UE recomandă eliminarea tuturor restricțiilor de călătorie pentru persoanele cu certificat european digital – Cronica de Turism

1. Uniunea Europeană recomandă tuturor țărilor membre ca, începând din 1 februarie, persoanele cu certificat digital european să poată călători fără niciun fel de restricții suplimentare, cum ar fi efectuarea unui test suplimentar de Covid-19 sau plasarea în carantină. Cu alte cuvinte, UE recomandă ca intrarea în țară a unei persoane să fie stabilită strict pe baza prezentării certificatului, indiferent din ce țară a Uniunii provine. Totuși, va exista o excepție în cazul cetățenilor care provin din state de pe lista roșie întunecată (dark red), în care în prezent se află majoritatea țărilor. Pe de altă parte, fiecare stat membru este liber să stabilească propriile criterii de intrare în țară. Anterior, mai multe state europene au condiționat accesul străinilor din anumite țări de prezentarea unui test de Covid-19, chiar și în cazul persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, ca urmare a numărului crescut de cazuri cu varianta Omicron. De asemenea, se va modifica modul de clasificare al țărilor pe listele de culori ale Centrului European pentru Prevenirea Bolilor: pe lângă rata de infectare va fi luată în calcul și rata de vaccinare. În plus, Uniunea Europeană recomandă tuturor țărilor să reducă perioada de valabilitate a certificatului digital de la 365 de zile la 270 de zilei (9 luni) pentru primul ciclu de vaccinare (primele două doze, în cazul vaccinurilor Pfizer și Moderna). (Politico)

2. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă statelor să renunțe la interdicțiile de călătorie pentru persoanele care nu dețin certificatul european, întrucât “acestea nu oferă o valoare adăugată şi contribuie în continuare la stresul social şi economic trăit de state”. OMS menționează că persoanele nevaccinate nu pot călători în Statele Unite și Finlanda, în timp ce Australia și Noua Zeelandă nu acceptă nici măcar turiști vaccinați. (Hotnews)

3. Începând din 1 februarie, Marea Britanie va elimina cerința unui test de Covid-19 pentru persoanele vaccinate care intră în țară. În prezent, inclusiv persoanele vaccinate sunt obligate să facă un test de Covid-19 în maxim două zile de la intrarea în Marea Britanie. În plus, persoanele nevaccinate nu vor mai intra în izolare și nu vor mai face un test Covid-19 în ziua a opta de la sosire, ci doar un test după sosirea în Marea Britanie. (Gov.uk)

4. Aeroportul Henri Coandă din Otopeni a înregistrat anul trecut un trafic de aproape 7 milioane de pasageri. Traficul a fost cu 55% mai mare comparativ cu anul 2020, dar cu 50% mai mic comparativ cu 2019. De asemenea, numărul de aterizări și decolări a fost anul trecut de 70.000, în creștere cu 38% comparativ cu 2020. Spre comparație, Aeroportul Cluj-Napoca a avut anul trecut 1.46 milioane de pasageri, cel din Iași 640.000 de pasageri, iar cel din Timișoara 630.000 de pasageri. (Economedia)

5. Blue Air a anunțat creșterea numărului de zboruri zilnice pe ruta București – Londra (Heathrow) de la două la trei, ca urmare a cererii mari din partea clienților. Blue Air zboară pe această rută din 1 decembrie 2020, iar în aprilie 2021 a introdus un al doilea zbor zilnic. Prețurile biletelor încep de la 20 de euro pe segment. (Airlines Travel)

6. Bulgaria va prelungi până în 31 martie cerința ca persoanele din țările din Uniunea Europeană aflate pe lista roșie să prezinte și rezultatul negativ al unui test, pe lângă certificatul european digital. România este în prezent pe lista verde a Bulgariei, astfel că cetățenii români pot intra în statul vecin fără test, doar prin prezentarea certificatului de vaccinare. (Ministry of Tourism of Bulgaria)

7. Publicația Călător în bascheți a publicat un ghid complex de călătorie în orașul Toplița din județul Harghita. Autorii oferă informații și fotografii de pe pârtia de schi și pârtia de bob, dar și opțiunile pentru restaurante și cazări accesibile. (Călător în bascheți)

8. Travelator propune un weekend prelungit în Marsilia pentru 87 de euro de persoană. Prețul include zbor dus-întors cu Ryanair pentru 19 euro și 3 nopți de cazare la Résidence Carpe Diem pentru 137 de euro. Perioada călătoriei este 4-7 februarie. (Travelator)

9. Blue Air a suspendat până în luna iunie 10 rute pe care le efectua din România. Astfel, până la jumătatea acestui an nu vor mai exista zboruri din București spre Birmingham, Catania, Liverpool și Tel Aviv, din Cluj-Napoca spre Madrid, Roma, Bruxelles, Stuttgart și Koln, și nici din Bacău spre Madrid. (Boarding Pass)

10. Wizz Air a anulat câteva zeci de zboruri programate inițial în lunile februarie și martie. Pe lista zborurilor anulate se află cele cu plecare din București spre destinații precum Malta, Sevilla sau Geneva, dar și o serie de zboruri din Cluj-Napoca spre Larnaca, Bari sau Malta. (Boarding Pass)

Ți-ar mai putea plăcea
Turcia ar putea permite accesul turiștilor români fără test PCR negativ începând din iunie – Cronica de Turism
Tarom introduce zboruri din București spre New York și Miami – Cronica de Turism
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău