Speranța de viață în Uniunea Europeană în 2021 era încă sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19 – Cronica dimineții

1. Cu o săptămână înaintea încheierii perioadei de auto-recenzare online, în 6 județe pragul de 40% a fost depășit, în vreme ce în 10 județe ponderea auto-recenzaților nu trece de 30%. Județul Brașov stă cel mai bine, ponderea chestionarelor completate fiind de peste 46%. Brașovul e urmat la mică distanță de Harghita, Teleorman, Botoșani și Covasna. La capătul celălalt al clasamentului găsim Iașiul (sub 25%), urmat de Bacău, Dolj și Mehedinți. (Hotnews)

2. Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat, sâmbătă, în cadrul unei întâlniri politice a PNL în Argeş, că liberalii trebuie să aibă un „parteneriat corect” cu PSD, dar să nu uite că „Partidul Social Democrat are o agendă proprie şi de-a lungul ultimilor ani a luat decizii profund greşite faţă de România şi faţă de români”. (News.ro)

3. Speranța de viață în Uniunea Europeană în 2021 era încă sub nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, a anunțat biroul de statistică al UE. Comparația datelor pre-pandemice arată că speranța de viață a scăzut cel mai mult în Bulgaria, cu -3,7 ani, Slovacia, cu -3,0 ani, și România, cu -2,7 ani, potrivit datelor Eurostat. (Eurostat)

4. Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, a fost întâmpinată, sâmbătă, de președintele Klaus Iohannis și soția sa, Carmen Iohannis. De-a lungul zilei, ambele au afișat zâmbete largi și impresia că se simt bine împreună, în timp ce soția președintelui SUA a afișat, de asemenea, și o atitudine foarte empatică și jovială față de cei cu care intra în contact. Cele două soții de președinți au vizitat o şcoală din Capitală, unde au discutat cu copii ucraineni şi români. (G4Media)

Din Cronica Spațială: O echipă de cercetători din Statele Unite, Canada, Marea Britanie și Olanda solicită introducerea unor reguli în privința sateliților plasați pe orbită. Cercetătorii susțin că creșterea semnificativă a numărului de sateliți “poluează” cerul pentru astronomi și generează riscuri tot mai mari de producere a unor coliziuni în spațiu între sateliți. (Nature Astronomy)

5. Patru noi explozii s-au produs în Transnistria, în atacuri comise cu ajutorul unor drone. Președintele Republicii Moldova spune că acestea au lansat mai multe dispozitive explozive, care au lovit un aerodrom militar nefuncţional. Regimul de la Tiraspol susține că astfel de atacuri sunt lansate de pe teritoriul Ucrainei, în timp ce Kievul declară că e vorba de încercări ale Rusiei de a destabiliza regiunea. (Digi24)

6. Consiliul de Securitate al ONU a emis sâmbătă primul său comunicat oficial privind războiul din Ucraina. În mesaj nu sunt folosiți deloc termenii „război”, „conflict” sau „invazie”. Comunicatul transmite “temerea profundă privind menținerea păcii și securității Ucrainei” și „sprijinul puternic” pentru secretarul general Antonio Guterres în încercarea de găsi o soluție pașnică la „dispută”. (Digi24)

7. Marea Britanie va oferi încă 1,3 miliarde de lire sterline ($1,6 miliarde) în sprijin militar Ucrainei, anunţul fiind făcut înaintea unui apel video planificat duminică de liderii G7 cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. (News.ro)

8. Sinn Fein, fosta aripă politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), a calificat prima sa victorie din istoria Irlandei de Nord drept „un moment definitoriu” pentru regiunea aflată sub control britanic şi a cerut începerea unei dezbateri pe tema reunificării cu Republica Irlanda, la un veac de la „partiţia” insulei. (Hotnews)

Din Cronica Sportivă: Consorţiul condus de Todd Boehly, coproprietar al echipei de baseball Los Angeles Dodgers, va achiziţiona Chelsea cu o ofertă de 4,25 miliarde de lire sterline (4,93 miliarde de euro), a anunţat clubul londonez. News.ro

9. Înfruntarea dintre Occident şi Kremlin este în ochii Beijingului un fel de repetiţie generală, a declarat directorul CIA, Bill Burns. Acesta a declarat că invazia Ucrainei de către Rusia este urmărită cu atenţie de China, care va trage învăţăminte din acest conflict pentru a-şi adapta planurile de a prelua controlul Taiwanului. (News.ro)

10. Tăierea pădurii din Amazonul brazilian a crescut la un nivel record luna trecută, aproape dublând suprafața de pădure îndepărtată în aprilie 2021, arată datele preliminare ale guvernului. În primele 29 de zile ale lunii aprilie, defrișările din regiune au totalizat 1.012,5 km pătrați. (TheGuardian)

Fotografia dimineții – Jill Biden, prima doamnă a Statelor Unite, și Carmen Iohannis la școala Uruguay din București, unde învață copii din Ucraina. Octav Ganea, Inquam Photos:

Ți-ar mai putea plăcea
Studiu: Jumătate din infectările cu noul virus au avut loc cu două trei zile înainte de apariția oricărui simptom – Cronica dimineții
La opt ani după începerea lucrărilor, au avut loc primele teste la metroul din Drumul Taberei, pe Magistrala 5 – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău