Șeful serviciilor de informații ucrainene crede că războiul se va termina până la începutul verii următoare – Cronica dimineții

1. Numărul de muncitori care vor avea acces pe piața muncii din România anul viitor este propus a rămâne la nivelul de 100.000 persoane, similar celui de anul acesta, conform unui act normativ pregătit în acest sens. Numărul firmelor care caută să angajeze străini s-a dublat însă în 2022 față de 2021, de la peste 5.000 la aproape 11.000. Până la mijlocul lunii septembrie, autoritățile eliberaseră deja, pentru acest an, aproape 65.000 de avize de angajare/detașare, având în lucru alte peste 8.000. (Profit.ro)

2. Primele două convoaie de vehicule blindate de luptă (VBCI) au plecat, marţi dimineaţă, din tabăra militară Mourmelon-le-Grand (Marne, estul Franţei) către tabăra militară Cincu din România, în cadrul Operaţiunii ”Vulturul”, care are ca scop consolidarea apărării Flancului Estic al NATO. De asemenea, tancurile Leclerc urmează să ajungă la baza militară Cincu, din centrul României, în următoarele zile în vederea consolidării acestei misiuni sub comanda franceză. (News.ro)

3. NATO va livra Ucrainei, în zilele următoare, sisteme de apărare aeriană antidronă pentru a ajuta țara să se apere împotriva valului de drone de fabricație iraniană cu care Rusia vizează infrastructuri critice, a declarat secretarul general al alianței. (G4Media)

4. Kirilo Budanov, șeful serviciilor de informații ucrainene, a declarat că Ucraina va înregistra „victorii semnificative” până la sfârșitul anului și crede că războiul se va termina până la începutul verii următoare. (CNN)

Promo: Retacom.ro – tot ce ține de fier – este unul dintre cei mai puternici distribuitori de produse siderurgice din centrul țării. Retacom „steel center” comercializează toată gama de produse din oțel utilizate la producția de confecții și construcții metalice, execută prelucrări primare ale acestora și le transportă în curtea Dvs.

5. Președintele bulgar Rumen Radev a anunțat marți o poziție fermă împotriva trimiterii de ajutor militar în Ucraina, relatează ziarul Dnevnik. Conform solicitărilor forțelor politice, un proiect de rezoluție parlamentară pentru o astfel de mișcare este de așteptat să fie înaintat de către partidul „Bulgaria Democrată”. „Ideea că, dacă dăm arme Ucrainei, vom primi arme cadou de la NATO, trădează o naivitate periculoasă sau o incompetență gravă. Acestea sunt procese complexe care durează ani de zile și va trebui să plătim pentru asta”, a spus Rumen Radev. Până în prezent, doar două țări UE refuză să ofere ajutor militar direct Ucrainei: Bulgaria și Ungaria. (Hotnews)

6. Saad al-Kaabi, ministrul Energiei din Qatar, a declarat că Europa se va descurca în această iarnă deoarece depozitele de gaze sunt pline. El a avertizat însă că iarna viitoare că fi foarte grea dacă nu se vor relua livrările de gaze din Rusia. Saad al-Kaabi consideră că, în cazul continuării războiului din Ucraina, criza gazelor în Europa va dura până în 2025. (FT)

7. Președintele american Joe Biden a promis că primul proiect de lege de pe ordinea de zi a Congresului american, în cazul unei victorii democrate în alegerile de la jumătatea mandatului, de luna viitoare, va garanta dreptul la avort. „Și dacă Congresul o va adopta, o voi semna în ianuarie”, a spus președintele. Biden s-a angajat să își folosească dreptul de „veto” dacă republicanii vor câștiga votul din 8 noiembrie și vor interzice avortul la nivel federal. (Hotnews)

8. BBC a pregătit, în secret, textele care ar putea fi citite pe post în cazul în care lipsa de energie va provoca întreruperi de curent sau pierderea rezervelor de gaz în această iarnă.
Scenariile stabilesc modul în care televiziunea și radioul public vor liniști populația în cazul în care o „pierdere majoră de energie” ar duce la defectarea rețelelor de telefonie mobilă, a accesului la internet, a sistemelor bancare sau a semafoarelor în Anglia, Țara Galilor și Scoția. Irlanda de Nord nu ar fi afectată, deoarece rețeaua sa de electricitate este partajată cu Republica Irlanda. Publicul va fi sfătuit să folosească radiourile din mașină sau aparate radio alimentate cu baterii pentru a asculta emisiunile de urgență. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: Echipa U21 a României va evolua în grupa B alături de Ucraina, Croaţia şi Spania, la Campionatul European U21, găzduit de țara noastră împreună cu Georgia. Tragerea la sorți a avut loc la Ateneul Român.

9. Numărul de abonați Netflix a crescut cu 2,4 milioane în al treilea trimestru, peste așteptări, după ce platformă pierduse aproape 1,2 milioane în primele două trimestre ale anului. Netflix are acum peste 223 de milioane de abonați. (WSJ)

10. Lafarge şi-a recunoscut vinovăţia şi a fost de acord să plătească $777,8 milioane pentru a rezolva o acuzaţie penală federală din SUA, legată de plăţile companiei franceze către ISIS şi către un alt grup terorist, pentru a menţine în funcţiune o fabrică de ciment în Siria. (News.ro)

Fotografia dimineții prezintă doi copii care lucrează la o stație de sortare a gunoiului din Chittagong, Bangladesh. Anadolu Agency/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Gorghiu: Mai bine de doua milioane de români au consumat droguri – Cronica dimineții
Începând cu 1 ianuarie compensarea preţului la carburanţi nu va mai funcţiona – Cronica dimineții