Surse: Specialiștii în economie de la PSD și PNL lucrează cu diverse scenarii legate de taxele pe care le vom avea din 2025 – Cronica serii

1. Specialiștii în economie de la PSD și PNL lucrează cu diverse scenarii legate de taxele pe care le vom avea din 2025. Una dintre variantele luate în calcul este creșterea TVA cu 1, 2 sau 3 puncte procentuale (adică la 20% – 21% – 22%), dar nivelul este condiționat de modul în care vor funcționa e-Factura și e-TVA, conform unor surse politice. Tot acea variantă prevede majorarea impozitului pe venit de la 10% la 16%. În același timp, toate cheltuielile bugetare se doresc a fi înghețate pentru 2 ani. (Hotnews)

2. Patronii de firme micro, mici și mijlocii, membri ai Consiliului Național al IMM (CNIPMMR), solicită guvernului amânarea obligațiilor privind eTVA și atrag atenția că ordonanșa de urgență privind acest sistem „va bloca activitatea antreprenorilor, fără a-și atinge scopul de reducere a evaziunii fiscale”. (StartupCafe)

3. 69% dintre români au încredere în armata națională, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat în aprilie/mai anul acesta. Este una dintre cele mai scăzute rate de încrede din Uniunea Europeană, media UE fiind de 74%. (G4Media)

4. Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna mai 2024 cu 0,5% faţă de aprilie 2024 (0,6% în termeni reali), până la nivelul de 393,51 miliarde lei, arată datele BNR. (News.ro)

5. Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a dat marți un ultimatum pentru PNL după ședința coaliției de astăzi. El a spus că ministrul de Interne Cătălin Predoiu (PNL) trebuie să inițieze vineri cel târziu hotârărea de guvern pentru organizarea alegerilor prezidențiale pe 15 septembrie sau 29 septembrie. (G4Media)

6. Peste 3.000 de permise de conducere au fost reţinute de poliţişti în minivacanţa de Rusalii, iar dintre acestea, 59 au fost reţinute pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise, în creştere cu 33,9% faţă de anul precedent. (Digi24)

7. Liderii europeni au convenit la negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat surse implicate în discuţii. Ca parte a înţelegerii, negociatorii au convenit de asemenea ca fostul premier social-democrat portughez António Costa să fie numit preşedinte al Consiliului European, iar şefa guvernului eston, liberala Kaja Kallas, să preia postul de Înalt reprezentant pentru acţiune externă şi politica de securitate. (Hotnews)

8. Doi consilieri cheie ai lui Donald Trump i-au prezentat acestuia un plan pentru a pune capăt războiului din Ucraina, asta în cazul în care va câștiga alegerile prezidențiale. Potrivit acestuia, Ucraina va trebui să înceapă discuțiile de pace cu Rusia pentru a mai primi ajutor din partea SUA, iar, de cealaltă parte, Rusia va fi avertizată că orice refuz de a negocia ar duce la creșterea sprijinului SUA pentru Ucraina. (Digi24)

9. Finlanda intenționează să ofere vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare de săptămâna viitoare unor lucrători expuși la animale, au transmis marți autoritățile sanitare finlandeze, devenind prima țară din lume care face acest lucru. (Reuters)

10. Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis marţi mandate de arestare pe numele fostului ministru rus al Apărării Serghei Şoigu şi generalului Valeri Gherasimov, pe care-i acuză de presupuse crime de război în invazia rusă a Ucrainei. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica serii – Trump aplaudat de americani după discursul despre Starea Națiunii
918.270 români au solicitat statutul de rezident în Marea Britanie pentru a rămâne în această ţară şi după 30 iunie – Cronica serii