Un implant creier-computer dezvoltat de Science Corporation a reușit să redea vederea mai multor pacienți – Cronica de Tehnologie
1. Acțiunile Apple au atins luni un nou maxim istoric, după ce au ajuns să valoreze $262.24, câștigând aproape $10 într-o singură zi. Când valoarea acestora va urca la $268.26, Apple va ajunge să valoreze $4 mii de miliarde. (News.ro)
2. Amazon Web Services au suferit ieri o întrerupere majoră a funcționării, care s-a întins pe cea mai mare parte a zilei. Din această cauză, numeroase aplicații și servicii au fost afectate, printre care Disney+, Lyft, Reddit, Snapchat, United Airlines și Venmo. (CNBC)
3. OpenAI promite că va lua măsuri pentru a combate deepfake-urile realizate cu modelul Sora 2. Asta după ce mai multe sindicate ale actorilor americani și-au exprimat îngrijorarea privind clipurile care reproduc fără drept imaginea și vocea actorilor. (CNBC)
4. Adobe a lansat o soluție care permite companiilor să personalizeze antrenarea AI-ului cu propriile date. Bazată pe modelul Firefly și numită AI Foundry, aceasta facilitează dezvoltarea unor modele sigure din punct de vedere comercial, evitându-se încălcarea drepturilor de autor. (ZDNet)
5. Modelul AI de programare Claude Code este acum disponibil, în stadiu beta, pe web și în aplicația Claude de iOS. Acesta poate fi folosit, deocamdată, doar de abonații Pro și Max. (The New Stack)
6. Aplicațiile de iPhone și Android ale Meta AI au ajuns la 2,7 milioane de utilizatori, o creștere semnificativă de la 775.000 de utilizatori în urmă cu patru săptămâni. Acestea au acum o medie de 300.000 de download-uri pe zi, de la 4.000 de descărcări pe zi în urmă cu un an. (Profit.ro)
7. Un implant creier-computer dezvoltat de Science Corporation a reușit să redea vederea mai multor pacienți. Acesta constă într-o pereche de ochelari cu cameră video, care trimite impulsuri electrice către un cip introdus sub retină, pentru a ocoli celulele fotoreceptoare deteriorate. (MIT Technology Review)
8. Fuziunea în valoare de $3.7 miliarde dintre Getty și Shutterstock ridică semne de întrebare privind concurența, consideră autoritatea din Marea Britanie. Cele două au termen până pe 27 octombrie să ofere un angajament acceptabil. În caz contrar, va fi declanșată o investigație amplă. (WSJ)
9. Deepseek a lansat un model AI pentru recunoașterea optică a scrisului, care păstrează 97% din informații, comprimând de zece ori textul. Asta, conform companiei chineze, permite procesarea unui volum mai mare de informații cu o putere de procesare mai mică. (The Decoder)
10. Mai multe companii japoneze au început să folosească în magazinele din Filipine roboți controlați de la distanță de oameni, pentru a realiza sarcinile fizice. Modelele de inteligență artificială folosite de roboți sunt antrenate să învețe din acțiunile angajaților. (Rest of World)
