România, în grupă cu Norvegia și două echipe din Asia la Mondialul de handbal feminin – Cronica sportivă

1. Ieri a început cea de-a cincea etapă din Liga 1 Casa Pariurilor cu primele două meciuri, respectiv: 

-Derby-ul ilfovean dintre FC Voluntari și Academica Clinceni a fost câștigat de formația gazdă, cu 1-0,, după o reluare cu capul a lui Adam Nemec și o deviere în propria poartă a lui Pîrvulescu. Academica rămâne cu zero puncte, fiind singura formație din Liga 1 care n-a strâns niciun punct în actualul sezon (Video);

-CFR Cluj a învins pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Farul Constanţa. Unicul gol al meciului a fost marcat de Gabriel Debeljuh, în minutul 36, după ce portarul Aioani nu a reuşit să reţină mingea (Video).

2. Etapa a cincea din Liga 1 Casa Pariurilor continuă astăzi cu încă două meciuri, respectiv: FCU Craiova – Chindia Târgoviște (de la ora 19.00) și UTA Arad – CS Universitatea Craiova (de la ora 21.30). 

În clasamentul Ligii 1 Casa Pariurilor, CFR Cluj este pe primul loc, cu 15 puncte, urmată de Rapid București și FC Botoșani, cu 10 puncte fiecare.

3. Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 4, s-a calificat în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Toronto, după ce a trecut în sferturi de echipa Aslan Karatsev/Dusan Lajovic (Rusia/Serbia), scor 6-3, 3-6, 10-3. (News.ro)

4. La Castellón, a avut loc tragerea la sorți a grupelor Campionatului Mondial de handbal feminin: Naționala României va juca cu Norvegia și echipele care vor termina pe locurile 3 și 4 Campionatul Asiei din luna septembrie. Campionatul Mondial se va desfășura în Spania, între 2-19 decembrie 2021, într-un format extins, cu 32 de echipe împărțite în opt grupe de câte patru. (Lead.ro)

5. Mirel Rădoi a anunțat astăzi convocările preliminare, ale fotbaliștilor care evoluează în străinătate, pentru meciurile cu Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord din preliminariile Mondialului de anul viitor. Pe lista alcătuită de Mirel Rădoi se află 23 de jucători, printre care se află Cristi Ganea (Aris Salonic), Alexandru Cicâldău (Galatasaray) și Florin Andone (Brighton). (Gsp.ro)

6. Și selecţionerii naţionalelor under 21 şi under 20, Florin Bratu şi Bogdan Lobonţ, au anunţat jucătorii din străinătate chemaţi la loturile celor două reprezentative: naţionala U21 a României va începe pregătirea pentru turneul final din 2023, iar Florin Bratu a apelat pentru primele două meciuri amicale la Radu Drăguşin (Juventus Torino) şi Louis Munteanu (Fiorentina); România under 20 pleacă la drum sub conducerea lui Bogdan Lobonţ, cu jucători precum Răzvan Sava (Torino), Matei Ilie (Padova) și Leon Peto (Mainz). (News.ro)

7. Delegaţia României la Jocurile Paralimpice de la Tokyo (24 august-5 septembrie) va fi compusă din 7 sportivi, care vor concura la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul, iar obiectivul este câştigarea a trei medalii. România a cucerit până acum patru medalii la Jocurile Paralimpice, dintre care trei au fost obţinute de Eduard Novak, iar a patra de Alex Bologa, în 2016, la Rio (judo – cat. 60 kg). (Spotmedia)

8. În perioada 13 – 22 august 2021, România va participa la Campionatele Mondiale U21, cadeți, juniori și tineret, organizate de United World Wrestling (UWW): competiția va fi deschisă de disciplinele Grappling Gi și No-Gi, acolo unde România va fi reprezentată de Federația Română de Kempo, după care Federația Română de Lupte va intra în cursa pentru medalii la Libere, Greco-Romane și Feminin. (ProSport)

9. A treia etapă din Campionatul Național de Super Rally va avea loc în acest weekend pe circuit stradal, în centrul municipiului Deva, iar un total de 34 de piloți sunt așteptați la start, de unde nu vor lipsi primii trei clasați din topul general. Jerome France (Formula Renault), Mihai Leu (Ferrari 458 Challenge) și Dani Oțil (Radical SR4) sunt principalii favoriți să se impună la runda din județul Hunedoara. (Eurosport)

10. Cea de-a 76-a ediție a Turul Spaniei va începe astăzi, iar Vuelta 2021 va fi o competiție foarte atractivă, în special datorită luptei din clasamentul general. Primoz Roglic și Egan Bernal sunt mari favoriți, și datorită formei arătate în acest sezon, dar și distribuțiilor foarte bune ale echipelor din care fac parte, Jumbo Visma, respectiv Ineos. Vor exista, de asemenea, cinci etape montane extrem de atractive, care pot face diferența. (Eurosport)

Transmisiuni din sport, azi la TV:

-ora 10.00 – Dinamo – Steaua, Cupa României, rugby – TVR 1

-ora 11.30 – Steaua București – Dacia Unirea Brăila, Liga 2 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport, PrimaPlay.ro

-ora 14.30 – Manchester United – Leeds, Premier League – Eurosport 1

-ora 16.30 – Union Berlin – Leverkusen, Bundesliga – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+, PrimaPlay.ro

-ora 16.30 – Wolfsburg – Bochum, Bundesliga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport, PrimaPlay.ro

-ora 17.00 – Chelsea – Crystal Palace, Premier League – Eurosport 1

-ora 18.00 – Osasuna – Espanyol, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2

-ora 18.00 – Lille – Nice, Ligue 1 – Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3, PrimaPlay.ro

-ora 19.00 – U Craiova 1948 – Chindia, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport, PrimaPlay.ro

-ora 19.00 – ATP Toronto, tenis masculin – Eurosport 2

-ora 19.00 – WTA Montreal, tenis feminin – Digi Sport 2

-ora 19.30 – Borussia Dortmund – Frankfurt, Bundesliga – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, Look Sport+, PrimaPlay.ro

-ora 19.30 – Norwich – Liverpool, Premier League – Eurosport 1

-ora 20.30 – Mallorca – Betis, La Liga – Digi Sport 4, Telekom Sport 3, Look Sport, PrimaPlay.ro

-ora 21.30 – UTA Arad – Universitatea Craiova, Liga 1 Casa Pariurilor – Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport+, PrimaPlay.ro

-ora 22.00 – PSG – Strasbourg, Ligue 1 – Digi Sport 3, Telekom Sport 3, PrimaPlay.ro

-ora 23.00 – Alaves – Real Madrid, La Liga – Digi Sport 2, Telekom Sport 2, Look Sport, PrimaPlay.ro

Ți-ar mai putea plăcea
Simona Halep a câștigat primul ei meci oficial din 2021 – Cronica sportivă
Farul Constanța a revenit pe primul loc în Superliga, după ce a învins Universitatea Craiova – Cronica Sportivă
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău