2000 de români plecați la muncă în strainătate s-au întors în țară anul acesta – Cronica dimineții

1. Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi, a anunţat că, în acest an, aproximativ 2.000 de români plecaţi la muncă în străinătate s-au întors în ţară, precizând că Guvernul va anunţa în perioada următoare măsuri “importante şi atractive“ pentru a încuraja revenirea românilor acasă. (News.ro)

2. Bursa de la București a atins ieri un nou maxim al ultimilor 10+ ani. (Profit.ro)

3. România a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare creștere a costului muncii dintre toate statele membre UE, 16,3%. Majorarea costului muncii din România a fost de aproape șapte ori mai mare față de Zona Euro (care a consemnat doar +2,4%) și de peste șase ori mai mare în raport cu media UE 28 (+2,6%). (Cursdeguvernare)

4. Persoanele fizice și firmele cu restanțe la stat sub 1 milion de lei pot transmite până la 16 decembrie solicitarea pentru anularea dobânzilor și penalităților, prevede un proiect de ordin de ministru. (Profit.ro)

Una din Cronica de Business: Plățile cu cardul le-au depășit pentru prima dată pe cele cu cash în Marea Britanie în 2018. (BBC)

5. Israelul primește peste 4 milioane de turiști străini anual, însă tour operatorii israelieni recomandă ministerului de resort din această țară să investească mai puțin în atragerea vizitatorilor din țări “sărace”, ca România, Ungaria, sau India, și să se concentreze pe turiștii care cheltuiesc mai mult și contribuie la dezvoltarea economiei. România se află pe locul 6 în topul țărilor ca pondere a numărului de turiști străini care vin în Israel. (Profit.ro)

6. Președintele Donald Trump a dat în judecata procuratura din Manhattan în încercarea de a bloca predarea documentelor despre returnarea taxelor sale personale și a firmelor pe care le deține. (Bloomberg)

7. Un atac cu drone americane asupra unei ascunzători ISIS din Afganistan s-a soldat cu cel puțin 30 de morți din rândul civililor și peste 40 de răniți. (Reuters)

8. Conform unui studiu, America de Nord a pierdut, în ultimii 50 de ani, aproape 3 miliarde de păsări, 29% din întreaga populație. (NPR)

9. Autoritatea care reglementează publicitatea în Australia a respins mai mult de 600 de reclamații împotriva unei reclame care arată sângele menstrual. Reclama, pentru un produs igienic, avea mesajul “De ce este considerat nepotrivit să arătăm sângele menstrual. Ciclul este ceva normal. A-l prezenta este la fel de normal.” (Link)

10. CFR Cluj a debutat cu o victorie în prima etapă a grupelor Ligii Europa: scor 2-1 cu Lazio Roma, după ce italienii au condus cu 1-0. Detalii în Cronica Sportivă de azi.

Fotografia dimineții – Melania Trump înconjurată de un grup de copii de culoare la Washington. Olivier Douliery/AFP/Getty Images:

Ți-ar mai putea plăcea
Cronica dimineții – Guvernul impune cea mai mare taxă bancară din Europa, peste cea din Ungaria
Cronica dimineții – România iese din top 3 țări UE cu cea mai ieftină electricitate
3 comentarii la acest articol
  • Cristi
    sept. 23,2019 la 2019-09-23T00:11:52+03:000000005230201909

    Legat de 6, cred ca declarații fiscale sau taxe e un termen mai adecvat decât „returnarea taxelor sale personale”. Pana acum nu am mai întâlnit acest termen în română

    • Orlando Nicoara
      sept. 23,2019 la 2019-09-23T06:31:18+03:000000001830201909

      Da, corect, multumesc.

  • sept. 22,2019 la 2019-09-22T23:41:26+03:000000002630201909

    […] Cronica dimineții […]

Comentează

Comentariul tău *

Numele tău *
Site-ul tău