Tranzacțiile imobiliare au reveni pe plus în ianuarie – Cronica dimineții

1. Tranzacțiile imobiliare au reveni pe plus, după un 2023 marcat de scăderi. 10.215 tranzacții cu unități individuale au fost parafate în prima lună din acest an, mai multe decât în ianuarie 2023. Față de anul trecut, creșterea este de 26%, iar față de 2022 creșterea este de 1%. Față de ultimii doi ani, Bucureștiul și Ilfov sunt pe plus, iar în județele Timiș, Sibiu și Iași tranzacțiile s-au dublat. (Economica)

2. ÎPS Teodosie va fi judecat de Sfântul Sinod pentru „acte de răzvrătire, indisciplină și tulburarea păcii din viaţa Bisericii”, a anunțat BOR. (Libertatea)

3. Moni Bordeianu, unul din fondatorii trupei Phoenix, a murit cu câteva zile înainte de a împlini vârstă de 76 de ani. Anunțul decesului a fost făcut de către Nicu Covaci, coleg cu Bordeianu în formula inițială care a înființat Phoenix în anii ’60. (Link)

4. Noul comandant al armatei lui Zelenski are reputaţia de „măcelar”. Oleksandr Sîrski, care până joi a fost comandantul forţelor terestre ale Ucrainei, are reputaţia unui general dur, în stil sovietic, care îşi pune oamenii în pericol pentru a-şi atinge obiectivele militare, a declarat o persoană care cunoaşte stilul de operare al generalului. (News.ro)

5. Planul israelian de ofensivă la Rafah, ultimul refugiu pentru civilii strămutaţi din cauza războiului din Fâşia Gaza, este „alarmant”, a declarat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Avocatul Simonei Halep, Howard Jacobs, a declarat după încheierea audierilor la TAS în cazul de dopaj al fostului lider WTA, că a fost un proces lung şi argumentele au fost ascultate, iar acum trebuie să aştepte verdictul, care nu se ştie când va veni. News.ro

6. Președintele SUA, Joe Biden, a declarat că membrii Congresului s-ar face vinovaţi de o „neglijenţă aproape criminală” dacă nu vor reuşi să aprobe finanţarea pentru Ucraina şi i-a mulţumit vineri cancelarului german Olaf Scholz, aflat în vizita oficială în SUA, pentru că a asigurat ajutorul militar german pentru Kiev. (News.ro)

7. Sam Altman, CEO-ul OpenAI, este în discuții cu mai mulți investitori, inclusiv cu guvernul Emiratelor Arabe Unite. El vrea să strângă fonduri pentru o inițiativă tehnologică extrem de ambițioasă care ar spori capacitatea de a construi cipuri, la nivel global, și ar extinde dezvoltarea AI. Proiectul ar putea necesita investiții între $5000 și $7000 de miliarde. Comparativ, PIB-ul României este de $300+ miliarde. (WSJ)

8. Jeff Bezos a vândut săptămâna această 12 milioane de acțiuni Amazon, compania fondată de el, încasând peste $2 miliarde. E prima vânzare de acțiuni Amazon făcută de Bezos din 2021. Amazon a anunțat, la începutul lunii, că Bezos are în plan să vândă până la 50 milioane de acțiuni în următoarele 12 luni. (Bloomberg)

9. Lee Hsien Loong, premierul Singapore, a îndemnat cuplurile tinere să aibă mai mulți copii în mesajul transmis pentru intrarea în Anul Dragonului. „Acum este un moment bun pentru cuplurile tinere să adauge un „mic dragon” familiei”. Anul Dragonului începe astăzi. (Time)

10. Publicația britanică Emerging Europe scrie că dacă președintele României, Klaus Iohannis, nu reușește să-și găsească ”un loc de muncă decent” până la sfârșitul anului, nu are de-a face cu discriminarea politicienilor din Est. (G4Media)

Fotografia dimineții – Cinemaraton dedică un weekend special actorului Victor Rebengiuc, care împlinește azi 91 de ani. 26 de filme în care Victor Rebengiuc a fost protagonist vor fi difuzate sâmbătă, 10 februarie şi duminică, 11 februarie.

Ți-ar mai putea plăcea
Ion Iliescu: Decizia de a-i executa rapid pe soții Ceaușescu a fost corectă – Cronica dimineții
În ianuarie, firmele din România vor opera cu două niveluri ale salariului minim: 2.230 de lei brut până la 12 ian şi 2.300 de lei brut începând cu 13 ian – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău