România este vicecampioană la fraude cu bani europeni – Cronica dimineții

1. Mărcile Dacia și Tesla sunt cele mai performante în primul trimestru al acestui an, în Europa, având cele mai mari creșteri. (Profit.ro)

2. Mașinile autonome vor reduce traficul cu 35%, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Cambridge. (AutoExpress)

3. Datele arătă că generația “millennials” din Statele Unite, cei născuți între 1981 și 1996, nu reușesc să ajungă la nivelul nici unei alte generații născute după Marea Criză Financiară, din anii ‘30. Aceștia au mai puțini bani, mai puține proprietăți, cel mai redus procent al căsătoriților și mai puțini copii. (WSJ)

4. Femeile din India au votat masiv la alegerile parlamentare și ar putea fi pentru prima oară când numărul lor îl depășește pe cel al votanților de sex masculin. India a votat în ultimele 30+ zile, iar rezultatele preliminare vor fi anunțate joi, 23 Mai. (Axios)

5. România este vicecampioană la fraude cu bani europeni. Ţara noastră a fost întrecută numai de Slovacia, în vreme ce Bulgaria este sub media europeană. Cele mai multe nereguli au fost depistate la programele pentru dezvoltarea infrastructurii şi la cele din domeniul agriculturii. (StirileProtv)

6. NASA a pus într-un colaj foto datele strânse în 16 ani pentru a construi cea mai amplă imagine a universului, ce conține 265.000 de galaxii. (Engadget)

7. Emitatele Arabe Unite este țara cu cei mai mulți imigranți ca procent din total populație, 88%. Este urmată de Qatar, cu 65%, și Singapore, cu 46%. În România, procentul este sub 2%. (Axios)

8. Meteorologii au declarat că interferențele de la rețelele 5G ar putea afecta previziunile despre starea vremii cu 30%, ceea ce ar însemna că prognozele vor fi la nivelul anilor ‘80. (WIRED)

9. Producătorii de jocuri plătesc “vedetele” de pe Twitch, cei care au 15.000+ de utilizatori simultani pe materiale video postate pe platformă, cu sume între $25.000 și $50.000/oră pentru a se juca și a promova jocurile lor noi. (Forbes)

10. Forțarea copiilor să mănânce mâncare vegetariană ar putea atrage pedeapsa cu închisoarea pentru părinții din Belgia. (Quarz)

Fotografia dimineții – Proteste în Alabama împotriva noii legi a avortului. Michael Spooneybarger/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Ministrul rus de Externe: O nouă ”cortină de fier” coboară între Rusia şi Occident – Cronica dimineții
Comisia Europeană: România va fi singura țară UE care nu va putea ține sub control îndatorarea în 2021 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău