Teatrul Nației din Ploiești lansează emisiunea Starea Cărții cu Andrei Ruse – Cronica de Carte

1. Teatrul Nației din Ploiești va lansa în 10 noiembrie Starea Cărții, o emisiune lunară realizată de Andrei Ruse, scriitor și fondator al Editurii Hyperliteratura. Emisiunea va fi înregistrată cu public și publicată ulterior pe canelele Teatrul Nației sub formă de podcast. Producția va analiza piața de carte din România, dar și probleme sociale și frământări actuale, iar prima ediție îl va avea ca invitat pe Marian Coman, scriitor, editor și coordonator al imprintului Armada de la Editura Nemira. Printre subiectele de discuție se numără inteligența artificială și viitorul literaturii: cum schimbă AI-ul felul în care scriem, citim și publicăm cărți. (Teatrul Nației)

2. Seria de lecturi performative Eurodram 26 va avea loc în 13 noiembrie și 16 noiembrie în București, la The Hub, British Council și Atriumul Institutului Francez. În cadrul evenimentului, trei echipe artistice din România vor lectura trei cărți în limbile engleză, germană și franceză cu supratitrare în limba română. Cele trei cărți sunt „Când eram mică, voiam să fiu sfântă” de Anca Munteanu, „Lirda” de Leta Popescu și „Acest loc blestemat”, de Anamaria Feraru și Ruxandra Simion. (News.ro)

3. Sala Luceafărul din București va găzdui joi, 12 noiembrie, de la ora 18:30, lansarea volumului „Înțelepciunea conflictului. De ce liniștea aparentă este mai distructivă decât conflictul asumat“, scris de Magor Csibi și Raluca Anton. În carte, autorii arată că relațiile cu adevărat sănătoase nu sunt cele fără conflicte, ci cele în care conflictul poate fi purtat și rezolvat. Prin intermediul a douăsprezece povești reale ale unor oameni pe care îi știm din sport, din presă, din afaceri sau din viața publică, cartea ne învață că evitarea confruntării nu ne apără, ci ne îndepărtează de ceilalți și de noi înșine. (O mie de semne)

4. Librăria Cărturești Verona din București găzduiește luni, 9 noiembrie, de la ora 19:00, lansarea ediției a doua a volumului „Zidul de sticlă. Ion D. Sîrbu în arhivele Securității” scris de Clara Mareș cu o prefață semnată de Antonio Patraș. Alături de autoare, la evenimentul de lansare vor participa și Radu Paraschivescu, Ion Barbu și Angelo Mitchievici, în timp ce rolul de moderator îi va reveni lui Ovidiu Șimonca. (Cărturești)

5. Romanul „The Island of Missing Trees” scris de Elif Shafak, una dintre cele mai apreciate autoare contemporane, va fi adaptat pentru marele ecran. Cartea, nominalizată la prestigiosul Women’s Prize for Fiction, spune o poveste de dragoste imposibilă, pe fundalul conflictului din Cipru, și exploreaza felul în care războaiele, pierderile și secretele de familie influențează generațiile următoare. (Urban)

6. Scriitorul Philippe Jaenada a câștigat Goncourt, cel mai prestigios premiu literar acordat în Franța, pentru cartea „L’Inconnue du quai de Javel”. La o zi după primirea premiului, autorul a declarat că a utilizat de trei ori instrumente de Inteligență Artificială: pentru a scrie o propoziție cu scopul de a se „juca cu cititorii”, pentru a include un text absurd generat de ChatGPT despre un detaliu tehnic și pentru documentare. Acesta susține că a dezvăluit juraților propoziția generată cu ChatGPT și inclusă în carte în ziua anunțării câștigătorului. Jaenada a câștigat un premiu simbolic de 10 euro, însă principalul avantaj este că, în mod tradițional, vânzările de carte ale scriitorilor care câștigă trofeul cresc brusc după decernarea premiului. De exemplu, volumul câștigător de anul trecut, „La Maison vide” de Laurent Mauvignier, a fost vândut în peste 630.000 de exemplare. (The Guardian)

7. Amazon a lansat precomenzile pentru cartea „The Best Journey in the World: An Antarctic Story” scrisă de Kim Stanley Robinson, care va fi disponibilă în format hardcover și Kindle începând din 1 decembrie 2026. În carte, autorul celebrei trilogii „Marte” povestește aventura de care a avut parte în Antarctica la finalul anilor ‘90 pentru a reface traseul primilor oameni care au ajuns la Polul Sud și ca parte a documentării pentru romanul SF „Antarctica”, pe care l-a publicat în 1997. (Amazon)

8. Romanul „Theodoros” de Mircea Cărtărescu a fost lansat sâmbătă în limba poloneză la editura Noir sur Blanc în traducerea lui Kazimierz Jurczak. Lansarea a avut loc la Târgul de Carte al Sileziei de la Katowice. Romanul „Theodoros” a apărut înițial în limba română în anul 2022. (Bookhub)

9. Gala Premiului „Monica Lovinescu” va avea loc miercuri, 11 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român din București. Pe lista scurtă de nominalizați se află Dennis Deletant („România sub comunism. Paradox și degenerare”), Mircea Mihăieș („Cele patru sinucideri ale Virginiei Woolf”), Alina și Șerban Pavelescu („Istoria orbilor. România în război, 1940–1945”), Daniela Rațiu („Cenzurat”, Cartier) și Bogdan-George Rădulescu („Spectrele ideologice ale expansionismului rusesc”). Evenimentul este organizat de Fundația Humanitas „Aqua Forte” și Editura Humanitas. (Radio România Cultural)

10. Editura Eikon a lansat la Constanța cartea „Maruca Cantacuzino-Enescu. Prințesa rebelă” scrisă de Christine Colonna-Cesari. Cartea este o biografie dedicată uneia dintre personalitățile feminine memorabile ale aristocrației românești și urmărește destinul Marucăi Cantacuzino de la înalta societate în care s-a format până la relația cu George Enescu și la locul pe care l-a ocupat în viața culturală a epocii. (Editura Eikon)

Ți-ar mai putea plăcea
Patru romane ale Sofiei Nădejde pot fi citite gratuit online – Cronica de carte
100 de cărți obligatoriu de citit din anul 2022, în viziunea revistei Time – Cronica de carte