Junot Díaz, Tracy Chevalier, Michel Bussi și Cristian Mungiu, printre invitații FILIT Iași 2025 – Cronica de Carte

1. Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași – FILIT au anunțat lista primilor invitați care vor participa la cea de-a XIII-a ediție a evenimentului, ce se va desfășura în perioada 22-26 octombrie 2025, iar printre aceștia se numără Junot Díaz (laureat al Premiului Pulitzer), Tracy Chevalier (autoarea volumului „Fata cu cercel de perlă”), Michel Bussi (unul dintre cei mai citiţi autori francezi contemporani) și Cristian Mungiu (unul dintre cei mai apreciați regizori români contemporani). (Filme-cărți.ro)

2. Între 24-28 septembrie, la Cluj-Napoca, va avea loc Festivalul Internațional de Carte Transilvania, tema de anul acesta fiind „Construim viitorul prin cultură”. Pe parcursul a cinci zile, vor avea loc peste 60 de evenimente (conferințe, dezbateri, lansări de carte etc), cu participarea mai multor scriitori români și străini, iar peste 40 de edituri vor fi prezente cu cărți în cadrul festivalului. (Link)

3. Părinții și elevii se așteaptă ca în următorii ani, inteligența artificială să joace un rol important la școală, potrivit unui studiu realizat de Ipsos pentru Edge Institute în august 2025. 72% dintre români cred că utilizarea tehnologiei digitale în școli ar fi benefică, 64% consideră pozitivă folosirea zilnică a dispozitivelor digitale de către elevi, iar 70% susțin obligativitatea platformelor digitale pentru teme și evaluări. De asemenea, inteligența artificială ar putea fi o alternativă mai ieftină la educație, consideră 43% dintre respondenții studiului „Digitalizarea sistemului de educație în România”. (Euronews)

4. Editorii Literary Hub au realizat lista listelor celor mai așteptate cărți ale toamnei anului 2025, analizând și adunând cărțile menționate în 28 de liste ale celor mai cunoscute publicații din lume. Astfel, cea mai așteptată carte a toamnei este „The Wilderness”, de Angela Flournoy, care este trecută în 15 liste. Acest volum este urmat de „Will There Ever Be Another You?”, de Patricia Lockwood și „Joyride”, de Susan Orlean (14 mențiuni), respectiv de „The Loneliness of Sonia and Sunny”, de Kiran Desai și „Mother Mary Comes to Me”, de Arundhati Roy, cu 13 mențiuni. (Literary Hub)

5. Știri pozitive din lumea literară:

-S-a lansat Audiodexa.ro, primul dicţionar-enciclopedic audio în limba română (Link);

-În Uzbekistan, o lege adoptată recent permite prizonierilor eligibili pentru eliberare condiționată să își reducă pedepsele dacă citesc anumite cărți. Pentru fiecare carte citită (și confirmată printr-o procedură oficială), pedeapsa poate fi redusă cu trei zile (ActuaLitte);

-Fundația Premiilor Booker a semnat un parteneriat cu BookKind, o librărie britanică care donează 10% din valoarea fiecărei cărți vândute unor campanii caritabile (BookSeller).

Din Cronica dimineții: România e pe ultimul loc în Uniunea Europeană la consumul de carte, spune Mihai Mitrică, directorul Asociaţiei Editorilor. Cu o piaţă de doar 60 de milioane de euro pe an, suntem la egalitate cu Bulgaria, care are o populaţie de trei ori mai mică. Ungaria, care are jumătate din populaţia României, are o piaţă de 110 milioane de euro pe an. (News.ro)

6. Rabih Alameddine (cu volumul „The True True Story of Raja the Gullible (and His Mother)”), Jonas Hassen Khemiri („The Sisters), Megha Majumdar („A Guardian and a Thief”), Susan Choi („Flashlight”) și Joy Williams („The Pelican Child)  sunt printre nominalizații la categoria ficțiune din cadrul celor mai prestigioase premii literare americane – National Book Award 2025. (Publishers Weekly)

7. Între 24-26 septembrie, va avea loc cea de a XIV-a ediție a Festivalului literar LitVest din Timișoara. Vor participa scriitorii: Matthew Caley (Marea Britanie), Gabriel Chávez Casazola (Bolivia), Nathalie Handal (Franța, S.U.A.), Ivan Hristov (Bulgaria), Miriam Reyes (Spania). România este reprezentată de Dinu Flămând, Radu Pavel Gheo, Ioan T. Morar, Tiberiu Neacșu, Simona Petrișor, Nona Rapotan. (Forbes)

8. Cele mai vândute cărți din SUA, conform New York Times: la categoria Fiction, pe locul întâi se află o noutate, respectiv volumul „The Secrets of Secretes”, de Dan Brown, care va apărea în traducere românească la Editura Rao; la categoria NonFiction, pe locul întâi se află tot o noutate, respectiv volumul „Confronting Evil”, de Bill O’Reilly și Josh Hammer, despre câteva dintre personajele malefice ale istoriei. O noutate interesantă în top, la categoria non-ficțiune, respectiv „The Book of Sheen”, memoriile actorului Charlie Sheen. (New York Times)

9. Recomandări cărți în limba română, apariții noi sau reeditări:

-Sărut-mâna pentru masă! Carte de(spre) bucate, de Adriana Sohodoleanu și Cosmin Dragomir, Editura Gastroart

-Revărsatul zorilor, de Iulian Bocai, Editura Trei

-ce ne-a rănit cel mai mult a fost gingășia, de Cătălin Pavel, Editura Vinea

-În direct din linia întâi, de Adelin Petrișor, Editura Polirom

-Identitatea reprimată a basarabenilor și așa-zisa limbă moldovenească, de Eugenia Bojoga, Editura Eikon

-La limită. Arta de a risca totul, de Nate Silver, Editura Publica

-Kairos. Manual de greacă veche, coordonatori Andreas Weileder, Markus Heber, Editura Humanitas

-Copii, încape toată Antichitatea greacă într-un lift?, de Theodoros Papakostas, Editura ZYX Books

-Nu ne despărțim, de Han Kang, Editura Humanitas Fiction

-Biblia lemnului otrăvit, de Barbara Kingsolver, Editura Trei

-Romanul Parisului, de Ruth Reichlm, Editura Humanitas Fiction

10. Pe scurt, din lumea literară:

-Miercuri, 24 septembrie, de la ora 19.00, va avea loc online Clubul de carte Litera, la care se va discuta volumul „Suflete rănite”, de Clare Leslie Hall (Link);

-Editura Dezarticulat Books caută prozatori pentru volumul doi al antologiei Cicada (Răsfoiala);

-Pascal Quignard a fost desemnat câștigător al Premiului Jean Monnet pentru Literatură Europeană în 2025 (ActuaLitte);

-Editura Doubleday va publica un nou volum de non-ficțiune semnat de John Grisham, intitulat „Shaken: The Rush to Execute an Innocent Man” (Publishers Weekly);

-A fost anunțată prima selecție a nominalizărilor pentru Premiul Médicis 2025 (Livres Hebdo);

-Premiul Wainwright pentru literatură despre natură a fost acordat volumului „Raising Hare”, de Chloe Dalton (The Guardian);

-Șapte romane despre spectacolele de curiozități („freakshows”) și prețul plătit de oamenii care sunt diferiți (Electric Literature);

-Scriitoarea Leigh Bardugo recomandă cărți fantasy pentru persoanele care cred că nu le plac cărțile de acest gen (New York Times).

Fotografia săptămânii: Jurnalistul Richard Grant a vizitat biblioteca personală a lui Cormac McCarthy, la doi ani după decesul scriitorului. Cormac McCarthy era un tâmplar pasionat și a proiectat aceste rafturi de aproape trei metri înălțime de-a lungul pereților din sufrageria sa, cu spațiu pentru 1.000 de cărți — doar 5% din vasta bibliotecă personală a autorului. Sursa: Smithsonian Magazine.

Ți-ar mai putea plăcea
Mircea Cărtărescu va primi Premiul Internațional pentru Literatură „Exlibris” – Cronica de Carte
Câștigătorii British Book Awards 2025 – Cronica de Carte