Topul celor mai importante evenimente spațiale ale anului 2021 – Cronica Spațială

1. NASA a publicat o listă lungă cu cele mai importante evenimente din activitatea agenției spațiale americane de pe parcursul acestui an. Sunt incluse rover-ul Perseverance, primul zbor cu un vehicul zburător pe o altă planetă și o serie de descoperiri spațiale prin intermediul numeroaselor misiuni spațiale în care este implicată agenția. (NASA)

2. European Southern Observatory (ESO) a dezvăluit un top al celor mai importante 10 descoperiri spațiale din 2021. Printre ele se numără stelele care orbitează găuri negre, demonstrațiile că expansiunea Universului accelerează sau descoperirea unei planete locuibile care orbitează cea mai apropiată stea de Pământ, Proxima Centauri. (European Southern Observatory)

3. Planetary Society a publicat cele mai spectaculoase imagini legate de spațiu din acest an, pe baza voturilor exprimate de 3.000 de membri ai comunității. Pe listă figurează cea mai bună fotografie cu amartizarea rover-ului Perseverance sau imaginea care surprinde cel mai important moment din lumea spațială în 2021. (Planetary Society)

4. O sinteză a celor mai importante evenimente care au legătură cu spațiul cosmic a fost publicată și de Wikipedia. Evenimentele sunt grupate sugestiv pe categorii precum explorare spațială, zboruri spațiale cu echipaj uman, telescoape spațiale sau inovații introduse pentru rachete. (Wikipedia)

5. Telescopul spațial James Webb a fost lansat cu succes în prima zi de Crăciun. Primele date au început să fie recepționate la 5 minute de la lansare, care a decurs integral conform așteptărilor: telescopul a fost eliberat la aproximativ 1400 de kilometri altitudine, iar la circa 30 de minute de la lansare și-a deschis panourile solare și a început să primească energie electrică de la acestea. În total, telescopul va călători circa 1.6 milioane de kilometri în 29 de zile pentru a ajunge în punctul Lagrange 2, o zonă în care obiectele nu mai au nevoie de propulsie pentru a-și menține poziția datorită unor forțe care se anulează reciproc. După 6 luni, telescopul va începe să trimită primele imagini. Poziția telescopului în timp real poate fi urmărită pe site-ul NASA. (NASA, poziția exactă a telescopului)

6. Astronomul Adrian Sonka a fotografiat telescopul James Webb la circa 6 ore de la lansare cu ajutorul unui telescop. În animația publicată se observă atât trecerea telescopului, cât și treapta a doua a rachetei care a propulsat telescopul în spațiu. (Adrian Sonka)

7. Planetele Pământ și Marte s-au format cel mai probabil în urma unor coliziuni între roci uriașe de dimensiunea Lunii, potrivit unui nou studiu bazat pe analizarea a 22 de grame de roci provenite de la 17 meteoriți originari de pe Marte. Studiul contrazice practic teoria acreției, potrivit căreia planetele precum Marte și Pământ s-au format treptat prin acumularea prafului cosmic. (Space)

8. Astronomii au produs o imagine detaliată a unei erupții masive care provine de la o gaură neagră de dimensiunea a 16 luni. Imaginea surprinde emisii de materiale “evacuate” de gaura neagră cu viteze apropiate de viteza lumii la distanță de circa un milion de ani-lumină de centrul galaxiei Centaurus A. Această galaxie este poziționată la circa 12 milioane de ani-lumină de Pământ și este a cincea cea mai luminoasă galaxie văzută de pe Pământ. (Space)

9. NASA a anunțat că amână cu o lună, din februarie 2022 în 12 martie 2022, misiunea Artemis 1, care face parte din programul Artemis de revenire cu echipaj uman pe Lună. Amânarea a fost provocată de o “problemă minoră” la sistemul de motoare al rachetei Space Launch System (SLS). Misiunea Artemis 1 prevede 6 zile pe o orbită retrogradă a Lunii cu ajutorul unui vehicul spațial fără echipaj uman. (The Science Times)

10. Anna Kikina va deveni prima cosmonaută de naționalitate rusă care va zbura spre Stația Spațială Internațională (ISS) la bordul unei navete spațiale Dragon-Crew operată de compania americană privată SpaceX deținută de Elon Musk. Evenimentul va avea loc cel mai devreme în toamna anului 2022. Kikina este singurul cosmonaut de sex feminin din flota de cosmonauți a Rusiei. (RepublicWorld)

Ți-ar mai putea plăcea
Rusia a anunțat că durata de viață a Stației Spațiale Internaționale (ISS) a fost prelungită până în anul 2028 – Cronica Spațială
Astronomii au făcut noi descoperiri despre sateliții Enceladus și Europa ai planetei Jupiter – Cronica Spațială
Un comentariu
  • ian. 2,2022 la 2022-01-02T09:52:31+02:000000003131202101

    […] Din Cronica Spațială: Telescopul spațial James Webb a fost lansat cu succes în prima zi de Crăciun. Primele date au început să fie recepționate la 5 minute de la lansare, care a decurs integral conform așteptărilor: telescopul a fost eliberat la aproximativ 1400 de kilometri altitudine, iar la circa 30 de minute de la lansare și-a deschis panourile solare și a început să primească energie electrică de la acestea. În total, telescopul va călători circa 1.6 milioane de kilometri în 29 de zile pentru a ajunge în punctul Lagrange 2, o zonă în care obiectele nu mai au nevoie de propulsie pentru a-și menține poziția datorită unor forțe care se anulează reciproc. După 6 luni, telescopul va începe să trimită primele imagini. Poziția telescopului în timp real poate fi urmărită pe site-ul NASA. (NASA, poziția exactă a telescopului) […]

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău