Zoom așteaptă creștere de 329% în ultimul trimestru – Cronica de Business

1. Industria lemnului înregistrează, la nivel european, o cifră de afaceri de peste €240 miliarde și două milioane locuri de muncă. (Profit.ro)

2. Producătorul de mobilă și decorațiuni Mobexpert, controlat de omul de afaceri Dan Șucu, a obținut vânzări cu 75% mai mari pe canalele digitale de Black Friday în acest an comparativ cu anul trecut. În total, compania a primit peste 26.000 de comenzi, atât online, cât și în showroom-uri, care au însumat aproape 100.000 de produse. (Profit.ro)

3. Zoom Video Communications, compania de tehnologie pentru videoconferinte, a înregistrat o cifră de afaceri de $777 milioane în al treilea trimestru, peste așteptările analiștilor, și estimează o creștere de 329% al aceluiași indicator în ultimele trei luni ale anului. Compania a fost puternic influențată în mod pozitiv de actuala pandemie, care a forțat companiile să își mute majoritatea comunicațiilor în mediul online. (CNBC)

4. Industria de software din România va crește cu aproximativ 12,5% în 2020, ajungând la un volum de business de aproximativ €8,2 miliarde, potrivit estimărilor KeysFin. (Startup Cafe)

5. Salesforce, furnizor de soft pentru gestionarea relației cu clienții, a ajuns la o înțelegere pentru a cumpăra Slack, companie ce produce soft-uri de chat, pentru $27,7 miliarde. (Profit.ro)

6. Asigurătorul britanic Conduit a atras peste £800 milioane prin intermediul unei oferte publice inițiale derulate pe piața de la Londra. (Financial Times)

Ți-ar mai putea plăcea
Telekom România, venituri în creștere cu 9,5% – Cronica de business
OTP Bank România, profit cu 164% mai mare la șase luni – Cronica de Business
2 comentarii la acest articol

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău