Sorin Grindeanu a anunţat că PSD nu va vota guvernul Siegfried Mureşan – Cronica serii

1. Randamentele titlurilor de stat românești au crescut la început de săptămână, în condițiile în care situația politică internă complicată pune sub semnul întrebării încercările de a forma un nou guvern, iar în plan extern persistă presiunile asupra costurilor de finanțare. Investitorii rămân precauți și au redus sumele cu care vin la licitațiile de împrumut ale Ministerului Finanțelor. Față de fixingul de vineri, randamentele au crescut luni cu 5 puncte de bază pe scadența de 3 ani, la 6,68% pe an, cel mai ridicat nivel de după luna martie. (Profit.ro)

2. Premierul desemnat Siegfried Mureşan a declarat că guvernul său va fi unul minoritar format din PNL, USR şi UDMR, cu o agendă reformatoare şi a adăugat că cei mai mulţi dintre miniştri vor fi membri din cele trei partide. (News.ro)

3. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat că PSD nu va vota guvernul Siegfried Mureşan, arătând că partidul votează doar un guvern din care face parte. El a precizat că în BPN s-a decis astăzi să nu se voteze guvernul Bolojan 2.0 şi această recomandare a Biroului Permanent Naţional va fi înaintată Consiliului Politic Naţional. (News.ro)

4. Kelemen Hunor, liderul UDMR, a declarat, luni, la Parlament, că una dintre variantele luate în calcul după refuzul PSD de a vota guvernul Siegfried Mureșan este ca premierul desemnat să-și depună mandatul, pentru a nu prelungi criza politică (Cotidianul). Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că este dispus să discute cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, dacă acesta ia în calcul includerea în programul de guvernare a celor 10 propuneri adoptate de social-democrați la Sinaia. În caz contrar, PSD își menține decizia de a nu vota viitorul Cabinet. (Digi24)

5. Prețul motorinei a ajuns la doar 3 bani de pragul psihologic de 11 lei/l în urma deciziei liderului pieței distribuitoare de carburanți, OMV Petrom, de a scumpi acum combustibilul diesel cu 9 bani/l. (Profit.ro)

6. Deși salariile nominale din România au crescut cu 4,8% în 2025, inflația de 9,7% a anulat aproape integral acest avans, iar salariul real al angajaților s-a redus cu aproximativ 4,5%. Anul acesta, diferența dintre București și media națională a ajuns la 46%, iar decalajul dintre salariile așteptate de candidați și cele oferite de angajatori continuă să se adâncească, ajungând, în medie, la aproape 30%. (Profit.ro)

7. Aproape 32% dintre români spun că propria calitate a vieții a scăzut în ultimul an, față de 19% în 2025, potrivit celei de-a doua ediţii a Barometrului Percepţiei Bunăstării Românilor. Presiunea financiară a devenit principala problemă: aproximativ 60% dintre respondenți indică veniturile mici și creșterea prețurilor sau a taxelor drept obstacole în calea unei vieți mai bune. (Digi24)

8. Adolescenții care au împlinit 16 ani ar putea merge la psiholog sau la psihoterapie fără să mai aibă nevoie de acordul părinților, potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere la Senat. 42 de organizații și grupuri civice cer Parlamentului să adopte propunerea și să nu introducă, pe parcursul dezbaterilor, obligația ca părinții să fie informați automat. (Hotnews)

9. Într-o convorbire telefonică purtată duminică, Donald Trump i-a cerut omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, să oprească atacurile Kievului asupra rafinăriilor rusești, invocând îngrijorări legate de faptul că aceste acțiuni agravează deficitul mondial de motorină și duc la creșterea prețurilor, potrivit unor persoane la curent cu discuția. Mesajul principal al președintelui american s-a concentrat pe „motorină, motorină… motorină”, Trump cerandu-i lui Zelenski să ordone armatei sale să înceteze atacurile cu drone și rachete, a declarat pentru FT un înalt oficial ucrainean care a participat la convorbire. Un alt înalt oficial ucrainean a precizat că Trump a fost foarte îngrijorat de creșterea prețului motorinei și că dorește să se asigure că livrările din Rusia pot ajunge pe piața globală pentru a atenua situația. (FT)

10. Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu a fost ridicat din trafic luni dimineaţă, la locuinţa sa şi în alte patru imobile având loc percheziţii într-un dosar de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată. Percheziţiile se desfăşoară în Bucureşti, Mogoşoaia, Ciolpani şi Buftea. Înainte de ora 15.00, după aproape nouă ore de audieri, Georgescu a plecat, alături de procurori, de la locuinţa sa, ajungând în jurul orei 15.10 la sediul DIICOT, unde era aşteptat de zeci de susţinători. El nu a făcut declaraţii înainte să intre în clădire (News.ro). Purtătorul de cuvânt al AUR, Ştefăniţă Avrămescu, a declarat că, în ceea ce îl priveşte pe Călin Georgescu, AUR rămâne alături de el, fără niciun fel de pas în spate, şi nu s-a dezis şi nu se dezice de acesta, iar ceea ce vedem sunt numai acuzaţii (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: Nivelul de anticorpi scade, în medie, cu 66% la trei luni de la vaccinarea anti-COVID, însă răspunsul imun rămâne puternic – Cronica serii
Cronica serii – Tudorel Toader: „la fiecare dintre noi vine o vreme a evaluării”