România a fost anul trecut egală cu Ungaria, Portugalia și Letonia la PIB-ul per capita – Cronica serii

1. Produsul Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS) al Ungariei, Portugaliei și României și Letoniei s-a situat în toate cele trei țări la 77% din media Uniunii Europene în anul 2022, arată datele preliminare publicate de Eurostat. În ceea ce privește PIB-ul per capita în 2022 (valoarea Produsului Intern Brut pe cap de locuitor exprimat în paritatea puterii de cumpărare standard – PPS), România este aproape de Polonia care a fost la 79% din media UE și devansează țări precum Letonia, care este la 74% din media din UE, Croația – 73%, Grecia – 68%, Slovacia – 67% și Bulgaria – 59%. (Profit.ro)

2. Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi, la Chişinău, despre reforma pensiilor speciale, că pensiile militare nu sunt pensii speciale, sunt ocupaţionale, aşa este în toate ţările UE şi NATO şi că din păcate, a fost o greşeală în momentul în care s-a considerat că pensiile militare fac parte din categoria pensiilor speciale. ”Nu cred că este oportun absolut deloc, pentru niciun partid politic să capitalizeze, să se urce pe un astfel de subiect într-un astfel de moment”, a precizat şeful Executivului. (News.ro)

3. Băncile aveau în sold credite acordate populației și firmelor de 365,9 miliarde de lei la finele lunii februarie, în creștere cu 0,5% față de ianuarie și cu 10,6% față de februarie 2022. Dinamica anuală a continuat să se răcească și este considerabil sub rata inflației de 15,5%. Astfel, în termeni reali, creditul privat a scăzut pentru a cincea lună consecutiv, accelerând declinul la -4,2% pe an (Profit.ro). Băncile au acordat, în ultimele 12 luni încheiate în ianuarie, credite noi în lei în valoare de 89,5 miliarde de lei, în scădere cu circa 3% față de volumul acordat în anul anterior. Media mobilă a scăzut de la o dinamică de peste 30% în prima parte a anului trecut la o contracție de 3% în ianuarie. Mai mult, ajustat cu inflația medie, dinamica este în teritoriu negativ de 6 luni deja și a ajuns la -15%, cea mai mare scădere din ultimul deceniu. (Profit.ro)

4. Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna februarie 2023 cu 1,7% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 522,083 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 8,5% (-6,1% în termeni reali), arată datele Băncii Naţionale a României (BNR). (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Modelul lingvistic GPT, dezvoltat de OpenAI, reprezintă cel mai important avans tehnologic din 1980 până acum, crede Bill Gates. Fondatorul Microsoft spune că un pas așa important nu a mai fost făcut de la crearea interfeței grafice, înainte de care utilizarea calculatoarelor se făcea prin linia de comandă. (CNBC)

5. Contravaloarea procedurii de întrerupere a sarcinii la cerere va fi suportată din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate dacă sarcina a survenit în urma unui raport sexual cu privire la care s-a introdus o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de viol, precum şi în alte două situaţii, prevede o propunere legislativă care vizează garantarea dreptului la proceduri de întrerupere a sarcinii în siguranţă, depusă la Parlament. (Digi24)

6. Slovacia a predat Ucrainei primul dintre avioanele de luptă MiG-29 pe care le-a promis Kievului, a anunțat joi guvernul slovac. (Hotnews)

7. Șeful agenției care reglementează piața energiei din Germania a avertizat că firmele și gospodăriile vor trebui să reducă în continuare consumul de gaz dacă Germania vrea să evite o criză energetică iarnă viitoare. Acesta a declarat că criza de energie din Germania „nu s-a încheiat” și va conta mult dacă iarna viitoare va fi mai rece decât cea precedentă. „Pericolul unei penurii de gaz încă există. Depinde foarte mult dacă vom continua să reducem consumul de gaze și să asigurăm aprovizionare diversificată în Germania. Și există riscuri.” Printre acestea se numără redresarea economică a Chinei, care crește „mai repede decât au estimat mulți”, cu „consecințe în ceea ce privește prețul”. Iarna 2023-2024 va fi, de asemenea, prima pe care Germania o va trece ​​„fără gaze rusești”, în timp ce oferta globală de gaz natural lichefiat (GNL) „nu va crește semnificativ în acest an sau în viitor”. (FT)

8.Femeile, persoanele supraponderale și persoanele cu vârsta peste 40 de ani se numără printre grupurile care au un risc mai mare de a dezvolta Long Covid, potrivit unui studiu publicat joi. Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că pacienții cu afecțiuni preexistente precum astmul, diabetul și chiar anxietatea sau depresia au prezentat riscul de a dezvolta simptome de lungă durată ale Covid-19. Cei care au fost internați anterior în spital sau internați la terapie intensivă pentru Covid au fost, de asemenea, expuși unui risc mai mare. (Bloomberg)

9. China a anunțat că se va opune cu fermitate oricărei vânzări forțate a aplicației TikTok. Este prima reacție a Beijingului la cererea administrației Biden că aplicația video fie separată de compania chineză ByteDance sau să fie interzisă la nivel național. (WSJ)

10. Prima rachetă imprimată 3D a fost lansată miercuri de la bază Cape Canaveral din Florida, Statele Unite, dar nu a reuşit să ajungă pe orbita Terrei din cauza unei „anomalii” produse în timpul separării celei de-a doua trepte a acestui vehicul spaţial, potrivit unei transmisiuni în direct. Este a treia încercare de lansare a rachetei. (Digi24)

Ți-ar mai putea plăcea
Gabriela Firea a demisionat din funcţia de ministru al Familiei – Cronica serii
România a înregistrat în mai 2020 cel mai mic număr de decese din această lună în ultimii șapte ani – Cronica serii