România este cel mai mare importator net de carne de porc din Europa Centrală și Balcani – Cronica dimineții

1. În România, ”tinerii cu educația cea mai scăzută au rata de ocupare în muncă cea mai ridicată (13%) față de țările din regiune (5% în Polonia și Cehia și 9% în Ungaria)”, arătă o analiză macroeconomică făcută de Ella Kalai, economist șef Alpha Bank. Datele statistice prezentate de Kălai indică faptul că intrarea pe piața muncii este descurajant de dificilă în România, iar șomajul în rândul tinerilor este cel mai mare din Europa. (Economica)

2. Coaliţia PSD-PNL a decis că Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene în România, să fie prima pe lista comună PSD-PNL la europarlamentare, ca independent. În privinţa candidatului la Capitală, cele două partide nu au ajuns la un acord şi se ia în calcul inclusiv ca fiecare partid să mearcă cu candidatul său în alegeri. (News.ro)

3. Cristian Popescu Piedone, președintele partidului PUSL fondat de Dan Voiculescu, a declarat că va candida la Primăria București, chiar dacă în competiție intră Nicușor Dan, Gabriela Firea și Sebastian Burduja. (G4Media)

4. Cu importuri de 950,5 milioane de euro anul trecut și un deficit de 947,2 milioane de euro, România este cel mai mare importator net de carne de porc din Europa Centrală și Balcani, potrivit unui studiu al Departamentului pentru Agricultură al SUA. (Economica)

5. Curtea Constituţională de la Chişinău a decis luni că sintagma „limba română” rămâne în toată legislaţia Republicii Moldova, inclusiv în Constituţie, magistraţii respingând astfel o sesizare depusă de către deputaţii socialişti şi comunişti. (Hotnews)

Din Cronica Sportiva: Feca Foot (Federaţia cameruneză de fotbal) a dezvăluit o listă cu 62 de jucători care au minţit în privinţa vârstei, printre care şi Wilfried Nathan Doualla, ce a participat în ianuarie la Cupa Africii pe Naţiuni. News.ro

6. „Înaintarea Rusiei a fost oprită”, iar situaţia este „mai bună” pe front, a anunţat luni preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, contrazicând astfel numeroase evaluări recente ale campaniei militare ruse în Ucraina şi recunoscând că armata ucraineană a întâmpinat dificultăţi din cauza „lipsei livrării de muniţii”. (News.ro)

7. Peste 700 de cetățeni străini care luptă pe front de partea Ucrainei, printre care cetățeni din Țările de Jos, Noua Zeelandă, Norvegia, Polonia și România, au fost dați în urmărire de Rusia, potrivit agenției ruse de presă TASS. (Libertatea)

8. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat că „personal militar NATO este deja prezent în Ucraina”. (Hotnews)

9. Acțiunile Xiaomi au crescut cu aproape 10% după ce producătorul chinez a anunțat că va lansa pe 28 martie prima mașină electrică. (FT)

10. Anul trecut a fost unul foarte bun pentru vânzările de mașini pe plan mondial, cu un total de 72 de milioane de unități, dintre care peste 22 de milioane au fost înmatriculate în China și peste 10 milioane în UE. O treime dintre mașinile asamblate în lume sunt produse în China. (Profit.ro)

Fotografia dimineții – O fetiță și un leu se uită unul la altul la grădina zoologică din Roma. Gregorio Borgia/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
România este vicecampioană la fraude cu bani europeni – Cronica dimineții
Regiunile UE cu cea mai mică speranță de viață la naștere se află în Bulgaria și România – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău