Sondaj: 800.000-900.000 de români nu cred că există noul coronavirus – Cronica dimineții

1. Raportul pentru ziua de ieri arată că 31.447 de români s-au vaccinat împotriva COVID-19, dintre care mai puțin de 10.000 au primit prima doză, continuând astfel trendul descendent al campaniei de vaccinare în România. (Hotnews)

2. Compania sud-coreeană Celltrion a anunțat, în această dimineață, că tratamentul experimental testat, bazat pe anticorpi, a generat rezultate pozitive, fiind sigur și reducând perioada de tratament pentru Covid-19 cu aproape 5 zile, în faza trei a testelor clinice. Tratamentul a încetinit simptomele severe ale bolii pentru mai mult de 70% dintre pacienți, incluziv pentru cei cu risc crescut. (Reuters)

3. Proprietarii celor 72 de mall-uri funcționale în România anul trecut au încasat de la magazinele pe care le găzduiesc peste 530 de milioane de euro, cu 14,3% mai puțin decât în anul anterior. Evoluția negativă, prima de acest fel din ultimii 7 ani, vine în contextul în care calculele au inclus trei inaugurări care au fost însă insuficiente pentru a contrabalansa cele 85 de zile în care toate mall-urile au fost închise din cauza pandemiei. Doar proprietarii a 10 mall-uri au încasat mai mulți bani în 2020. (Profit.ro)

O știre din Cronica de Carte: Diverse studii au confirmat că cititul de cărți în fiecare zi aduce beneficii însemnate pentru sănătatea fizică și psihică: cititul pentru doar 30 de minute pe zi este echivalentul a 30 de minute de yoga zilnic; chiar și parcurgerea paginilor timp de doar șase minute pe zi s-a dovedit a reduce nivelul de stres cu aproape 70%; un capitol pe zi poate contribui la creșterea cantității de empatie pe care o avem pentru ceilalți. (Health Digest)

4. Aproape jumătate dintre români (47%) cred că pandemia COVID-19 va mai dura cel puţin 2-3 ani, în timp ce 30% consideră că se va încheia în acest an. Datele apar într-un sondaj de opinie la nivel naţional realizat de Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) al Academiei Române şi Elicom. Aproximativ 15% dintre români afirmă că au fost infectaţi cu noul coronavirus, iar peste 60% cunosc cel puţin o persoană care a fost infectată. Există şi un segment de populaţie, de cel puţin 800.000-900.000 de persoane, care afirmă deschis că nu există noul coronavirus, indică sondajul. (News.ro)

5. Un înalt oficial al Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) a declarat într-un interviu publicat duminică că ar fi mai bine să se oprească vaccinul AstraZeneca împotriva Covid-19 pentru toate grupele de vârstă atunci când sunt disponibile alternative. Marco Cavaleri, șeful strategiei de vaccinare la EMA, a mai declarat ziarului italian La Stampa că vaccinul Johnson & Johnson ar trebui, de preferință, utilizat pentru cei peste 60 de ani. (Hotnews)

6. Preşedintele PNL, Ludovic Orban, susţine că nimeni nu deţine informaţii despre el care ar putea să îi facă rău. Orban a precizat că de-a lungul carierei sale politice a avut mulţi adversari şi oricine a avut ceva rău de spus despre el a spus, dar cele mai multe erau neadevăruri şi calomnii. Reacția liderului PNL vine după ce a fost avertizat de către Rareș Bogdan „să înceteze campania murdară”, pentru că altfel va începe să orbească, iar pe Orban „îl va durea stomacul rău de tot”. (News.ro)

7. Parlamentul israelian a ales, duminică, cu 60 de voturi, noul guvern, punând capăt mandatului de 12 ani neîntrerupţi ai lui Benjamin Netanyahu. Ultra-naţionalistul Naftali Bennett va conduce noul cabinet, care cuprinde partide de la stânga la dreapta, pentru doi ani, înainte ca aliatul centrist Yair Lapid să preia funcţia. (News.ro)

O știre din Cronica Sportivă: Novak Djokovic a câștigat ediția 2021 a Roland Garros, după o victorie în cinci seturi cu Stefanos Tsitsipas. Novak a revenit după pierderea primelor două seturi, în drum spre o victorie cu 6-7, 2-6, 6-3, 6-2, 6-4, în mai bine de patru ore. Este titlul de Grand Slam cu numărul 19 pentru Djokovic și al doilea pe care îl câștigă la Paris. (Treizecizero)

8. Premierul britanic Boris Johnson ar putea anunța azi întârziere cu două până la patru săptămâni a ridicării tuturor restricțiilor, programată pe 21 iunie. Decizia vine în contextul răspândirii variantei Delta a noului coronavirus, tulpina provenită din India. (TheGuardian)

9. Elon Musk, CEO-ul Tesla, a declarat că firma va relua vânzarea mașinilor în bitcoin când în minarea acestei cryptomonede va fi folosită mai multă energie din surse regenerabile. (Reuters)

10. Papa Francisc a descris Marea Mediterană, pe care refugiaţii şi migranţii aflaţi în situaţii disperate încearcă să o traverseze cu regularitate în speranţa unei vieţi mai bune, drept „cel mai mare cimitir din Europa”. (G4Media)

Fotografia dimineții – Wasabi, un pechinez, a câștigat categoria Best în Show la ediția 145 a Westminster Kennel Club Dog Show:

Ți-ar mai putea plăcea
Guvernul trebuie să împrumute anul asta cu 41 miliarde lei mai mult ca anul trecut – Cronica dimineții
Cronica diminetii – Jack Ma se retrage

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău