Sindicatele din Educaţie au anunțat că greva continuă – Cronica dimineții

1. Federaţiile sindicale din Educaţie anunţă că greva continuă şi consideră ”nemulţumitor” textul ordonanţei de urgenţă privind majorarea salariilor din sistemul de învăţământ. Sindicaliştii cer Guvernului să îşi asume printr-un act normativ modificările cuprinse acum doar în Nota de fundamentare a ordonanţei. ”Şi majorările salariale prevăzute în OUG 53/2023 au fost respinse de federaţiile sindicale, după consultarea membrilor de sindicat aflaţi în grevă, aceştia considerând sumele prea mici”, adaugă sindicaliştii. Ei susţin însă că greva nu este doar despre salarii, ci ”şi despre viitorul educaţiei”. (News.ro)

2. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că guvernarea social-democraţilor se referă la dezvoltare prin patriotism economic, adică prin investiţii şi producţie în România. El vorbeşte despre 19 proiecte de investiţii în valoare de 6,4 miliarde de lei care au fost aprobate în ultima săptămână. (News.ro)

3. Guvernul a ajuns cu împrumuturile la 96,2 miliarde de lei în primele cinci luni din acest an, după ce în luna mai a luat finanțări, de la investitori mari (bănci și fonduri de investiții), dar și de la populație, de 12,1 miliarde de lei. Mai mult de jumătate din total, 55,3 miliarde lei, sunt sume obținute în ianuarie. (Profit.ro)

4. Mai puțin de 30% din municipiile reședință de județ respectă legea și au publicat pe site-urile primăriilor listele cu clădirile aflate în risc seismic. Administrațiile locale care nu au publicat listele invocă faptul că ”mai au timp până la 1 ianuarie 2025”, deși unele le dețin deja. (G4Media)

5. Venitul universal de bază va fi testat în Anglia pentru prima dată, într-un program pilot. Treizeci de persoane vor primi £1600 lunar, fără condiții și fără obligații, timp de doi ani, timp în care vor fi monitorizați pentru a înțelege efectele asupra vieții lor. (TheGuardian)

Din Cronica Sportivă: UTA Arad se menţine în Superligă, după ce a învins cu 5-1 Gloria Buzău, în returul barajului. În tur a fost 0-0. Cele mai importante faze se pot vedea aici.

6. Jumătate de milion de polonezi au ieşit în stradă, duminică, la Varşovia, pentru a manifesta împotriva guvernului naţionalist populist la putere, cu câteva luni înainte de alegerile legislative, au anunţat organizatorii. A fost cel mai amplu din țară de la căderea comunismului, în 1989. Conducătorii majorităţii partidelor de opoziţie i-au încurajat pe susţinătorii lor să se alăture marşului. “Ajunge!”, “Nu vrem o Polonie autoritară”, “PiS înseamnă viaţă scumpă”, au fost mesajele afişate de manifestanţi. (News.ro)

7. Statele Unite consideră că mult așteptata contraofensivă ucraineană va duce la recuperarea de către Kiev a unor „teritorii semnificative din punct de vedere strategic”, a declarat Jake Sullivan, consilierul pe probleme de securitate naţională al președintelui american Joe Biden. (Hotnews)

8. Ministrul ucrainean al industriilor strategice s-a declarat „uluit” duminică, după ce a aflat că aproape jumătate din adăposturile antiaeriene din Kiev inspectate sunt închise sau nu pot fi folosite în mod corespunzător. (Digi24)

9. Aproape un sfert din următoarea generație de medicamente împotriva cancerului sunt dezvoltate de companii chineze. (FT)

10. O pastilă luată o dată pe zi reduce riscul de a muri din cauza cancerului pulmonar la jumătate, conform rezultatelor „impresionante” şi „fără precedent” ale unui studiu global de zece ani. Administrarea medicamentului Tagrisso, după o intervenţie chirurgicală, a redus dramatic riscul de deces al pacienţilor cu 51%, au arătat rezultatele prezentate la cea mai mare conferinţă de cancer din lume. (News.ro)

Fotografia dimineții – La Belgrad a avut loc, sâmbătă, cel mai mare protest din ultimii 23 de ani. Demonstranții au cerut demisia președintelui Vucic. Fedja Grulovic/Reuters:

Ți-ar mai putea plăcea
Trump afirmă că ar încuraja Rusia să ”facă orice vrea” oricărei ţări NATO care nu plăteşte destul – Cronica dimineții
Klaus Iohannis: România va primi peste 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID în primul trimestru al lui 2021 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău