Turiștii care se infectează cu Covid-19 în Grecia nu sunt obligați să intre în izolare – Cronica de Turism

1. Grecia a anunțat reguli noi pentru turiștii care se infectează cu Covid-19 în timpul vacanței. Astfel, aceștia nu vor fi obligați să intre în carantină timp de 5 zile la anumite hoteluri desemnate de autorități și vor avea dreptul de a alege dacă se auto-izolează în propria cameră de hotel până la finalul sejurului. De asemenea, turiștii infectați vor avea dreptul de a călători cu feribotul, avionul sau orice alt mijloc de transport, astfel că pot părăsi Grecia la finalul sejurului chiar dacă nu sunt încă vindecați. Singura condiție este purtarea măștii de siguranță în timpul călătoriei. (Greek Travel Pages)

2. Malta a anunțat că, începând din 25 iulie, va elimina restricțiile de călătoriile aflate în vigoare în prezent. Astfel, după data menționată, turiștii vor putea intra pe teritoriul Maltei fără să mai fie necesară prezentarea certificatului de vaccinare, de trecere prin boală sau rezultatul negativ al unui test de Covid-19. (Visit Malta)

3. 71% dintre români vor petrece vacanța din această vară în România, în timp ce 26% intenționează să călătorească în străinătate, potrivit unui studiu realizat de Reveal Marketing Research pentru aplicația fintech Revolut. De asemenea, bugetul mediu alocat pentru vacanță din această săptămână este de aproape 2.900 lei. (G4Media)

4. Operatorul low-cost Wizz Air a anunțat că va reduce cu aproximativ 5% numărul zborurilor programate în lunile iulie, august și septembrie, ca urmare a lipsei de personal și a grevelor care au loc pe numeroase aeroporturi din Europa. Pe plan local sunt anulate circa 720 de zboruri de pe 39 de rute din București, Bacău, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara. Cele mai multe zboruri au fost anulate pe rutele din și către aeroporturile din Londra (Luton) (258 de zboruri), Treviso (56 de zboruri) și Bergamo (42 de zboruri), în timp ce la Roma (FCO), Londra (LGW) și Bari au fost anulate câte 36 de zboruri. (Boarding Pass)

5. Aeroportul Heathrow din Londra a anunțat că, până în 11 septembrie, va procesa cel mult 100.000 de pasageri pe zi, cu 4.000 de pasageri pe zi mai puțin decât în prezent. În acest context, managerii aeroportului au solicitat companiilor aeriene să nu mai vândă bilete de avion pentru Heathrow în această vară. Decizia va avea ca efect o nouă creștere a numărului de zboruri anulate către aeroportul londonez. (Sky)

6. Compania aeriană KLM va anula între 10 și 20 de zboruri pe zi pe aeroportul Schiphol din Amsterdam până în 28 august și va restricționa vânzarea de bilete pentru locurile încă disponibile pe cursele cu plecare sau sosire pe aeroportul olandez. Cel mai probabil, în anumite zile vor fi anulate inclusiv zboruri cu plecare sau sosire din România. (Business Traveller)

7. Qatar Airways va reduce numărul de zboruri de pe ruta București – Doha de la 14 la numai 3 pe săptămână în perioada 17 noiembrie – 20 decembrie. Decizia este justificată de faptul că în perioada respectivă are loc Cupa Mondială de fotbal din Qatar, iar România nu este calificată, astfel că aeronavele vor fi relocate spre destinații care transportă turiști care să asiste la meciuri. (Boarding Pass)

8. Organizația ALL RAIL, care reprezintă interesele unora dintre operatorii de căi ferate din Europa, susține că actualele probleme din industria aviatică reprezintă un semnal clar că zborurile de scurtă durată ar trebui înlocuite cu călătoriile cu trenul. Organizația își sprijină afirmația inclusiv prin faptul că Eurostar a anunțat că opera patru călătorii zilnice cu trenul de la Londra la Amsterdam. (Business Traveller)

9. Circa 25.000 de zboruri programate în luna august au fost anulate la nivel global într-un interval de o săptămână, ceea ce va afecta planurile de călătorie a circa 4.4 milioane de turiști. Totuși, este vorba de numai 1% din numărul total de zboruri planificare inițial pentru luna august. (SimpleFlying)

10. Travelator propune un weekend prelungit în Marsilia în luna octombrie, pentru a evita problemele de pe aeroporturile europene din această vară. Vacanța din perioada 13-16 octombrie costă 101 euro de persoană, iar în acest preț sunt incluse călătorie dus-întors cu Ryanair pentru 26 de euro și 3 nopți de cazare în cameră dublă la Résidence Carpe Diem pentru 151 de euro. (Travelator)

Ți-ar mai putea plăcea
Companiile aeriene anunță noi zboruri din București spre Florența și Oslo – Cronica de Turism
Turiștii care cumpără bilete de avion de la agenții își vor primi banii înapoi în maxim 14 zile în cazul anularii călătoriei – Cronica de Turism
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău