15 înalţi funcţionari ucraineni şi-au părăsit posturile începând de sâmbătă, şase fiind acuzaţi de corupţie – Cronica dimineții

1. România s-a clasat pe locul 49 în topul global al inovării realizat de World Intellectual Property Organisation (WIPO), agenție a Națiunilor Unite, dar se numără printre singurele patru state UE, alături de Lituania, Grecia și Slovacia, a căror performanță a fost sub așteptări, nivelul inovării fiind sub nivelul dezvoltării economice. Cu un an înainte, România s-a clasat pe locul 48, iar în 2020 pe locul 46. Printre punctele forte ale României se numără un aspect legat de reglementare, costul eliminării redundanțelor (locul 1), PIB/unitatea de energie consumată, dar și creșterea productivității muncii, unde ocupăm locul 4 din 132 de state analizate. Punctele slabe se referă la politicile ”doing business”, cultura antreprenorială, nivelul investițiilor R&D sau al accesului la credit al companiilor. (Cursdeguvernare)

2. Un ciclon mediteraneean în curs de formare ce va purta precipitații semnificative va afecta începând cu noaptea de joi spre vineri zona de sud, est și sud-est a României. În unele regiuni, mai ales zona subcarpatică a Meridionalilor și în Carpații Meridionali, ninsorile vor forma straturi semnificative de zăpadă, chiar și de jumătate de metru, spun meteorologii. În București vor fi ninsori dar și precipitații mixte. (Digi24)

3. Preţul carburanţilor a explodat în Ungaria, după ce guvernul de la Budapesta a eliminat plafonul de preţ în luna decembrie şi a majorat accizele la combustibili, astfel că mulţi automobilişti ungari au început să treacă graniţa în Slovacia sau România pentru a face plinul la preţuri mai mici. În timp ce la o benzinărie MOL din oraşul ungar Esztergom litrul de motorină costa zilele trecute 690 de forinţi ($1,90), peste Dunăre, în oraşul slovac Sturovo litrul de motorină costa $1,76. Diferenţa de preţ este mai mică la benzină. (G4Media)

4. Cancelarul german Olaf Scholz ar fi decis să trimită tancuri Leopard 2 în Ucraina şi să permită şi altor ţări, precum Polonia, să facă acelaşi lucru, în timp ce SUA ar putea furniza tancuri Abrams, a relatat marţi revista Der Spiegel. Un purtător de cuvânt al guvernului german a refuzat să comenteze, iar Ministerul Apărării de la Berlin nu a fost disponibil imediat pentru comentarii. Alţi aliaţi, în special nordici, intenţionează să urmeze exemplul Germaniei şi să furnizeze tancuri Leopard către Kiev din stocurile lor. (News.ro)

Din Cronica de Tehnologie: 10% din toate mașinile vândute anul trecut au fost electrice. La nivel global au fost vândute 7,8 milioane de mașini electrice, cu 68% mai mult decât în 2021. Cele mai puternice creșteri s-au înregistrat în Europa și China. (WSJ)

5. Producția armatei americane de muniție de 155 milimetri, necesară Kievului, va crește în următorii doi ani de la 14.400/luna la 90.000/luna. Acest nivel nu a mai fost atins din anii ‘50, când armata americană a fost implicată în războiul din peninsula coreeană. (NYTimes)

6. O serie de oficiali de rang înalt au fost demişi marţi, în cea mai mare remaniere politică din Ucraina din timpul războiului, care arătă, potrivit Kievului, că preşedintele Volodimir Zelenski este receptiv la reacţiile publicul său în urma acuzaţiilor de corupţie la adresa unor oficiali. Cincisprezece înalţi funcţionari şi-au părăsit posturile începând de sâmbătă, şase dintre aceştia fiind acuzaţi de corupţie de către jurnalişti şi autorităţile anticorupţie din Ucraina. Printre oficialii demisionari se numără cinci guvernatori regionali, inclusiv cel al regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, patru miniştri adjuncţi şi un înalt oficial al biroului prezidenţial, Kirilo Timoşenko, văzut ca un apropiat al lui Zelenski. (News.ro)

7. Statele Unite intenţionează să testeze până în 2027 un motor de navă spaţială alimentat prin fisiune nucleară, ca parte a unui efort pe termen lung al NASA de a găsi metode mai eficiente de a trimite astronauţi pe Marte în viitor. Potrivit NASA, o rachetă nucleară termică ar putea fi de trei până la patru ori mai eficientă decât rachetele alimentate în mod convenţional şi ar reduce timpul de călătorie, un element cheie pentru a ajunge pe planeta roşie. (News.ro)

8. Unul din trei americani poate acoperi o cheltuială urgentă de $400, fără să apeleze la un credit sau la un card de credit, relevă un sondaj. (Bloomberg)

9. Senatorul Republican Josh Hawley a anunțat că va introduce o lege pentru interzicerea TikTok în Statele Unite. TikTok, deținut de compania chineză ByteDance, a fost deja interzis pe device-urile guvernamentele folosite de angajații care lucrează în domeniul public. (Reuters)

Din Cronica Sportivă: Jucătorul grec de tenis Stefanos Tsitsipas, favorit 3, s-a calificat în semifinale la Australian Open, primul grand slam al anului. El a trecut de cehul Jiri Lehecka, locul 71 ATP, scor 6-3, 7-6 (7/2), 6-4. În semifinale va evolua contra rusului Karen Khachanov, locul 20 mondial şi favorit 18.

10. Academia Americană de Film a anunțat peliculele selectate pentru ediția din acest an a premiilor Oscar. Filmele „Everything Everywhere All at Once” (11), „All Quiet on the Western Front” (9) și „The Banshees of Inisherin” (9) au fost cele care au primit cele mai multe nominalizări la premiile Oscar 2023. All Quiet on the Western Front, Avatar: Calea Apei, Elvis, The Banshees on Inisherin, Everything Everywhere All At Once, The Fabelmans, TAR, Top Gun: Maverick, Triangel of Sadness și Women Talking sunt producțiile nominalizate pentru cel mai bun film. Cea de-a 95-a ediţie a premiilor Oscar va avea loc duminică, 12 martie, la Dolby Theatre de la Ovation Hollywood, gazdă fiind Jimmy Kimmel. (Urban.ro)

Fotografia dimineții vine din Madrid, unde un grup de activiști a protestat împotriva creșterii animalelor pentru blana lor. Thomas Coex/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Alianţa USR-Plus şi-a prezentat candidaţii pentru primăriile de sector – Cronica dimineții
Donald Trump a fost achitat de Senatul american în procesul demiterii – Cronica dimineții

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău