Scriitoarea Narine Abgarian va avea evenimente în România, la București și Brașov, între 18-18 mai – Cronica de Carte

1. Scriitoare Narine Abgarian, autoarea volumului „Din cer au căzut trei mere”, revine în România în perioada 16–18 mai, cu prilejul lansării în limba română a unui nou roman, „Simon”, câștigător al Bolșaia Kniga – Premiul cititorilor în 2021. Autoarea se va întâlni cu cititorii în cadrul a trei evenimente, două la București și unul la Brașov. (O mie de semne)

2. Au fost anunțați cei patru câștigători ai Premiilor Goncourt de primăvară, respectiv la categoriile debut (Pauline Peyrade), nuvelă (David Thomas), biografie (Claude Burgelin) și poezie (Laura Vazquez). Un premiu special pentru poezie a fost decernat lui Christian Bobin, decedat în 2022. (Livres Hebdo)

3. Scriitorii Barbara Kingsolver și Hernan Diaz sunt câștigătorii din acest an ai Premiului Pulitzer pentru ficțiune. Romanul „Încredere”, de Hernan Diaz, a apărut în 2022 în traducere românească la Editura Litera, în vreme ce volumul „Demon Copperhead”, de Barbara Kingsolver, va apărea în această toamnă la Editura Trei. (New York Times)

4. Pe 16 mai, începând cu ora 18:30, invitatul Conferințelor Operei Naționale București – Scena Gândirii va fi criticul literar Nicolae Manolescu, care va susține prelegerea „La ce mai e bună literatura?”. Conferința va fi urmată de un dialog cu Daniel Nica, filosof, lector universitar la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. (Link)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat aflat într-o colecţie din România, la Biblioteca „Batthyaneum” din Alba Iulia, ar putea să intre în acest an pe Lista Patrimoniului UNESCO (G4Media);

-Asociația Culturală Cărțile pe față a lansat campania „Cât timp îți ia să citești o carte?”, aplicând pe cărți stickere cu durata medie pe care un cititor ar trebui să o aloce fiecăreia dintre ele, o campanie inedită de promovare a lecturii (Link);

-Biblioteca publică din Seattle va oferi elevilor și studenților acces liber la cărțile care sunt interzise sau cenzurate pe întreg teritoriul Statelor Unite ale Americii (Open Culture);

-Un poet a construit o librărie într-un sat izolat dintr-o zonă muntoasă din China, investind 116.000 de dolari pentru construcție și pentru cele 7.000 de cărți, sperând că astfel va oferi un acces mai ușor la literatură celor din zonă (South China Morning Post).

6. Pe 3 și 4 iunie, la Timișoara, va avea loc a treia ediţie a evenimentului Tramvaiul Poeziei, cinci călătorii interdisciplinare în tramvaiul desenat de artistul Dan Perjovschi. Scriitorii Svetlana Cârstean, Moni Stănilă, Alina Purcaru, Radu Vancu şi Andrei Dosa sunt invitaţii speciali. (News.ro)

7. „Gambitul damei”, de Walter Tevis (la noi, la Editura Bookzone), „Scaramouche”, de Rafael Sabatini (Editura Corint Junior), „Librăria”, de Penelope Fitzgerald (Editura Nemira) și „Marșul lui Radetzky”, de Joseph Roth (Editura Litera) sunt printre cele 10 cărți preferate pe care renumitul scriitor Michael Ondaatje le recitește de fiecare dată cu plăcere. (Radical Reads)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, respectiv „The 23th Midnight”, de James Patterson și Maxine Paetro; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află, pentru a treia săptămână consecutivă, volumul „The Wager”, de David Grann, despre supraviețuitorii unei nave britanice naufragiate. O altă noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv „Look for Me There”, memoriile jurnalistei Luke Russert. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Închisoarea de la Râmnicu Sărat în sistemul penitenciar românesc (1862-1947), de Marius Neculae, Editura Polirom

-Trei săptămâni în Atlas, de Marius Chivu, Editura Humanitas

-În creștere, de Mihai Mateiu, Editura Trei

-Cum am devenit vrăjitor. Din carnetul unui explorator, de Alexandru N. Stermin, Editura Humanitas Junior

-Despre dragoste și prietenie. Corespondență inedită, de B. Fundoianu, Editura Tracus Arte

-Cantemir. Inorogul în lavirinthul neștiinții, de Ligia Ruscu, Editura Polirom

-Bucurie, de Manuel Vilas, Editura Pandora M

-Creatorul de fețe, Lindsey Fitzharris, Editura Publica

10. Pe scurt, din lumea literară:

-În această toamnă, va fi publicată o biografie „majoră” a Madonnei, care va împlini 65 de ani. Titlul va fi „Madonna: A Rebel Life”, volumul fiind scris de Mary Gabriel (BookSeller);

-Fanii lui Taylor Swift au o teorie destul de plauzibilă că ea va lansa o carte de memorii în această vară (Cosmopolitan);

-Trinity College Dublin își va redenumi biblioteca centrală, Berkeley, după ce s-a ajuns la concluzia că George Berkeley, filosof din secolul al XVIII-lea, a deținut sclavi și a făcut apologia deținerii de sclavi în scrierile sale (New York Times);

-Viitoarea carte semnată de Oprah Winfrey, o colaborare cu Arthur C. Brooks despre „arta și știința despre a deveni fericit”, va fi publicată pe 12 septembrie, cu titlul „Build the Life You Want: The Art and Science of Getting Happier” (Publishers Weekly);

-Anthony Anaxagorou a primit Premiul literar Ondaatje, în valoare de 10.000 de lire sterline, pentru volumul său de poezii „Heritage Aesthetics” (The Guardian);

-Editura Flammarion va publica o nouă carte de Michel Houellebecq pe 24 mai, „Quelques mois dans ma vie”, povestea întâlnirii sale cu un regizor olandez și filmul pornografic care a rezultat (Livres Hebdo);

-O nouă carte despre Bob Dylan, care conține sute de fotografii inedite, va fi publicată în această toamnă, sub titlul „Bob Dylan: Mixing Up the Medicine” (Associated Press);

-Scriitorul nigerian Arinze Ifeakandu a primit Premiul Dylan Thomas al Universității Swansea, în valoare de 20.000 de lire sterline, pentru volumul său de debut, „God’s Children Are Little Broken Things” (The Guardian).

Fotografia ediției: Actorul Patrick Stewart a publicat coperta viitoarei sale cărți de memorii, „Making it So”, care va apărea pe 3 octombrie. Sursa: Instagram.

Ți-ar mai putea plăcea
”Cincizeci de umbre ale lui Grey”, cea mai vândută carte a deceniului în SUA – Cronica de Carte
Cele mai vândute cărți ale anului 2022 în România – Cronica de carte

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău