Scriitorii Alexandra Badea și Cristian Fulaș sunt printre laureații din acest an ai Academiei Franceze – Cronica de Carte

1. Regizoarea şi autoarea Alexandra Badea şi scriitorul şi traducătorul Cristian Fulaş se numără printre cei 67 de laureaţi ai premiilor acordate în anul 2023 de Academia Franceză. Alexandra Badea a primit „Premiul pentru Teatru, oferit pentru întreaga operă dramatică”, iar Cristian Fulaș a fost distins cu „Premiul pentru servicii remarcabile aduse limbii și literaturii franceze”, ambele premii prestigioase încadrându-se în categoria „Grands Prix“. (Ziarul Metropolis)

2. Volumul cu 5 povestiri „Melancolia”, de Mircea Cărtărescu, se află printre cele mai bune 10 cărți publicate în Suedia în 2023, conform cotidianului Svenska Dagbladet. Volumul a apărut la Editura Albert Bonniers Förlag, în traducerea semnată de Inger Johansson. (Svd.se)

3. Reputatul scriitor Viet Thanh Nguyen, autorul romanului „Simpatizantul” (Editura Art), distins în 2016 cu Premiul Pulitzer pentru ficțiune, se va afla săptămâna viitoare la București. El se va întâlni cu cititorii români în grădina Café Verona joi, 6 iulie 2023, de la ora 18.00, în cadrul unui eveniment moderat de Iulian Bocai. (Link)

4. Muzeul Național al Literaturii Române Iași și Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) a anunțat rezultatele selecției în cadrul proiectului Rezidențe FILIT pentru scriitori români, proiect cultural care încurajează creația contemporană, cei doi scriitori selectați de juriu fiind Maria Orban și Marius Chivu. (FILIT)

5. „Romantic Comedy”, de Curtis Sittenfeld, „August Blue”, de Deborah Levy, „Tomás Nevinson”, de Javier Marías (la categoria ficțiune), „God Is an Octopus”, de Ben Goldsmith, „The Power of Trees”, de Peter Wohlleben și „Johnson at 10”, de Anthony Seldon și Raymond Newell (la categoria non-ficțiune) sunt printre cele mai bune 50 de cărți de descoperit în această vară. (The Guardian)

6. „Camera lui Giovanni”, de James Baldwin (la noi, la Editura Black Button Books), „Scris pe trup”, de Jeanette Winterson (Editura Humanitas Fiction) și „The Price of Salt”, de Patricia Highsmith, sunt printre cele mai influente 25 de cărți ale literaturii queer de după cel de-al doilea război mondial. (New York Times)

7. Într-o listă a celor mai bune 40 de cărți de tehnologie (de non-ficțiune) din toate timpurile, pe primele trei locuri se află volumele „Close to the Machine: Technophilia and Its Discontents”, de Ellen Ullman, „Technopoly: The Surrender of Culture to Technology”, de Neil Postman, și „Uncanny Valley”, de Anna Weiner. (The Verge)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află, pentru a doua săptămână consecutivă, volumul „The Five-Star Weekend”, de Elin Hilderbrand; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află volumul „Outlive”, de Peter Attia și Bill Gifford, despre îmbătrânire și longevitate. O altă noutate interesantă în top, la categoria ficțiune hardcover, respectiv „Zero Days”, de Ruth Ware. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Carte de citire, carte de iubire, de Nichita Stănescu și Gheorghe Tomozei, Editura Arthur

-Morții, de Christian Kracht, Editura Cartier

-Septembrie în Shiraz, de Dalia Sofer, Editura Corint

-Alb, de Sylvain Tesson, Editura Polirom

-Sănătatea psihică a geniilor. Genii ale binelui, genii ale răului, de Patrick Lemoine, Editura Trei

-Misiunea, de Aris Alexandrou, Curtea Veche Publishing

-O noapte pe insulă, de Josie Silver, Editura Nemira

-Înainte să te cunosc, de Jojo Moyes, Editura Litera

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Scriitoarea Kinga Wyrzykowska este câștigătoarea premiului Françoise Sagan 2023, pentru volumul „Patte blanche”, publicat la Editura Seuil (ActuaLitte);

-Un roman neterminat al scriitoarei Françoise Sagan, „The Four Corners of the Heart”, a fost publicat postum în această săptămână în traducere în limba engleză (The Guardian);

-Două cărți de debut au câștigat Premiile Orwell pentru cărți politice: „Show Me the Bodies: How We Let Grenfell Happen”, de Peter Apps și „The New Life”, de Tom Crewe (The Guardian);

-Editura Nine Eight Books va publica volumul „Hercules!: An A-Z of Elton John”, scris de jurnalistul muzical Mick Wall (BookSeller);

-Jacinda Ardern, fosta premieră a  Noii Zeelande, a anunțat că scrie o carte care se va concentra mai degrabă asupra leadership-ului decât asupra politicii (The Guardian);

-„Drumul”, de Cormac McCarthy, este considerată cea mai bună carte de parenting a tuturor timpurilor (The Cut);

-Cunoscutul realizator de televiziune Phil Rosenthal va face echipă cu fiica sa, Lily Rosenthal, pentru prima lor carte pentru copii scris împreună, intitulată „Just Try It: A Phil & Lil Book”, care va fi publicată pe 6 februarie 2024 (Deadline);

-Editura Viking va publica în noiembrie 2024 noul volum al lui Jonathan Coe, intitulat „The Proof of My Innocence” (BookSeller);

-Cele mai bune 10 romane despre munca la birou (The Guardian).;

-Cei mai răi părinți din literatura pentru copii (School Library Journal).

Fotografia ediției: Un infografic al celor mai „instagramabile” librării din Europa, pe primele trei locuri aflându-se Shakespeare & Company din Paris, Livraria Lello din Porto și Libreria Acqua Alta din Veneția, iar Cărturești Carusel pe locul 9. Sursa: The Smart City Journal.

Ți-ar mai putea plăcea
5 cărți recomandate pentru această vară de Bill Gates – Cronica de Carte
”Coronavirus pe înțelesul celor mici”, carte disponibilă gratuit în limba română – Cronica de Carte
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău