Numărul salariaților cu mai mult de două contracte de muncă simultan s-a dublat anul trecut – Cronica serii

Meteorologii au prelungit şi extins, luni dimineaţă, codul galben de ninsori, până miercuri, la ora 10.00. Astfel, atenţionarea meteorologică vizează Capitala şi zece judeţe din sudul României. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vântul va sufla cu până la 45 de km/h, viscolind zăpada. (News.ro)

1. Guvernul este în „direcția bună” după ce a oprit majorarea salariilor și pensiilor prin ordonanță trenuleț de la finele anului trecut, fără de care deficitul bugetar s-ar fi dus, „ușurel” spre 10% din PIB și a adoptat noul proiect de buget, cu un deficit de 7%, consideră guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. (Profit.ro)

2. România a importat luni 16,5 milioane de metri cubi/zi, ceea ce reprezintă un record, potrivit datelor Transgaz. În același timp, exporturile către Republica Moldova sunt și ele ridicate, conducta directă Iași-Ungheni fiind utilizată la capacitate maximă. (Hotnews)

3. Numărul salariaților cu mai mult de două contracte de muncă simultan s-a dublat anul trecut, ajungând la 509.846, potrivit datelor oficiale furnizate de autorități. Comparativ, în anul 2023, la nivel național, 246.186 de români aveau mai multe contracte de muncă simultan. (Adevarul)

4. Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a anunțat că partidul său nu va semna moțiunea de cenzură inițiată de către AUR. Moșteanu susține că momentul oportun pentru înlăturarea guvernului Ciolacu va veni abia după alegerile prezidențiale din luna mai. (Hotnews)

5. Producția de autovehicule din România a scăzut substanțial în luna ianuarie, cu 19,1%, rezultatul fiind generat în special din cauza volumul de vehicule asamblate la Mioveni, de Dacia. Fabrica din județul Argeș a produs, conform datelor ACAROM, 22.165 de vehicule, ceea ce reprezintă o scădere foarte mare, 31,49%, comparativ cu ianuarie 2024. Sunt două cauze majore care au condus la acest rezultat: ieșirea din producție a modelului Jogger, care s-a mutat în Maroc și intrarea în vigoare a noilor ținte de emisii CAFE, care impun o valoare medie a emisiilor de CO2 de 93 de grame pe vehicul vândut. Pentru Dacia este o provocare, având în vedere că, în afară de Spring, niciun motor nu are un nivel de emisii atât de scăzut. (Profit.ro)

Din Cronica de Tehnologie: Meta va investi în dezvoltarea roboților umanoizi bazați pe inteligență artificială. Compania americană a format deja o echipă care se ocupă de această tehnologie și se va concentra, la început, pe roboții care pot realiza diverse treburi casnice. (News.ro)

6. Preşedintele S.O.S. România, Diana Şoşoacă, a declarat luni că va candida la alegerile prezidenţiale şi că a strâns aproape toate semnăturile necesare pentru a-şi depune candidatura. (G4Media)

7. Securitatea Europei este „într-un moment de cotitură”, a afirmat luni preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen la sosirea sa la Paris pentru un summit informal privind Ucraina. (Digi24)

8. Ministrul Rus de Externe Serghei Lavrov, care va participa la discuțiile cu oficialii ameriani din Arabia Saudită, marți, a sugerat că nu vede vreun rol pe care Europa să-l aibă în negocierile de pace pentru încheierea războiului din Ucraina. (Libertatea)

9. China nu este pregătită pentru război, susține un raport al think tank-ului american RAND Corporation, acesta notând că principala motivație a Partidului Comunist pentru modernizarea extinsă a armatei nu este lupta împotriva unui inamic extern, ci menținerea controlului asupra țării. (Hotnews)

10. Financial Times scrie că administrația Trump presează România să ridice restricțiile fraților Tate. Cazul fraților Tate a fost adus în discuție pentru prima dată de oficialii americani într-o convorbire telefonică cu guvernul român săptămâna trecută și apoi a fost urmărit de trimisul special al lui Trump, Richard Grenell, când s-a întâlnit cu ministrul român de externe la Conferința de Securitate de la München. (News.ro)

Ți-ar mai putea plăcea
Rata anuală a inflației a scăzut în mai la 10,6% de la 11,3% în aprilie. Ciolacu desemnat premier – Cronica serii
Deficitul bugetar a ajuns, după primele 9 luni din acest an, la 2,6% din PIB – Cronica serii