România a fost cel mai mare exportator de grâu, în iulie, din Uniunea Europeană – Cronica dimineții

1. Cu 588.756 tone, România a fost cel mai mare exportator de grâu, în iulie, din Uniunea Europeană. (Profit.ro)

2. Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a depășit plafonul de 50% din PIB în luna mai, când a urcat la 731,28 miliarde lei, faţă de 712,12 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor. (Cursdeguvernare)

3. Consilierul prezidenţial Bogdan Aurescu a susținut, la reuniunea din Arabia Saudită, sprijinul României faţă de Formula pentru Pace a preşedintelui Volodimir Zelenski. ”Orice viitoare pace trebuie să garanteze securitatea Ucrainei în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional şi libertatea sa de a-şi urma alegerile suverane, fără interferenţe”. (News.ro)

4. Oamenii de știință guvernamentali din SUA au anunțat că au obținut pentru a doua oară un câștig net de energie într-o reacție de fuziune. Rezultatul va alimenta optimismul că este posibil să se obțină energie fără limite, cu zero emisii de carbon. (FT)

Din Cronica de Carte: Academia Română a anunțat că cea mai recentă ediţie a „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” – DOOM 3, tipărită în 2021, poate fi consultată online, în regim gratuit, accesând adresa https://doom.lingv.ro/. Potrivit specialiştilor, DOOM este un dicţionar normativ, iar cuvintele sunt redactate conform normelor oficiale în vigoare astăzi. (News.ro)

5. Economistul-șef al JPMorgan a declarat că banca nu mai prognozează o recesiune în SUA în acest an și și-a mărit estimarea de creștere economică, în condițiile în care economia se extinde într-un ”ritm sănătos”. Banca și-a îmbunătățit estimarea de creștere anuală reală a PIB-ului american pentru trimestrul curent la 2,5%, de la 0,5%, a scris Michael Feroli. (Profit.ro)

6. Podul rutier Chonhar, care leagă Ucraina continentală de Crimeea, a fost avariat duminică de un atac cu rachetă al ucrainenilor, a anunţat agenţia rusă de ştiri RIA, citându-l pe conducătorul numit de Moscova în Crimeea, Serghei Aksyonov. (News.ro)

7. Importurile din China ale companiilor americane au scăzut cu 24% în mai, în ritm anual. Mexic a devenit cel mai important partener comercial al Statelor Unite. (WashingtonPost)

8. SUA a acuzat coloniștii israelieni din Cisiordania de „atac terorist” după uciderea unui tânăr palestinian. (EuropaLibera)

9. Veniturile din bilete generate de filmul Barbie au depășit $1 miliard. $460 de milioane sunt veniturile din SUA și Canada. (Bloomberg)

10. Publicația română de limba ungară Transtelex tansmite că doar zece persoane s-au înscris în acest an pentru a studia chimia în Ungaria, un semnal de alarmă pentru starea predării științelor în țara vecină. (G4Media)

Fotografia dimineții prezintă un robot care ține o pancardă în timpul protestelor actorilor și scenariștilor din fața studiourilor Paramount. Mario Anzuoni/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a anunțat că renunță la mandat – Cronica dimineții
Românii care trăiesc în Marea Britanie achită anual taxe și contribuții nete de peste două miliarde de lire sterline în Regatul Unit – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău