România este singura țară din UE cu regiuni fără COVID în ultimele două săptămâni – Cronica dimineții

1. România este singura țară din Uniunea Europeană care are două regiuni, județele Vrancea și Mehediniți, unde în ultimele două săptămâni nu a fost raportat oficial niciun caz de COVID, potrivit datelor date publicității vineri de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor. (Digi24)

2. Rata anuală a inflației din România a rămas și, în iunie, printre cele mai mari din Uniunea Europeană, relevă datele Eurostat. Cu o creștere a prețurilor de consum de 3,5%, România ocupă poziția a patra în UE în funcție de rata inflației, la egalitate cu Lituania. În mai, România ocupa poziția a cincea. (Profit.ro)

3. Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, în termeni nominali, a crescut în primele cinci luni ale anului, faţă de perioada similară din 2020, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată, cu 15,3%, respectiv cu 11,9%, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică. (News.ro)

Din Cronica de Divertisment: Cei mici vor fi răsfățați, din acest weekend, cu două animații, în premieră, în cinematografe. Una dintre ele este “Space Jam: A New Legacy” (“Space Jam: O nouă eră”), în care celebrul jucător de baschet LeBron James își unește forțele cu Bugs Bunny, Lola Bunny și întreaga bandă de Looney Tunes pentru a câștiga un meci de baschet împotriva unei echipe campioane formată din jucători cu Inteligență Artificială. Cealaltă animație a săptămânii este “Luca”, în care Luca este un băiețel care trăiește o vară de neuitat pe Riviera italiană, dar care în realitate este un monstru marin dintr-o altă lume.

4. România a rămas singura țară din UE care mai înregistrează scădere a înmatriculărilor, comparativ cu anul trecut. Cu un volum de 47.169 de unități, România are cu 4,9% mai puține înmatriculări față de prima jumătate din 2020. (Profit.ro)

5. În 2020, specialiștii IT&C constituiau doar 2,4% din totalul forței de muncă din România, țara noastră clasându-se pe penultimul loc între cele 27 de state membre UE, la acest capitol. Doar Grecia avea o pondere mai mică a IT-iștilor: 2%. La vecinii bulgari, ponderea specialiștilor IT&C în totalul forței de muncă era de 3,2%, iar în Ungaria se apropia de 4%. (StartupCafe)

6. Vânzările din retailul american au crescut cu 0,6% luna trecută, comparativ cu Mai, depășind așteptările analiștilor. (WSJ)

7. Pentru prima oară după 15 ianuarie, Marea Britanie a raportat, vineri, peste 50.000 de cazuri de infectare cu coronavirus. (News.ro)

8. Strategia guvernului britanic de a ridica pe 19 iulie majoritatea restricţiilor antiepidemice, în plin nou val de Covid-19 provocat de varianta Delta a coronavirusului, poate rezulta într-un „dezastru” cu consecinţe grave pentru întreaga lume, avertizează mai mulţi cercetători reuniţi vineri la o „întâlnire de urgenţă” online. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Liga 1 Casa Pariurilor se va vedea online în acest sezon și în străinătate, o premieră pentru campionatul din România. Partidele vor putea fi urmărite pe platforma PrimaPlay.ro a grupului Clever, care transmite în România Liga 1 pe canalele Look Sport. Prețul unui abonament este de 29,99 lei pe lună. (Gsp.ro)

9. Grănicerii americani au făcut cel puțin un milion de arestări, la granița cu Mexicul, de la începutul anului până în prezent. Este deja cel mai mare număr înregistrat, din 2005 până în prezent, în condițiile în care comparația cu anii trecuți se face raportat la datele unui an întreg. În iunie au fost operate 178.000 arestări, cu 3% mai multe decât în Mai. (WSJ)

10. O navetă chineză capabilă să zboare până la marginea atmosferei a decolat şi a revenit cu bine pe Pământ în aceeaşi zi. Misiunea a fost caracterizată de China drept un uriaş pas înainte spre dezvoltarea de tehnologii reutilizabile în transportul spaţial. (Digi24)

Fotografia dimineții – Un rac de apă dulce surprins pe străzile din Schuld, Germania, după inundațiile care au dus la decesul a peste 125 de persoane, alte 1000 fiind dispărute. Michael Probst/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor: România se situează la cel mai scăzut nivel de îngrijorare din tot continentul – Cronica dimineții
Ministrul Educației: Sunt „total de acord” cu varianta ca elevii să-și facă testele de salivă singuri – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău