Secretarul general al PNL: Liberalii au câștigat alegerile locale, avem 34% și 1300 de primari – Cronica serii

1. România va beneficia de împrumuturi de 4,1 miliarde de euro, Consiliul Uniunii Europene aprobând vineri un sprijin financiar în valoare de 87,4 miliarde de euro pentru 16 state membre, sub forma unor împrumuturi din partea UE în cadrul SURE – un instrument temporar al UE destinat atenuării riscurilor de șomaj pe durata crizei generate de COVID-19. (Profit.ro)

2. Cele mai importante proiecte propuse în campania electorală de Nicușor Dan, noul primar al Capitalei sunt: înființarea unei linii de metrou de suprafață pe actuala infrastrucură CFR, construirea a 15 parcări park&rîde la principalele intrări în oraș, Centura Verde a Bucureștiului și o pădure urbană de 20 ha în spatele stadionului Ghencea, înlocuirea a 300 km de conductă din rețeaua principală de termoficare. Pe social, cele mai importante promisiuni sunt: menținerea ajutorului social pentru persoanele cu handicap și acordarea unui ajutor pentru părinții care nu prind loc la grădinițele de stat ca să-și dea copiii la privat. (Hotnews)

3. Liberalii și-au revendicat victoria în alegerile locale desfasurat ieri. „PNL este primul partid din România. PNL are un scor de peste 34%, un procent istoric pentru partidul nostru. Avem peste 1300 de primari, o cifră istorică ”, a declarat azi secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, precizând că aceastea sunt date parțiale din numărătoarea paralelă a partidului. Sighiartău a mai spus că „PSD se situează în jurul a 30%, iar USR la 13%”. (Hotnews)

4. Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a postat o declarație de presă, pe pagina sa de Facebook, după anunțarea rezultatelor parțiale care îl arată pe Nicușor Dan câștigător. Firea spune că nu are ce să își reproșeze pentru rezultatul din București și dă vină pentru eșec pe lipsa unei alianțe cu partidele de centru stângă. (Link)

Rezultate alegeri locale:

5. Noul primar al municipiului Timişoara, candidatul USR, Dominic Fritz, a obţinut peste 52% din voturi, potrivit rezultatelor parţiale. Pe locul al doilea s-a situat actualul primar, liberalul Nicolae Robu, care a obţinut puţin sub 30% (News.ro). Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a obţinut un nou mandat, cu 72.753 de voturi, la mare distanţă de candidatul USR, Emanuel Ungureanu, care a întrunit puţin peste 8.000 de voturi (News.ro).  Candidatul PNL la Primăria Constanţa, Vergil Chiţac, a câştigat Primăria Constanţa la o diferență de aproximativ patru mii de voturi faţă de candidatul USR-PLUS, Stelian Ion (Hotnews). Candidatul USR PLUS la Primăria Braşov, Allen Coliban, se situează pe primul loc cu 41,16% din voturile exprimate în 82,4% din secţiile de votare, la diferenţă de 4,86 puncte procentuale faţă de principalul contracandidat, George Scripcaru (PNL), conform numărătorii paralele realizată de USR PLUS Braşov. (G4Media)

Una din Cronica de Tehnologie: FedEx testează folosirea avioanelor autonome pentru transportul mărfurilor împreună cu Reliable Robotics. Pentru teste se folosește C208, un avion cu un singur motor, care trebuie să facă livrări în zonele greu accesibile. (Supply Chain Dive)

6. Baronul PSD Marian Oprișan, care în urma alegerilor de duminică rămâne fără conducerea Consiliului Județean Vrancea, spune că are „sufletul împăcat” și se declară „convins că timpul va arăta justa valoare a oamenilor și a realizărilor fiecăruia”. După 20 de ani la șefia CJ Vrancea, Oprișan a fost înfrânt de candidatul PNL Cătălin Toma. (Hotnews)

7. Numărul cererilor pentru companii noi, în SUA, au crescut în acest an la cel mai înalt nivel din 2007 până în prezent. 3,2 milioane de cereri pentru companii noi au fost depuse în 2020, comparativ cu 2,7 milioane câte au fost în aceeași perioadă a anului trecut. (WSJ)

8. Vânzările caselor în SUA, nu cele noi, au crescut cu 10,5% în august, comparativ cu august 2019. Este cea mai mare creștere înregistrată, la nivelul unei luni, din decembrie 2006. (CNBC)

9. Uber a câștigat apelul și va avea din nou licența de operare în Londra. (WSJ)

10. Thrillerul „Tenet”, regizat de Christopher Nolan, s-a menținut pentru al patrulea weekend consecutiv pe primul loc în box office-ul nord-american, iar la nivel global filmul a generat încasări totale de peste $280 de milioane. (Profit.ro)

Fotografia serii – Un polițist face un gest către o membră a unui feminist care îi desenează pe scut în timpul protestelor din Mexico City. Toya Sarno Jordan/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Peste 83% dintre români cred că în viitoarele decenii România trebuie să urmeze direcţia Vest – Uniunea Europeană, SUA, NATO – Cronica serii
La 1 ianuarie 2020, populaţia rezidentă a României a fost de 19,31 milioane persoane – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău