Tesla recheamă în service peste două milioane de mașini – Cronica de Tehnologie

1. Tesla recheamă în service (actualizează software-ul la) peste două milioane de mașini, ca urmare a unei investigații a autorităților, care au constatat că sistemul Autopilot poate fi inadecvat și folosit în mod greșit de șoferi. Rechemarea are în vedere modelele Tesla 3, S, X și Y produse între sfârșitul anului 2012 și 7 decembrie 2023. (WSJ)

2. OpenAI și Axel Springer au semnat un acord pe mai mulți ani, prin care dezvoltatorul ChatGPT va plăti pentru a folosi conținutul deținut de publisher pentru a-și antrena AI-ul și a-l include în cadrul răspunsurilor generate de chatbot. Cea de-a doua caracteristică va fi lansată peste câteva luni, când ChatGPT va răspunde cu rezumate ale unor articole, incluzând și link-uri către acestea. (News.ro)

3. Oamenii de știință au creat un „biocomputer hibrid”,  care combină țesutul cerebral uman crescut în laborator cu circuite convenționale și inteligență artificială. Numit Brainoware, acesta ar putea contribui atât la dezvoltarea cipurilor fuzionate cu neuroni, cât și la mai buna înțelegere a creierului uman. (Engadget)

4. Marea Britanie ar putea suferi un „atac cu ransomware catastrofal în orice moment”, potrivit unui raport parlamentar. Din cauza dezinteresului arătat de Home Office față de securitatea cibernetică, raportul propune mutarea responsabilității pentru ransomware de la Home Office la Cabinet Office, care ar trebui să colaboreze cu National Cyber Security Centre și National Crime Agency. (The Record)

5. Google a prezentat Gemini Pro, pe care companiile și dezvoltatorii îl pot folosi pentru a construi aplicații. Pot fi creați chatboți, baze de date avansate și prezentări de marketing cu Gemini Pro, care va fi gratuit în momentul lansării pentru clienții Google Cloud, dar cu anumite limite. (Bloomberg)

6. Pentru al patrulea an la rând, Microsoft este cea mai bine condusă companie, conform Management Top 250. Aceasta este urmată în clasament de Apple, Nvidia, Alphabet și IBM. (WSJ)

7. Susținerea publică pentru interzicerea TikTok în Statele Unite a scăzut la 38%, de la 50% în luna martie. Inclusiv în rândul republicanilor a scăzut susținerea de la 60%, la 50%. (Washington Post)

8. Negociatorii Uniunii Europene au ajuns la un acord provizoriu privind clasificarea persoanelor care lucrează pentru servicii de ride-hailing și livrare de mâncare drept angajați, ceea ce le-ar oferi acestora drepturi precum concediu medical și un salariu minim. Acordul mai trebuie aprobat de Consiliul și Parlamentul European, după care țările membre ar trebui să-și modifice legislația corespunzător în maxim doi ani. (Bloomberg)

9. ByteDance renunță la dezvoltarea căștii de realitate virtuală Pico 5, după vânzările slabe realizate de Pico 4. Decizia companiei chineze a avut în vedere și cererea slabă cu care confruntă piața de VR în general. (The Information)

10. Acțiunile Adobe au scăzut cu 6%, după ce previziunile companiei pentru anul viitor au dezamăgit investitorii. După entuziasmul inițial, când investitorii sperau că Adobe va fi unul din marii beneficiarii ai progreselor din zona inteligenței artificiale, acum este clar că va trece mai mult timp până când soluțiile de AI ale companiei să creeze un impact pozitiv asupra veniturilor. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Ucraina a suferit, săptămâna aceasta, cel mai grav atac cibernetic din istoria țării – Cronica de Tehnologie
Forțată de sancțiuni, Rusia încearcă să renunțe la Windows în favoarea Linuxului – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău