Studii: Riscul de deces, la copiii și adolescenții până în 18 ani, sau de a face o formă gravă de Covid-19 este extrem de scăzut – Cronica dimineții

1. Riscul de deces, la copiii și adolescenții până în 18 ani, sau de a face o formă gravă de Covid-19 este extrem de scăzut. Concluzia apare în trei studii, cele mai ample realizate până acum, dar care nu au fost încă validate de experți independenți. 99.995% dintre cei 469.982 de copii din Anglia care au avut Covid-19 au supraviețuit, relevă datele unuia dintre aceste studii. Un altul arătă că au fost chiar mai puține decese în rândul copiilor decât datele anunțate oficial, 25 din cele 61 de decese raportate fiind cauzate de alte boli. (WSJ)

2. Premierul Florin Cîţu a transmis, joi seară, un mesaj de stabilitate pieţelor financiare, partenerilor externi şi investitorilor. ”România este guvernată bine, planul de reformă continuă”. Premierul a anunţat că PNRR o să fie aprobat, împreună cu al altor 12 ţări, în septembrie. Cîțu mai mai a anunțat că în următoarele 45 de zile va îndeplini funcţia de ministru al Finanţelor. (News.ro)

3. Începând cu data de 1 octombrie, Universitatea din Bucureşti îşi propune să reia toate activităţile didactice în format fizic, faţă în faţă. (G4Media)

4. Pfizer a anunțat că va începe, în august, testele clinice pentru o versiune a vaccinului care să ofere o protecție mai mare împotriva variantei Delta a coronavirusului. Compania farma va cere, în SUA, autorizarea unei a treia doze de vaccin pentru a crește protecția împotriva variantelor noi apărute. (WSJ)

Din Cronica de Tehnologie: Trump dă în judecată Twitter, Facebook și Google, pe care le acuză de cenzură. Fostul președinte consideră că platformele sociale ale celor trei companii i-au încălcat dreptul la liberă exprimare garantat de Primul Amendament din Constituția SUA și vrea ca procesul să devină o acțiune colectivă, în care să fie reprezentați și alți utilizatori. (Reuters)

5. Două dintre cele mai importante agenții din SUA, Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor și Agenția pentru Alimente și Medicamente au anunțat, într-un comunicat comun, că americanii care au făcut ambele doze de vaccin nu mai au nevoie, la acest moment, de o altă doză pentru a fi protejați. (Link)

6. Premierul sud coreean Kim Boo-kyum a anunțat, în această dimineață, că va impune cele mai severe restricții de până acum, în capitalăa Seul, după ce numărul noilor cazuri a depășit 1300, cel mai ridicat nivel de la începutul pandemiei. Începând de luni, școlile, cluburile și barurile vor fi închise, iar protestele vor fi permise doar individual, pentru maxim o persoană. (TheGuardian)

7. Compania americană de biotehnologie Moderna a anunțat că a început să testeze pe oameni un vaccin antigripal care utilizează tehnologia ARN mesager, pe care se bazează și vaccinul său anti-COVID-19. (Profit.ro)

Din Cronica de Business: Companiile de tip fintech cu sediul în Londra au atras în primele șase luni ale lui 2021 mai multe investiții decât în oricare alt an – $5,3 miliarde, comparativ cu $2,1 miliarde în aceeași perioadă din 2020. (Reuters)

8. Tamayo Marukawa, ministrul japonez responsabil cu Jocurile Olimpice, a anunţat că JO se vor desfăşura fără spectatori. La baza acestei hotărâri a stat decizia de joi a premierului nipon Yoshihide Suga de a declarara stare de urgenţă pentru Tokyo, de luni, 12 iulie, până la 22 august. (News.ro)

9. Averea lui Zeng Yuqun, fondatorul celei mai mari fabrici de baterii electrice pentru mașini din lume, a depășit-o pe cea a lui Jack Ma, un moment simbolic pentru noii miliardari “verzi” ai Chinei. Creditat cu o avere de $49,5 miliarde, Zeng Yuqun intră pentru prima oară în top 5 cei mai bogați oameni din Asia. (Bloomberg)

10. Finala feminină a turneului de tenis de la Wimbledon se va juca între Karolina Pliskova și Ash Barty, jucătoarea care este lidera actuală în clasamentul ATP. (Reuters)

Fotografia dimineții – Coperta revistei Time:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica diminetii – Primăria Capitalei va aloca încă 10 milioane de lei pentru lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului
Azi începe a doua etapă de vaccinare anti-COVID – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău