Cercetătorii au stabilit pentru prima oară structura internă a planetei Marte – Cronica Spațială

1. Cercetătorii NASA au stabilit pentru prima oară structura internă a planetei Marte, pe baza datelor obținute de sonda InSight, care studiază cutremurele de pe Planeta Roșie. Datele seismice au scos în evidență că Marte are o crustă cu o grosime cuprinsă între 24 și 72 de kilometri, în timp ce nucleul are o rază de 1830 de kilometri și este mult mai ușor decât estimările anterioare. De asemenea, s-a stabilit că raza planetei este de 3390 kilometri. (New York Times)

2. Cercetătorii estimează că suprafața lunii Europa a planetei Jupiter este “bombardată” cu mici cratere cu o adâncime de până la 30 de centimetri în urma impactului cu meteoriți pe parcursul a zeci de milioane de ani. Din acest motiv, cercetătorii consideră că, pentru a identifca posibile semne de viață pe acest corp ceresc, trebuie să caute urme la adâncimi mai mari decât cele la care există cratere. (NASA)

3. Cercetătorii NASA au “ascultat” “ploaia de electroni” care ajunge de pe luna vulcanică Io la planeta Jupiter prin intermediul instrumentului Waves al sondei Juno. În acest fel, ei au descoperit cauzele apariției emisiilor radio ale câmpului magnetic al lui Jupiter. Noile date îi vor ajuta pe cercetători să înțeleagă mai bine câmpurile magnetice puternice ale planetelor gigante gazoase precum Jupiter. (NASA)

4. Kai Ly, un astronom amator, a descoperit o lună de mici dimensiuni a planetei Jupiter după ce a analizat o serie de date colecționate de cercetătorii de la Universitatea din Hawai în 2003 cu ajutorul telescopului Canada-France-Hawaii. Luna a primit numele temporar EJc0061 și face parte din grupul de luni Carme, dintre care cea mai mare are un diametru de 23 de kilometri. Este pentru prima oară când un astronom amator descoperă o lună în jurul planetei Jupiter. (Space)

5. NASA a anunțat că face ultimele pregătiri pentru ca roverul Perseverance să colecteze primele mostre de rocă de pe planeta Marte. Pe parcursul următoarelor două săptămâni, rover-ul va localiza o pereche de roci identice din craterul Jezero, va efectua experimente pe una dintre ele și apoi va colecta o mostră din cealaltă rocă. Mostra de rocă va fi stocată într-un container sigilat al lui Perseverance până când o viitoare misiune poate transporta roca pe Pământ. (LiveScience)

6. China a efectuat în secret un zbor suborbital cu un vehicul spațial reutilizabil, ca parte a planurilor de dezvoltare a unui sistem spațial de transport reutilizabil. Zborul a fost operat de China Aerospace Science and Technology Corp. (CASC), însă autoritățile nu au publicat niciun fel de imagini și nu au dezvăluit altitudinea până la care a zburat vehiculul suborbital. (Global Times)

7. SpaceX a efectuat în această săptămână primul test static cu racheta Super Heavy. Echipată cu trei motoare Raptor, racheta face parte dintr-un sistem complex reutilizabil care include și naveta spațială Starship. Noul sistem, aflat încă în stadiul de prototip, va fi utilizat de SpaceX pentru călătorii cu echipaj uman spre Marte. (Space)

8. Telescopul Hubble a fost reparat prin utilizarea unor componente hardware de backup, la mai mult de o lună de când devenise inactiv. În 17 iulie, telescopul a trimis deja primele imagini de la remedierea defecțiunilor. În această fază, obiectivul cercetătorilor este să observe grupuri de stele din alte galaxii și aurore de pe planeta Jupiter, pe lângă cercetarea unor galaxii considerate “bizare”. (Hubble Telescope)

9. Rusia a lansat noul modul Nauka către Stația Spațială Internațională (ISS), care cântărește 24 de tone și este cu 20% mai mare decât cel mai mare segment rusesc al ISS, Zvezda. La scurt timp după ce a ajuns pe orbită au apărut însă o serie de defecțiuni tehnice la antena Kurs-A pentru andocare, în timp ce senzorii pentru navigare și propulsoarele principale raportează erori. Nauka va înlocui modulul Pirs al ISS, însă NASA a confirmat deja că separarea acestuia stația spațială a fost amânată cu 24 de ore din cauza acestor probleme tehnice. (Gizmodo)

10. Jeff Bezos, cel mai bogat om din lume, a zburat în această săptămână în spațiu la bordul unui vehicul spațial New Shepard al propriei sale companii spațiale, Blue Origin. Vehiculul spațial a ajuns la o altitudine de 105 kilometri, în timp ce durata totală a zborului a fost de 10 minute și 10 secunde. (New York Times)

Ți-ar mai putea plăcea
Telescopul James Webb a descoperit ceea ce ar putea deveni cea mai îndepărtată galaxie – Cronica Spațială 81
Astronomii cred că au descoperit prima planetă din afara galaxiei noastre – Cronica Spațială
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău