WhatsApp implementează o facilitate prin care imaginile și filmările pot fi trimise la calitatea originală – Cronica de Tehnologie

1. Tiger Global a redus evaluările mai multor companii din portofoliul propriu în luna septembrie: Superhuman cu 45%, DuckDuckGo cu 72%, Yuga Labs cu 69% și OpenSea cu 94%. Pe hârtie, investitorii au acum o pierdere de 18%. (Bloomberg)

2. Hackerii au furat datele personale ale 6,9 milioane de clienți 23andMe, în urma unui atac derulat în luna octombrie. Rapoarte de ascendență, informații ADN, date de naștere, de localizare și fotografii de profil, printre altele, au fost scoase la vânzare pe un forum popular de hacking. (Axios)

3. IBM anunță 10 proiecte de quantum computing, care vizează, printre altele, simularea fizicii cuantice și rezolvarea problemelor de chimie și știința materialelor. Compania spune că cercetătorii săi încearcă, de asemenea, să utilizeze sistemele cuantice pentru a găsi corelații în cantitățile mari de date și pentru a rezolva problemele de optimizare, contribuind la îmbunătățirea proceselor de afaceri. (FT)

4. WhatsApp implementează o facilitate prin care imaginile și filmările pot fi trimise la calitatea originală. Disponibilă, în curând, în cadrul aplicației de iOS, aceasta va fi posibilă folosind funcția de trimitere ca document. Asta va face ca imaginile și filmările să nu poată fi previzualizare în fereastra de chat, trebuind deschise manual. (Profit.ro)

5. 83 de instituții spaniole de presă au dat Meta în judecată pentru €550 de milioane. Compania americană este acuzată de concurență neloială pe piața de publicitate, din cauza utilizării „masive” și „sistematice” a datelor personale colectate prin rețelele sale de socializare. (Reuters)

6. Sellafield, cel mai periculos site nuclear din Marea Britanie, a suferit atacuri ale hackerilor chinezi și ruși începând cu 2015. O investigație arată cum conducătorii Sellafield au făcut tot posibilul pentru a ascunde incidentele și că aceștia nu cunosc cât acces au avut hackerii la sistemele sitului. (The Guardian)

7. Spotify elimină în jur de 15.000 de job-uri, adică 17% din forța totală de muncă a companiei. Într-un mesaj către angajați, șeful companiei, Daniel Ek, spune că problemele principale sunt progresul economic lent și creșterea costurilor de capital. (TechCrunch)

8. ByteDance lucrează la o platforma pentru dezvoltarea chatboților. Conform unor documente interne, aceasta ar urma să permită utilizatorilor să-și creeze proprii chatboți. O variantă beta ar trebui să fie lansată până la finele acestei luni. (SCMP)

9. Amazon și-a lansat propriul generator de imaginii bazat pe AI. Disponibil sub formă de preview clienților AWS, Titan Image Generator poate crea sau modifica imagini existente pe baza comenzilor scrise. (TechCrunch)

10. Browser-ul de internet al Samsung merge acum și pe Windows, într-o mutare ce marchează extinderea disponibilității acestuia. Cunoscut mai ales posesorilor de smartphone-uri ale producătorului coreean, Samsung Internet poate fi descărcat din magazinul oficial Microsoft Store. (9to5Google)

Ți-ar mai putea plăcea
Raport intern Tesla: Versiunea alpha de Cybertruck avea probleme fundamentale de funcționare – Cronica de Tehnologie
Facebook are în lucru o brățară neuronală care interpretează semnalele electrice trimise de creier către mâini – Cronica de Tehnologie
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău