Volvo testează un sistem wireless de încărcare a mașinilor electrice – Cronica de Tehnologie

1. Rusia ar putea folosi semnalele sateliților pentru a localiza și ținti utilizatorii ucraineni care folosesc conexiunile Starlink, avertizează experții. Și Elon Musk spune că șansele ca utilizatorii Starlink să fie vizați sunt mari, acesta fiind singurul serviciu de comunicare (cu excepția celor rusești) ce încă mai funcționează în unele regiuni din Ucraina. (CNN)

2. Agenția spațială rusă spune că nu va mai vinde motoare de rachete Statelor Unite. Afectate de această decizie ar putea fi misiunile prin care sunt trimise resurse și echipamente către Stația Spațială Internațională. (The Verge)

3. Ucraina a primit donații în monede digitale în valoare de peste $50 de milioane, dintre care $10 milioane sunt în BTC și $16 milioane în ETH. Aproape 90.000 de donații separate au fost făcute începând cu 26 februarie. (Decrypt)

4.Volvo testează un sistem wireless de încărcare a mașinilor electrice. La testul realizat în Gothenburg, participă un mic număr de taxiuri Volvo XC40, care își alimentează bateriile cu energie la 41kW atunci când sunt parcate pe locuri unde au fost montate stații de încărcare. (Engadget)

5. O combinație de tehnologii ce țin de robotică și Realitatea Mixtă poate îmbunătății abilitățile de spatial computing („conștientizarea” spațiului înconjurător și înțelegerea acțiunilor oamenilor), au demonstrat cercetătorii. Astfel, ar putea fi creată o mai bună interacțiune om – robot. (TechXplore)

6. Minnesota a pus în funcțiune un amplu program de supraveghere a protestatarilor și jurnaliștilor după uciderea lui George Floyd. Programul Operation Safety Net este folosit în secret de mai bine de un an, depășindu-și atribuțiile inițiale și urmărind acum inclusiv telefoane și platforme sociale. (MIT Technology Review)

7. Nord-estul Ucrainei este afectat de un blackout al comunicațiilor, după o puternică explozie înregistrată la o centrală termică și o substație electrică. Este cel mai grav incident de acest gen de la începutul invaziei și pare să facă parte dintr-o strategie a armatei ruse de întrerupere a comunicațiilor. (The Verge)

8. Ucraina va încerca să-și finanțeze armata cu ajutorul NFT-urilor. Ministrul digitalizării Mykhailo Fedorov a mai spus că se renunță la oferirea unui airdrop celor care au făcut donații în monede digitale. (The Block)

9. O mână robotică ce poate realiza o priză ca mâna omului când prinde sau ridică un obiect a fost creată de oamenii de știință. Mâna robotică poate să învârtă și chiar să dea temporar drumul obiectului în căutarea celei bune prize de prindere. O astfel de abilitate poate îmbunătății roboții industriali care realizează operațiuni ce implică manipularea pieselor. (TechXplore)

10. Chirurgul General al SUA a cerut oficial marilor companii de tehnologie să dea informații despre amploarea și cele mai importante surse de dezinformare legată de COVID-19. Termenul limită este data de 2 mai, însă nu este prevăzută și o pedeapsă pentru respingerea cererii. (NYTimes)

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica de Tehnologie – Google lucrează la un sistem de Electronic ID pentru Android
Piața procesoarelor x86 a înregistrat în Q4 2022 cel mai mare declin din ultimii 30 de ani – Cronica de Tehnologie
Un comentariu

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău