Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a deschis joi ușa unor posibile negocieri privind frontierele Ucrainei – Cronica dimineții

1. Ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a arătat joi, într-un discurs rostit la AmCham, că SUA sunt interesate ca România să aibă o economie robustă şi rezistentă la şocuri şi un mediu economic sănătos, pentru că asta furnizează inclusiv securitate într-o zonă destabilizată de agresiunea rusă din Ucraina, în care nu numai Ucraina, dar şi Republica Moldova are nevoie de ajutor. (News.ro)

2. Comisia Europeană va reveni asupra cifrelor alocate fermierilor români, după ce preşedintele Klaus Iohannis a prezentat situaţia dificilă în care se află aceştia, au declarat, joi seară, surse oficiale. Sursele au precizat că promisiunea a fost făcută, în timpul reuniunii Consiliului European, de către preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen. (News.ro)

3. Bulgaria ar putea adera la Schengen în luna octombrie, dacă guvernul şi parlamentul de la Sofia menţin, după alegerile din 2 aprilie, viteza imprimată pregătirilor de actualul guvern interimar, a declarat joi într-o discuţie cu presa preşedintele Rumen Radev. (G4Media)

4. Șeful diplomației americane, Antony Blinken, a deschis joi ușa unor posibile negocieri privind frontierele Ucrainei, reiterând totodată că decizia va aparține ucrainenilor. Luând cuvântul în fața unei comisii parlamentare de la Washington, el a reafirmat că orice posibilă pace cu Rusia va trebui să fie „echitabilă și durabilă”, adică una care să respecte independența și integritatea teritorială a Ucrainei, dar „cum se definește acest lucru cu precizie pe teren, ne așteptăm ca ucrainenii să ne spună”. (Hotnews)

Cronica.ro susține acest protest. O suprafață de 12 hectare din Parcul IOR-Titan, echivalentul a 12 terenuri de fotbal, e pe cale să dispară pentru totdeauna din patrimoniul verde al Bucureștiului. Sâmbătă, 25 martie, de la ora 12:00, Grupul de Inițiativă Civică IOR-Titan invită toți cetățenii îngrijorați, revoltați sau intrigați de ce se întâmplă cu zona retrocedată din parcul IOR la gura de metrou Titan, în intersecție, pentru a vedea distrugerile premeditate care au loc într-unul dintre cele mai mari și mai frumoase parcuri al Capitalei și pentru a discuta despre soluțiile prin care această zonă verde poate fi protejată și reintegrată în Parcul IOR.

5. Ungaria și Turcia nu au fost invitate de administrația Biden la un eveniment important, Summit for Democracy, care va avea loc săptămâna viitoare. Aproximativ 120 de țări au fost invitate să participe la acest eveniment de administrația americană. (ForeignPolicy)

6. Protestatarii francezi au dat foc primăriei din Bordeaux. Imaginile publicate pe rețelele sociale arată ușa și intrarea în primărie cuprinse de flăcări. Primarul orașului s-a declarat „extrem de șocat”. Peste 3,5 milioane de francezi au ieșit în stradă în toată țara, conform sindicatelor, pentru a protesta împotriva adoptării noii legi a pensiilor, promovate de președintele Emmanuel Macron, care prevede creșterea vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani. (Digi24)

7. Progresele obținute de SUA în ceea ce privește identificarea timpurie a copiilor cu autism, considerate esențiale pentru a le permite acestora să își atingă potențialul maxim, au fost în mare parte șterse de întreruperile din evaluări în primele luni ale pandemiei COVID-19, au raportat joi oficialii americani din domeniul sănătății. (Hotnews)

8. Apple are în plan să investească anual un miliard de dolari în filme care să fie lansate în cinematografe. (Bloomberg)

9. Shou Chew, CEO-ul rețelei de socializare TikTok, a apărut în fața Comisiei pentru Energie și Comerț din Congresul american unde a fost interogat cu privire la securitatea datelor și siguranța utilizatorilor. În cadrul audierilor, rețeaua de socializare a fost acuzată că este „o unealtă a Partidului Comunist Chinez” și că promovează comportamente periculoase în rândul tinerilor. (BBC)

Din Cronica Sportivă: Spaniolul Rafael Nadal, accidentat de la Australian Open, va reveni în competiiţii în aprilie, la turneul de la Monte Carlo. News.ro

10. World Athletics a anunţat că sportivii transsexuali nu vor putea concura în competiţii feminine de elită, începând din data de 31 martie, dacă au trecut prin pubertatea masculină. (News.ro)

Fotografia dimineții este din Paris, după 17 zile de grevă a angajaților din salubritate:

Ți-ar mai putea plăcea
Se redeschid parțial la interior restaurantele, cinematografele și sălile de spectacol din București – Cronica dimineții
Cronica dimineții – California și alte 15 state dau în judecata administrația Trump pentru a bloca “starea de urgență națională”

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău