Sondaj: Jumătate dintre români ar fi dispuşi să acorde votul lor unui partid nou înfiinţat la viitoarele alegeri – Cronica dimineții
1. Preşedintele Nicuşor Dan a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care va avea loc joi, la ora 12:00, la Palatul Cotroceni. Pe ordinea de zi a şedinţei se află stabilirea obiectivelor care necesită măsuri de protecţie contra ameninţărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord (drone) şi a persoanelor care au dreptul de a ordona sau de a aproba executarea unor măsuri împotriva aeronavelor şi a vehiculelor aeriene care utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional. (News.ro)
2. Ministrul Mediului trebuie să respecte o serie de priorităţi dacă mai vrea sprijinul PSD, a afirmat luni deputata social-democrată Gabriela Ene. Ea a menţionat că România importă energie la preţuri mari şi a subliniat că hidroenergia este decisivă pentru ţara noastră. Gabriela Ene a anunţat că PSD va continua să sprijine coaliţia şi pe actualul ministru al Mediului dacă îşi asumă public, în plen, că vor fi emise toate avizele pentru punerea în funcţiune a mai multor investiţii, printre care Hidrocentrala de la Paşcani, de la Surduc-Siriu, Complexul Hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana etapa II şi Cornetu Avrig. (G4Media)
3. NATO va desfășura în România un sistem avansat de supraveghere aeriană turcesc, pentru a întări capacitatea de avertizare timpurie și reacție rapidă a țării noastre și a combate viitoarele amenințări aeriene venite din partea dronelor Rusiei. Polonia va beneficia, de asemenea, de un sistem similar de supraveghere aeriană. (Euractiv)
4. Jumătate dintre români ar fi dispuşi să acorde votul lor unui partid nou înfiinţat la viitoarele alegeri, indică datele BAROMETRULUI INSCOP Research realizat în perioada 1 – 9 septembrie, procentul fiind mult mai mare decât în urmă cu 10 ani, când 29,8% aveau o asemenea opţiune. (News.ro)
Din Cronica de Tehnologie: Noua hipermașină electrică YangWang U9 Extreme a chinezilor de la BYD a doborât recordul de viteză, atingând 498 km/h. Recordul anterior, de 490,47 km/h, a fost stabilit în 2019 de Bugatti Chiron Super Sport 300+. (News.ro)
5. Datele din dosarul Georgescu Potra despre încercarea de a organiza o lovitură de stat arată că în momentul în care Horațiu Potra a părăsit ţara era filat de serviciile secrete 24 de ore din 24, şapte zile din șapte. Filajul total, inclusiv cu interceptarea telefoanelor lui Potra și localizarea GPS-ului, a început pe 12 decembrie 2024 şi s-a încheiat pe 11 martie 2025. Cu toate acestea, nimeni nu ştie când a plecat exact din România. (A3)
6. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avertizat, într-un discurs susţinut luni, că Rusia încearcă să influenţeze alegerile parlamentare de duminică prin cumpărarea de voturi, campanii de dezinformare şi provocări violente. Sandu a subliniat că, în cazul în care Moscova ar ajunge să controleze ţara, „fondurile europene s-ar opri, Moldova ar putea deveni rampă de infiltrare spre regiunea Odesa, iar regiunea transnistreană ar fi destabilizată”. (News.ro)
7. Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat că Franța va recunoaște oficial statul palestinian. Franța se alătură Marii Britanii, Canadei, Australiei și Portugaliei, țări care au anunțat duminică recunoașterea Palestinei (Libertatea). Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, a îndemnat Hamas luni, în timpul unui discurs prin video la ONU, să depună armele şi a condamnat atacurile mişcării palestiniene asupra Israelului din 7 octombrie 2023. (Digi24)
8. Producătorul american de cipuri Nvidia anunță că va investi până la 100 de miliarde de dolari în startupul de inteligență artificială OpenAI. Cele două companii au prezentat o scrisoare de intenție pentru un parteneriat de referință, care prevede utilizarea unor cipuri Nvidia cu o capacitate cumulată de cel puțin 10 gigawați în următoarele săptămâni, iar prima fază de implementare este programată să intre în funcțiune în a doua jumătate a anului 2026. (Profit.ro)
Din Cronica Sportivă: Atacantul francez al echipei Paris Saint-Germain, Ousmane Dembele, a câştigat în premieră ”Balonul de Aur”.
9. Disney a anunțat că emisunea lui Jimmy Kimmel, suspendată săptămâna trecută după ameninţările autorităţii americane de reglementare în domeniul audiovizualului, indignată de declaraţiile comediantului care acuză dreapta americană că exploatează politic asasinarea lui Charlie Kirk, va reveni, începând de azi.
10. După ce Recorder a dezvăluit că cea mai mare firmă fantomă din România a fost validată de ANAF, deși existau numeroase indicii și sesizări cu privire la activitatea frauduloasă a acesteia, publicația de investigație scrie luni că a descoperit alte patru firme fantomă cu cifre de afaceri fictive cumulate de aproape un miliard de euro. Toate par să facă parte din aceeași rețea și să se bucure de indulgența Fiscului. Cele patru firme au primit cod de TVA din partea ANAF, iar cel puțin într-un caz s-a încălcat legea în mod flagrant. Informațiile Recorder sugerează complicitatea unor persoane cu funcții importante în ANAF, care au contribuit la validarea firmelor „fantomă”. (Hotnews)
Fotografia dimineții este fotografia anului 2014 la World Press Photo și îi prezintă pe migranții africani de pe țărmul orașului Djibouți, noaptea, când ridică telefoanele în încercarea de a prinde un semnal ieftin din Somalia vecină. John Stanmeyer: