Sondaj: Tinerii români (18-29 ani) spun că vor vota la alegerile parlamentare cu AUR în proporție de 34%, urmat de SENS cu 16% și USR la 14% – Cronica dimineții

1. Premierul Ilie Bolojan ar fi acceptat tranziția de 15 ani pentru pensionarea magistraților, față de 10 ani cât este acum. Proiectul pensiilor speciale ale magistraților este încă blocat în coaliție. Săptămâna aceasta, liderii Coaliției vor veni cu forma finală a proiectului de reformă privind pensiile speciale ale magistraților, le-a spus Ilie Bolojan deputaților PNL. Mai mult, premierul ar fi transmis că cel mai probabil, va accepta ca magistrații să ajungă la vârsta de pensionare de 65 de ani în 2040, nu 2035, cum prevede varianta inițială, au declarat surse participante la ședința. (Cotidianul)

2. Exporturile României au crescut cu 4,2%, la 72,174 miliarde euro, în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similiară din 2024, iar importurile în același procent, la 96,666 miliarde euro, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. (Profit.ro)

3. Tinerii români cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au opțiuni de vot fără precedent până astăzi: ei își pun speranțele în două partide care până recent nu existau, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Reseach. Tinerii spun că vor vota la alegerile parlamentare cu AUR în proporție de 34%, urmat de SENS cu 16% și USR la 14%. Românii trecuți de 60 de ani merg în cea mai mare parte către PSD – 38%, urmat de AUR cu 28%. În preferințele acestei grupe de vârstă SENS, partidul preferat de tineri, nu există. (Hotnews)

4. Reprezentanții Consiliului Superior al Magistraturii au anunţat că au depus plângere pentru incitare la violenţă, ură sau discriminare, după declaraţiile Oanei Gehorghiu cu privire la pensiile magistraţilor (News.ro). Ministrul Justiției, Radu Marinescu (PSD), a declarat, luni seară, că nu a semnat plângerea penală depusă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) împotriva vicepremierului Oanei Gheorghiu. (G4Media)

Din Cronica de Tehnologie: Șase modele avansate de AI au fost supuse unui test, dându-li-se bani pentru a tranzacționa instrumente crypto derivate. Toate au încheiat pe pierdere, iar cea mai mare pagubă a înregistrat-o GTP-5, care a pierdut −56,8% din banii investiți. (Reuters)

5. Şeful CNAIR Cristian Pistol anunţă că luni a fost realizată străpungerea unei noi galerii a ansamblului de tuneluri construit pe secţiunea Margina -Holdea a autostrăzii A1, precizând că, la sfârşitul lui 2026, se va putea circula de la Boiţa la Nădlac pe aproximativ 360 km de autostradă. (Digi24)

6. În România erau în septembrie 267.000 de prosumatori, care aveau o capacitate instalată de 3.128 de MW, a anunțat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), Gabriel Andronache. (News.ro)

7. Antreprenorii Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii Dedeman, se află pe lista de investitori care au depus oferte pentru achiziția rețelei Carrefour în România. Oferte au mai depus Zabka, cel mai mare retailer de proximitate din Polonia, deținător al brandului Froo în România, și grupul francez Auchan. (Profit.ro)

8. O dronă militară a căzut în noaptea de luni spre marți în zona localității tulcene Grindu, la 5 km de frontiera cu Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării. Armata română nu a putut ridica avioanele de vânătoare din cauza vremii, potrivit sursei citate. (G4Media)

Din Cronica Sportivă: Fondul de investiţii american Apollo Sports Capital devine noul acţionar majoritar al clubului de fotbal Atletico Madrid.

9. Biroul anticorupţie din Ucraina (NABU) a anunţat luni că investighează sectorul energetic al ţării, acuzând o schemă de mită în valoare de 100 de milioane de dolari care implică compania nucleară de stat Energoatom (News.ro). Timur Mindich, un om de afaceri apropiat al președintelui Volodimir Zelenski, este investigat într-un amplu dosar de corupție care vizează inclusiv compania energetică de stat Energoatom, potrivit unor surse citate de presă. Mindich ar fi profitat de legăturile sale cu Zelenski și și-ar fi sporit semnificativ influența în ultimii ani, scrie The Kyiv Independent. (Hotnews)

10. Curtea Supremă a Statelor Unite a refuzat luni ocazia de a anula precedentul său istoric care recunoaște dreptul constituțional la căsătoria între persoane de același sex, respingând o contestație care a stârnit neliniște printre activiștii LGBTQ, îngrijorați că instanța dominată de judecători conservatori ar putea fi pregătită să reexamineze decizia veche de un deceniu. (Hotnews)

Fotografia dimineții – Locuitorii din Petit-Goave, Haiti, încearcă să dezgroape o mașină, după trecerea uraganului Melissa. Odelyn Joseph/AP:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Săptămâna decizivă pentru Brexit începe azi
Ion Iliescu: Decizia de a-i executa rapid pe soții Ceaușescu a fost corectă – Cronica dimineții