Şeful diplomaţiei europene: „Reduceți căldura în locuinţe” – Cronica serii

1. Formularul PLF trebuie completat în continuare de către toate persoanele care intră în România, a anunțat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, după ședința Executivului. Marți, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, declarase că la intrarea în România nu vor mai fi necesare nici certificatul verde și nici formularul PLF. (G4Media)

2. România va trebui să repornească, în regim de forţă majoră şi cu caracter temporar, şi centralele termice pe bază de cărbune. Este o soluție pentru dobândirea independenţei energetic într-un termen cât mai scurt, a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna. (Digi24)

3. Prim-ministrul de la Chișinău, Natalia Gavrilita, a declarat că Republica Moldova este o țară neutră și neutralitatea ei este consacrată în Constituție, fapt pentru care se așteaptă „ca toată lumea să acționeze în conformitate cu acest principiu”. Într-un interviu pentru Euronews, șefa guvernului de peste Prut a transmis că „țara noastră își dorește să adere la Uniunea Europeană, nu și să facă parte din NATO”. (Digi24)

4. Serviciile de pașapoarte, unde românii au făcut cozi speriați de războiul declanșat de Rusia în Ucraina, vor lucra și în weekend, a anunțat miercuri Ministerul Afacerilor Interne. În ultima săptămână, a crescut de peste patru ori numărul solicitărilor pentru eliberarea pașapoartelor, față de aceeași perioadă a anului trecut. (Hotnews)

Din Cronica de Business: Rusia a fost retrogradată la al doilea cel mai scăzut nivel de către Fitch Ratings. Agenția a anunțat că un default a obligațiunilor este „iminent” ca urmare a sancțiunilor introduse după războiul din Ucraina. (Bloomberg)

5. Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell le-a cerut miercuri cetăţenilor europeni „să dea căldura mai încet în locuinţe”, pentru că trebuie „plătit un preţ” pentru „tăierea cordonului ombilical” care uneşte economia UE de cea rusă, în contextul războiului din Ucraina. (Digi24)

6. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a îndeamnăt Occidentul ”să decidă cât mai repede” în problema trimiterii unor avioane de tip MiG-29, o iniţiativă a Poloniei vizând ajutarea Ucrainei împotriva invaziei Rusiei. Kremlinul a denunţat iniţiativa Poloniei de a transfera avioane de luptă poloneze de tip MiG-29 americanilor, pentru ca aceştia să le trimită apoi Ucrainei, drept un demers care ar crea un ”scenariu potenţial periculos”. (News.ro)

7. Germania, cu siguranţă, nu va trimite avioane de luptă Ucrainei, a declarat, miercuri, cancelarul Olaf Scholz, după ce Statele Unite au respins oferta Poloniei de a-şi transfera avioanele MiG-29 de fabricaţie rusească la o bază americană din Germania. (News.ro)

8. Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a declarat că nu are „aşteptări mari” de la întâlnirea pe care o va avea joi în Turcia cu ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, prima de la declanșarea invaziei în Ucraina, în 24 februarie. Kuleba a enumerat prioritățile Ucrainei: „încetarea focului, eliberarea teritoriilor și rezolvarea tuturor problemelor umanitare”. „Acesta este un dezastru umanitar creat de armata rusă”, a adăugat el. (Hotnews)

Din Cronica de Tehnologie: Apple a prezentat un nou iPhone SE, care vine cu chipset A15 Bionic și suport 5G. Se mai remarcă rezistența la apă și praf conform IP67 și îmbunătățirile software aduse pe partea foto. Noul iPhone SE costă de la $429, cu $30 de dolari mai mult decât modelul anterior. (Profit.ro)

9. Preşedintele Volodimir Zelenski trebuie să recunoască Crimeea ca regiune rusă, precum şi independenţa republicilor separatiste Doneţk şi Luhansk, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Peskov a mai specificat că republicile separatiste Doneţk şi Luhansk trebuie să fie, de asemenea, recunoscute ca ”state suverane independente”. Zelenski declarase, marţi, că este dispus să discute statutul Crimeei şi al Republicilor Populare Doneţk şi Lugansk cu preşedintele rus, Vladimir Putin. (News.ro)

10. PSD se menţine pe primul loc în intenţiile de vot, PNL revine pe locul al doilea, iar AUR scade cu aproape 4 procente, coborând pe poziţia a treia, relevă un sondaj naţional INSCOP MONITOR, realizat pe baza datelor culese în intervalul 2-7 martie 2022, după invazia Rusiei asupra Ucrainei. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cei mai mulți copii traficați în UE provin din România – Cronica serii
Iohannis: Voi introduce consumul de droguri în rândul tinerilor pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării – Cronica serii

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău