TikTok a depășit 3 miliarde de instalări la nivel global, pe iOS și Android – Cronica de Tehnologie

1. Schimbarea adusă de Apple în urmă cu o lună, prin care urmărirea utilizatorilor de iPhone și iPad se poate face doar cu acordul acestora, este devastatoare pentru majoritatea advertiserilor, consideră analiștii. Pentru că doar aproximativ un sfert dintre utilizatori își dau acordul să fie în continuare urmăriți, advertiserii pierd accesul la o mare cantitate de informații, retargetarea și analiza campaniilor devenind mai dificile. (Bloomberg)

2. TikTok a depășit 3 miliarde de instalări la nivel global, pe iOS și Android. Este prima aplicație, care nu este deținută de Facebook, ce ajunge la acest nivel. În prima jumătate a anului, TikTok a fost aplicația cu cele mai multe download-uri și cele mai mari venituri estimate, $919.2 milioane. (Sensor Tower)

3. Microsoft anunță Windows 365, o versiune de Windows în cloud, care poate fi rulată prin Remote Desktop de pe Windows 10 și Windows 11. Aceasta va fi disponibilă, din 2 august, pentru companii, care vor plăti un abonament lunar pentru fiecare angajat. (News.ro)

4. Apple a comandat asamblarea a 90 de milioane de iPhone-uri din generația care va fi lansată în toamnă. Cifra este cu 20% mai mare decât a comandat Apple în anii anteriori. Viitoarea versiune de iPhone va reprezenta un upgrade minor, comparativ cu iPhone 12. (Profit.ro)

5. WhatsApp a început să testeze suportul multi-device, lansând o versiune beta, la folosirea căreia au fost invitați un număr limitat de utilizatori. În afara telefonului, WhatsApp va rula în paralel pe alte 4 dispozitive, care să nu fie telefoane. Fiecare device va avea propria cheie de criptare, pentru a nu mai depinde de telefon. (News.ro)

6. Google a lansat Android 12 Beta 3, ultima versiune majoră de test înainte de lansarea variantei finale. Beta 3 aduce mai multe noutăți, printre care posibilitatea cuprinderii site-urilor întregi în capturile de ecran, optimizări pentru funcția de căutare universală și o rotire automată mai inteligentă a ecranului. Ultima funcție va folosi camera frontală, alături de accelerometru, pentru a înțelege mai bine cum stă și cum vrea utilizatorul să țină telefonul. (The Verge)

7. Microsoft atribuie atacurile care au vizat aplicația Serv-U, a SolarWinds, grupului chinez de hackeri DEV-0322. Vulnerabilitatea folosită în atacuri a fost, între timp, reparată. (The Record)

8. Anul trecut, Amazon a intenționat să dezvolte un accesoriu purtabil pentru copiii cu vârste între 4 și 12 ani. Nume de cod Seeker, acesta ar fi trebuit să fie dotat cu GPS, pentru localizare, și să includă asistentul virtual Alexa. Nu se știe dacă dezvoltarea a fost anulată sau amânată. (Bloomberg)

9. Twitter va închide Fleets pe 3 august. Platforma socială va renunța la secțiunea de conținut efemer în format Stories din cauza numărului redus de utilizatori. (Profit.ro)

10. Banca Centrală Europeană a aprobat “faza investigării” în cadrul procesului de dezvoltare a unei versiuni digitale a monedei europene. Vreme de 24 de luni, vor fi abordate chestiuni esențiale, precum designul și distribuirea monedei. Cert este că versiunea digitală va funcționa în paralel cu cea tradițională, nu o va înlocui, spune susține ECB. (Bloomberg)

Ți-ar mai putea plăcea
Apple va lansa în curând noi laptopuri MacBook Pro cu ecrane de 14 și 16 inch – Cronica de Tehnologie
CCO-ul Binance susține că hackerii au folosit deepfake-uri pentru a-i falsifica identitatea – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău