nu au drept de promovare. CSA Steaua Bucureşti, CS Comunal Şelimbăr, CSM Slatina, CSC Dumbrăviţa şi Minaur Baia Mare sunt formaţiile care nu pot accede în Superligă, la finele stagiunii 2022-2023, conform unui răspuns solicitat de site-ul Liga2.ro către FRF.

6. Campioana en-titre la handbal masculin, Dinamo Bucureşti a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia Potaissa Turda, scor 31-25 (14-14), în meciul de prezentare pentru sezonul 2022-2023. News.ro

7. Internaţionalul chilian Alexis Sanchez a semnat un contract pe un sezon cu Olympique Marseille. News.ro

8. Naţionala de volei masculin a învins la Galaţi, reprezentativa Bosniei și Herţegovinei, scor 3-1, în al treilea meci din grupa G preliminară. Returul va avea loc joi, tot la Galaţi.

9. CS Dinamo Bucureşti şi-a prezentat achiziţiile pe noul sezon de handbal. Tehnicianul Xavi Pascual a afirmat că obiectivul este clar: calificarea în fazele eliminatorii ale Ligii Campionilor. Reacția completă poate fi citită aici.

10. Nicolae Dică a prefațat partida cu Dunajska Streda, din turul III preliminar al Conference League. Tehnicianul celor de la FCSB speră ca jucătorii săi să respecte planul tactic discutat la antrenamente. Reacția integrală poate fi citită aici.

11. Sorana Cîrstea (32 de ani, locul 38 WTA) a anunțat că este infectată cu Coronavirus, în prezent fiind în proces de recuperare. Ea a ratat primele competiții premergătoare turneului de mare șlem de la US Open.

12. Sebastian Mladen (31 de ani) a semnat cu grecii de la Panaitolikos. Fundașul a evoluat în startul sezonului la Farul Constanța, formație pentru care a jucat începând cu anul 2017.

13. Dinamo Kiev s-a impus în Austria, cu Sturm Graz, scor 2-1, într-un meci contând pentru manşa secundă a turului al treilea preliminar din Liga Campionilor. Echipa antrenată de Mircea Lucescu s-a calificat în play-off-ul competiţiei.

14. Programul transmisiunilor zilei de joi:

  • ora 18:00 Tenis masculin ATP Montreal optimi: Eurosoport 2
  • ora 18:00 Tenis feminin WTA Toronto optimi: Digi Sport 2
  • ora 20:00 Fotbal Conference League turul 3 preliminar: CFR Cluj – Șahtior Soligorsk: Digi Sport 2, Prima Sport 1
  • ora 20:00 Fotbal Conference League turul 3 preliminar: Djurgarden – Sepsi Sf. Gheorghe: PRO Arena
  • ora 20:30 Fotbal Conference League FCSB – Dunajska Streda turul 3 preliminar: PRO TV
  • ora 20.30 Fotbal Conference League Universitatea Craiova – Zorya Lugansk: Digi Sport 1, Prima Sport 2
Ți-ar mai putea plăcea
Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Moscova – Cronica sportivă
Viitorul a castiga Cupa si a trimis Craiova in Europa League – Cronica Sportiva
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău