SpaceX a lansat racheta Starship, însă aceasta a explodat în spațiu – Cronica Spațială

1. SpaceX a reușit în premieră să lanseze noua rachetă Starship, însă aceasta a explodat în spațiu după aproximativ patru minute, înainte de separarea de prima treaptă Super Heavy, într-un moment în care se apropia de altitudinea de 40 de kilometri. Transmisia live a evidențiat faptul că nu s-au aprins toate cele 33 de motoare Raptor ale trepei primare și că a existat o problemă tehnică la sistemul de decuplare a treptei primare. Este posibil ca unele motoare să fi fost avariate de șocul produs în momentul lansării, întrucât acesta a produs un crater sub rampa de lansare. Chiar și în acest condiții, testul este considerat un succes parțial, întrucât inginerii SpaceX au obținut date esențiale care vor fi utilizate la următoarele teste. CEO-ul Elon Musk a anunțat că următorul test cu o rachetă Starship va avea loc “peste câteva luni”. Starship este racheta cu care SpaceX intenționează să trimită oameni pe Lună și Marte. Iată înregistrarea lansării, de la momentul T-10 secunde:

2. Cercetătoarea româncă Anca Șelariu, care lucrează ca microbiolog pentru marina americană, a fost selectată ca membru de rezervă în cadrul echipajului de 4 persoane care va participa la o misiune în care cercetătorii vor locui timp de un an într-un habitat care va simula viața pe Marte. Habitatul are o suprafață de 1700 de metri pătrați și a fost construit prin procesul de printare 3D la Centrul Spațial Johnson deținut de NASA în Houston. Misiunea are rolul de a simula provocările unei misiuni cu echipaj uman pe Marte, inclusiv resurse limitate, defecțiuni ale echipamentelor sau întârzieri în comunicarea cu cercetătorii de pe Pământ. (NASA)

3. Sonda spațială Lucy a trimis primele imagini cu patru dintre cei 11 asteroizi aflați pe orbita planetei Jupiter pe care îi va analiza spre finalul acestui deceniu. În drum spre destinația sa finală, Lucy a realizat imagini cu asteroizii Eurybates, Polymele, Leucus și Orus de la o distanță de 530 de milioane de kilometri, adică de trei ori mai mare decât distanța dintre Pământ și Soare. Sonda va ajunge la acești asteroizi în 2027 și 2028. (Science Alert)

4. Cercetătorii de la Universitatea Johns Hopkins au descoperit un obiect cosmic care seamănă cu o gaură neagră, dar care emite lumină, ceea ce sugerează că ar putea face parte dintr-o clasă de obiecte stelare care nu au mai fost descoperite până în prezent. Un astfel de obiect cosmic ar putea extinde în noi moduri teoria stringurilor. (ZME Science)

5. O serie de date obținute de la sonda spațială Solar Orbiter care orbitează Soarele ar putea oferi unele indicii cu privire la motivele pentru care temperatura din atmosfera stelei ajunge la 2 milioane de grade Celsius, semnificativ mai mult decât temperatura de “numai” 5.500 de grade Celsius înregistrată la suprafața stelei. O posibilă cauza este dată de faptul că mici linii ale câmpului magnetic al Soarelui se “reconectează” între ele în mod constant. (Science Alert)

6. O echipă internațională de astronomi a descoperit o protoplanetă situată la o distanță de 374 de ani-lumină de Pământ, un eveniment destul de rar în contextul în care o protoplaneta este un corp ceresc aflat în plin proces de formare. Descoperirea a fost realizată cu telescopul Very Large Telescope, care aparține de European Southern Observatory. (Earth Sky)

7. China a anunțat că misiunea Chang’e, în cadrul căreia țara asiatică intenționează să ajungă pe Lună cu un echipaj uman în preajma anului 2028, va include un proiect de construcție de cărămizi prin procesul de printare 3D cu utilizarea regolitului ca materie primă. Regolitul este stratul pietros care acoperă suprafața Lunii. Cărămizile astfel printate ar urma apoi să fie montate ca niște piese de Lego cu ajutorul unui robot cu 6 picioare care are forma unei insecte. (Space)

8. O echipă internațională de astronomi a descoperit o exoplanetă de 15 ori mai mare decât Jupiter prin utilizarea nei metode noi de detecție, care împrumută elemente din cele două metode utilizate în mod curent pentru astfel de descoperiri. Astronomii au “survolat” cerul cu observatorul spațial Gaia și au folosit o serie de date existente și alte două telescoape, iar rezultatul a fost exoplaneta HIP 99770 b, situată la circa 132 de ani-lumină distanță de Pământ. (ZME Science)

9. NASA va oferi Agenției Spațiale Japoneze (JAXA) două instrumente pentru misiunea Martian Moon Exploration (MMX), care va fi lansată în 2024. Scopul misiunii japoneze este colectarea de probe de pe Phobos, unul dintre cei doi sateliți naturali ai planetei Marte, iar o parte dintre probe vor ajunge la NASA a parte a colaborării. MMX va ajunge pe orbita planetei Marte în 2025 și va ateriza pe Phobos, unde va petrece doar câteva ore pentru colectarea unor probe care vor fi returnate pe Pământ în 2029. (Space)

10. Compania aeronautică Airbus a prezentat un concept de stație spațială modernă, cu o structură de trei punți conectate între ele printr-un tunel. Conceptul se numește Loop și include o punte pentru spațiul personal al astronauților, o puncte pentru experimente științifice și o punte cu centrifugă unde astronauții pot simula gravitația. Teoretic, Loop este conceput pentru 4 astronauți, însă poate fi extins pentru a acomoda până la 8 astronauți. Întreaga stație spațială are o lățime de numai 8 metri, ceea ce înseamnă că poate fi transportată într-o singură bucată cu ajutorul unei rachete precum Starship și poate fi utilizată la capacitate maximă imediat ce ajunge pe orbită. (Airbus)

Ți-ar mai putea plăcea
Astronomii au descoperit prima dovadă a existenței unor ingrediente de gaură neagră în prima parte a Universului – Cronica Spațială
Astronomii au descoperit dovezi pentru un nou tip de supernovă în Univers – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău