Treisprezece organizații civice au reacționat în cazul activistei Angi Șerban, ridicată duminică de Poliție și dusă la secție – Cronica serii

1. Treisprezece organizații civice, între care ActiveWatch, Centrul de Investigații Media și APADOR-CH, au reacționat în cazul activistei Angi Șerban, ridicată duminică de Poliție și dusă la secție. ONG-urile au transmis că libertatea de exprimare și dreptul de a organiza și de a participa la proteste pașnice sunt din ce în ce mai afectate de acțiunile instituțiilor de forță din România. (Hotnews)

2. Şeful Poliţiei Române, Benone Marian Matei, a susținut că se incită la violenţă pe grupurile de socializare, în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor, iar anumite persoane îndeamnă oamenii să pună mâna pe lopeţi şi pe topoare pentru a-şi face dreptate. El a adăugat că se fac cercetări pentru identificarea celor care au lansat astfel de mesaje. De asemenea, el a mai transmis că dispozitivele de ordine publică au primit dispoziţii clare de respectare a legii la aceste proteste şi pentru a proteja populaţia. (News.ro)

3. Gradul de umplere a depozitelor de înmagazinare gaze a coborât la nivelul de 75%, ca urmare a extragerilor considerabile din ultima săptămână, marcată de temperaturi reduse, în special noaptea. Cu toate că se situează sub media UE, nivelul de umplere a depozitelor este unul confortabil, spre deosebire de majoritatea statelor europene, România fiind și producător de gaze, putându-și acoperi aproximativ 50% din consumul unei zile de iarnă obișnuite din producția internă. (Profit.ro)

4. Ministrul Educaţiei, Ligia Decă, a susținut că salariile cardelor didactice vor înregistra, în perioada cuprinsă între iunie 2023 şi iunie 2024, creşteri medii de peste 50%. Conform ministrului, salariul brut al unui profesor aflat în primul an de activitate va ajunge, după majorările din vara acestui an, la peste 6400 de lei, în timp ce salariul brut al unui profesor cu peste 25 de ani vechime şi cu grad didactic I va depăşi 10.200 de lei. (News.ro)

Stirea Hope.ro: Un pacient cu arsuri pe 85% din corp a fost salvat cu un tratament inovator.

5. Ministerul Finanțelor a vândut astăzi obligațiuni în valoare de 836,9 milioane de lei, cu maturitatea în aprilie 2031, și obligațiuni în valoare de 916,5 milioane de lei, scadente în ianuarie 2026, cu un randament mediu acceptat de 6,37% și, respectiv, 6,03%. (Profit.ro)

6. Mai multe state din estul Uniunii Europene, inclusiv România, au cerut Comisiei Europene să impună taxe de import pentru cerealele din Ucraina, invocând concurenţa neloială, a declarat luni Ministerul Agriculturii din Ungaria. (News.ro)

7. Dacia a reușit și în 2023 să ocupe primele cinci locuri ale clasamentului celor mai vândute automobile din România. Primul automobil electric al mărcii, Spring, și primului hibrid, Jogger, s-au clasat după Logan, Sandero și Duster. Este al doilea an consecutiv când Dacia ocupă cu toate cele 5 modele primele locuri la vânzări. (Profit.ro)

8. Kremlinul a declarat luni că discuțiile de la Davos privind propunerile de pace ale Ucrainei nu vor avea un rezultat, deoarece Rusia nu participă. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: NASA și Lockheed Martin au prezentat primele informații despre un viitor avion, dezvoltat pentru a zbura cu o viteză de 1,5 ori mai mare decât cea a sunetului și foarte silențios. Lung de aproape 30 de metri și cu o viteză maximă de 1.489 kph, X-59 este așteptat să zboare pentru prima oară cândva în cursul acestui an. (Bloomberg)

9. Economia Germaniei a scăzut cu 0,3% anul trecut. Inflația ridicată, creșterea rațelor dobânzilor și costurile ridicate ale energiei au făcut ca cea mai mare economie a Europei să fie una dintre cele mai slabe performanțe din lume, potrivit unei estimări inițiale publicate luni. (FT)

10. Un bărbat de 46 de ani din orașul Buzău a fost reţinut pentru 24 de ore pentru infracţiunea de rănire sau schingiuire a animalelor după ce a abandonat pe o stradă cinci pui de câine în vârstă de 3-4 zile. (G4Media)

Ți-ar mai putea plăcea
Știrile pozitive ale anului 2019. Ianuarie și februarie.
Cronica serii – Deficitul, la 10 luni, a ajuns la 21 miliarde lei, de trei ori mai mare ca anul trecut