Simona Halep s-a calificat în semifinalele de la Wimbledon – Cronica serii

1. Simona Halep s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 7-6 (4), 6-1, pe jucătoarea chineză Shuai Zhang. Simona va juca în semifinală cu ucraineancă Elină Svitolina.

2. Guvernul a împrumutat în iunie prin vânzarea de titluri de stat în lei 7,1 miliarde de lei, o sumă record pentru o singură lună. (Profit.ro)

3. Nivelul de conformare a României cu recomandările făcute rămâne „global nesatisfăcător”, iar GRECO este preocupat de ”tensiunile politice continue în România în ceea ce priveşte reformele sistemului judiciar. Concluzia apare în raportul referitor la Prevenirea corupţiei cu privire la membrii Parlamentului, judecători şi procurori, publicat astăzi. (News.ro)

4. BNR și-a majorat veniturile din rezerva valutară cu 45% în 2018 și a obținut un profit de șase ori mai mare. (Profit.ro)

5. Liderul Partidului Laburist, din opoziţie, Jeremy Corbyn, a anunţat că partidul său va susţine rămânerea Marii Britanii în UE în cazul în care va avea loc un nou referendum. (News.ro)

6. Departamentul de Stat al SUA a aprobat o vânzare de armament către Taiwan, în valoare de $2,2 miliarde. În replică, China a cerut anularea planului care-i afectează suveranitatea și interesele de securitate. (BBC)

  • Una din Cronica de Business: Jumătate din comerțul din Marea Britanie s-ar putea realiza online în 10 ani, ceea ce ar însemna o dublare a shopping-ului online față de nivelul curent. (Guardian)

7. WeWork încearcă să câștige încrederea investitorilor înainte de listarea la bursă pentru a evita problemele pe care le-au avut Uber și Lyft. Compania vrea să atragă între $3 și $4 miliarde în lunile următoare, prin împrumuturi, care să-i ajute la finanțarea creșterii înainte să ajungă pe profit. (WSJ)

8. 30% din cele mai importante VPN-uri din lume sunt deținute de companii din China. 97 din cele mai mari rețele sunt deținute de numai 23 de firme, multe dintre acestea activând în țări lipsite de o legislație care apără intimitatea utilizatorilor. (ComputerWeekly)

9. LightSail 2, nava spațială care folosește presiunea radiațiilor razelor solare pentru propulsie, a trimis primul semnal către Pământ. Echipa de la Planetary Society a stabilit comunicarea în ambele sensuri cu vehiculul spațial și a început să realizeze un set de teste. (Engadget)

10. Planeta Saturn se va afla cel mai aproape de Pământ în această seară. (Space)

Fotografia serii – 25 de ani de la moartea liderului nord-coreea Kim Il-sung. Kim Won Jin/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Biserica se implică în referendumul pentru definirea familiei
Cronica serii – Netflix testează și în România oferte cu prețuri mărite la abonamente
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău