Trump: SUA şi România împărtăşesc un parteneriat puternic şi în creştere – Cronica dimineții

1. Președintele Nicuşor Dan a declarat, luni seară, la recepţia de la Palatul Cotroceni, de Ziua Naţională, că România este o ţară coruptă, iar românii au dreptate când spun că nu văd o voinţă a statului român de a lupta cu corupţia şi mai au dreptate când sunt revoltaţi că oameni corupţi vin şi le dau lecţii de moralitate la televizor. „Totuşi suntem mai puţin corupţi decât acum 20 de ani”, a adăugat şeful statului, susținând însă că toată corupţia din toată această perioadă „ne-a ţinut înapoi”, România putea fi „mult mai departe”, iar românii puteau trăi „mult mai bine” faţă de cum trăiesc azi. (News.ro)

2. Liderii lumii au transmis, luni, mesaje cu ocazia Zilei Naţionale a României. Donald Trump ,preşedintele SUA, a transmis că SUA şi România împărtăşesc un parteneriat puternic şi în creştere, iar preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a spus că ucrainenii sunt recunoscători partenerilor români, apreciind cu sinceritate poziţia fermă a BucureştiuIui în sprijinuł suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, în contextul invaziei declanşate de Rusia. (News.ro)

3. Numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice a ajuns, în septembrie, la 1.264.845 locuri, cu 3.956 mai puține comparativ cu luna precedentă. Raportat la ianuarie 2025, numărul posturilor ocupate a fost în septembrie mai mic cu 47.663 posturi. (Profit.ro)

4. Ziua Națională s-a desfășurat într-un climat tensionat la Alba Iulia, unde marșurile paralele organizate de George Simion, Călin Georgescu și Diana Șoșoacă au atras mii de participanți și au generat mai multe incidente. S-au înregistrat îmbrânceli, cordoane de jandarmi forțate și manifestări zgomotoase, inclusiv în zona Catedralei Încoronării. Susținătorii au venit cu steaguri personalizate, au cântat, au bătut tobe, iar forțele de ordine au monitorizat îndeaproape desfășurarea evenimentelor în oraș. Premierul Ilie Bolojan a fost întâmpinat cu huiduieli și strigăte de „demisia” la sosirea în Alba Iulia, unde mai mulți simpatizanți suveraniști l-au acuzat de trădare. (Digi24)

Din Cronica de Tehnologie: Plăcile Nvidia H100 și B200 sunt de aproximativ cinci ori mai eficiente (calculat ca token per dolar) față de TPU v6e de la Google și de două ori comparativ cu AMD MI300X. Asta, conform testelor sintetice, înseamnă că folosirea plăcilor Nvidia pentru AI generează costuri mai mici. (Artificial Analysis)

5. Daniel Băluţă, candidatul PSD la alegerile din 7 decembrie 2025, şi candidata independentă susţinută de AUR, Anca Alexandrescu, conduc în intenţiile de vot ale bucureştenilor (separaţi de 0,1%), urmaţi foarte aproape, la 1,5%, de Ciprian Ciucu, arată datele unui sondaj de opinie realizat de către institutul AtlasIntel. Într-un sondaj AtlasIntel din urmă cu două săptămâni, Ciucu deschidea clasamentul, Băluţă era pe 2, iar Alexandrescu era pe locul 3 (Hotnews). Vlad Gheorghe, candidat independent pentru Primăria Capitalei, se retrage din cursa electorală și își va anunța susținerea pentru candidatul PNL Ciprian Ciucu, susțin surse politice. Vlad Gheorghe a fost unul dintre fondatorii USR alături de Nicușor Dan, în urmă cu 10 ani. Ulterior, a fost ales europarlamentar pe lista USR la alegerile europene din 2019. A plecat din USR după un conflict cu echipa condusă de Cătălin Drulă.  (Cotidianul)

6. NATO a testat în România, într-un exercițiu la baza din Cincu, un scenariu în care trupele europene înfruntă o invazie rusă, cu sprijin limitat din partea SUA. Nu este nicidecum clar dacă europenii ar face față. ​​Oficialii români și europeni, prezenți la exercițiul de la Cincu, și-au exprimat îngrijorarea cu privire la cât timp le-ar lua aliaților NATO să ajungă pe front. Din cauza constrângerilor legate de infrastructura de transport, acest lucru ar putea dura câteva săptămâni, au spus ei, lăsând forțele terestre ale României să respingă în mare parte singure un atac, pe măsură ce întăririle sosesc”, scrie Bloomberg. (Profit.ro)

7. Piețele globale de obligațiuni au scăzut luni, după ce Banca Centrală a Japoniei a semnalat că ar putea crește în curând ratele dobânzilor, o scădere care a pus o presiune nouă asupra bitcoinului și a altor active speculative. Randamentul obligațiunilor guvernamentale japoneze pe doi ani a crescut peste 1% pentru prima dată din 2008, după ce guvernatorul Băncii Japoniei, Kazuo Ueda, a indicat că banca centrală ar putea crește ratele dobânzilor în această lună. Creșterea randamentelor obligațiunilor japoneze s-a reflectat pe piețele globale cu venit fix, declanșând scăderi din SUA până în Germania. Cotația Bitcoin a scăzut cu 5,5%, ducând pierderea din ultima lună la aproximativ 20%. (FT)

8. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că problema împărţirii teritoriilor disputate între Ucraina şi Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimişii Kievului le-au desfăşurat cu reprezentanţii SUA pentru a schiţa un plan de pace care să fie negociat ulterior cu Rusia. Alte subiecte divergente sunt garanţiile de securitate pentru Ucraina şi finanţarea reconstrucţiei postbelice a acesteia, chestiuni pe care doreşte să le discute personal cu preşedintele american Donald Trump. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Naționala de handbal feminin a României a pierdut cu Danemarca, scor 31-39, în ultimul meci din grupele Campionatului Mondial de handbal feminin. ”Tricolorele” s-au calificat în faza principală.

9. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut luni, la Palatul Élysée, unde a fost primit de către omologul său francez Emmanuel Macron, ”terminarea acestui război în mod demn”, în contextul în care negocierile cu privire la Războiul din Ucraina se accelerează (News.ro). Rusia a revendicat cucerirea oraşelor Pokrovsk şi Vovceansk, în estul Ucrainei. ”Şeful Statului Major Valeri Gherasimov i-a prezentat raportul lui Vladimir Putin despre eliberarea oraşelor Krasnoarmeisk (numele rus al Pokrovsk) şi Vovceansk”, a anunţat Kremlinul (News.ro). Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat luni asupra unei „escaladări îngrijorătoare” în urma atacurilor cu drone revendicate de Ucraina şi care au lovit două petroliere în Marea Neagră vineri şi sâmbătă în apropierea coastelor Turciei. „Nu putem accepta aceste atacuri în nicio circumstanţă, întrucât ameninţă securitatea navigaţiei, mediul şi viaţa în zona noastră economică exclusivă”, a subliniat preşedintele Turciei. (Hotnews)

10. Revoluția din decembrie 1989 a fost făcută de poporul român, care l-a răsturnat pe dictatorul Nicolae Ceauşescu, iar teroriştii au fost cât se poate de reali, ei fiind români din rândurile Securităţii, afirmă istoricul britanic Dennis Deletant într-un interviu. Profesorul, care a predat peste 10 ani la Universitatea Georgetown din Statele Unite, califică drept „baliverne“ versiunile istoricilor Securităţii conform cărora în România ar fi avut loc o lovitură de stat dată de sovietici după ce George Bush şi Mihail Gorbaciov s-ar fi pus de acord la Malta asupra acestui lucru. În realitate, spune Dennis Deletant, cei doi nici măcar n-au vorbit despre România în acea întâlnire istorică petrecută în noiembrie 1989. (News.ro)

Fotografia diminetii – Adrian Băzăvan, bărbatul care luni a mers la Alba Iulia cu mesajul ”Marş la Moscova” adresat lui Călin Georgescu, a depus plângere după ce a fost agresat de câţiva susţinători ai acestuia. În urma incidentului, se fac cercetări în cadrul unui dosar care vizează infracţiunea de lovire sau alte violenţe. News.ro:

Ți-ar mai putea plăcea
Ordonanța de Urgență a guvernului Ciucă: Toate instituțiile bugetare pot face din nou angajări – Cronica dimineții
Dragoş Pîslaru (ex USR): Ieşirea USR de la guvernare a fost o greşeală – Cronica dimineții