În ianuarie au fost cu 47% mai multe firme dizolvate la nivel național decât în urmă cu un an – Cronica dimineții

1. Începutul anului 2026 a adus o adevărată undă de șoc pentru mediul de afaceri din România. Cifrele primei luni din an ne arată o realitate extrem de dură pentru mediul antreprenorial. În perioada 1 ianuarie – 31 ianuarie 2026, un număr de 5.403 companii și-au dizolvat activitatea la nivel național. Această cifră reprezintă o creștere de 47,22% comparativ cu aceeași lună a anului 2025, când se înregistrau 3.670 de dizolvări. Nici la capitolul suspendărilor temporare de activitate lucrurile nu stau mai bine deloc. Au fost înregistrate 2.046 de suspendări voluntare în prima lună a anului 2026, ceea ce marchează un avans îngrijorător de 19,93% față de ianuarie 2025. (Profit.ro)

2. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunțat că şi-a propus ca în prima parte a acestui an România să aibă o strategie naţională de screening şi prevenţie, prima din ultimii 36 de ani. Rogobete anunţă că, în bugetul pentru acest an, vor primi fonduri programele naţionale de screening pentru cancerul de sân, pentru cancerul de col uterin şi pentru cel colo-rectal. (News.ro)

3. PPC Energie, furnizorul de gaze naturale cu a treia cotă de piață la nivel de țară, și-a notificat clienții din București cu care are contracte în vigoare că, de la 1 aprilie – dacă nu va fi modificată legislația în vigoare, care prevede eliminarea plafonului de 0,31 lei/kWh începând cu data respectivă – noul preț final va fi cu aproape 26% mai mare decât plafonul, respectiv de 0,39 lei/kWh. (Profit.ro)

4. În aproape toate statele membre ale Uniunii Europene numărul total de imigranţi din afara UE a fost mai mare mai mare, în 2024, decât numărul de imigranţi din alte state membre UE, singurele excepţii fiind Luxemburg şi România, arată datele publicate vineri de Eurostat. Conform acestor date, în 2024, proporţia de imigranţi din alte state membre UE a fost de 85,5% în Luxemburg şi de 56% în România. (Hotnews)

5. USR a lansat, în Congresul Național 2026 „Viitorul, împreună”, proiectul strategic „România 2036”, un amplu proces de planificare pe termen lung pentru viitorul țării, eveniment la care peste 500 de delegați au dezbătut direcțiile politice și modificări ale statutului partidului. Președintele Dominic Fritz a declarat că formațiunea este „o amenințare pentru profitorii statu-quo-ului” și că participă la guvernare „pentru a-l distruge”, iar vicepremierul și ministrul Apărării, Radu Miruță, a susținut că membrii USR trebuie încurajați să își asume funcții publice, inclusiv prin numire politică, pentru a putea reforma instituțiile statului. (Digi24)

Din Cronica Sportivă: Meciurile din optimile de finală ale Ligii Campionilor:

  • Bayer Leverkusen (Germania) – Arsenal (Anglia)
  • Atalanta (Italia) – Bayern Munchen (Germania)
  • Atletico Madrid (Spania) – Tottenham (Anglia)
  • Galatasaray (Turcia) – Liverpool (Anglia)
  • Newcastle (Anglia) – Barcelona (Spania)
  • PSG (Franța) – Chelsea (Anglia)
  • Bodo/Glimt (Norvegia) – Sporting Lisabona (Portugalia)
  • Real Madrid (Spania) – Manchester City (Anglia)

6. Un amendament susținut de 13 filiale și care se va vota la Congresul din weekend al USR, ar putea deschide calea ca cei care sunt în fruntea filialelor județene sau membrii în Biroul Național (BN) să poată candida pentru un nou mandat, indiferent de numărul de ani pe care îi au în funcție. În prezent, statutul USR limitează mandatul membrilor din Biroul Național deținut de aceeași persoană pe o perioadă de maximum 10 ani. (Cotidianul)

7. Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat aprobarea repatrierii voluntare a personalului neesențial și a membrilor de familie din cadrul Ambasadei României la Tel Aviv, Consulatului General al României la Haifa și Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, ca măsură preventivă în contextul tensiunilor militare din regiune. (Cotidianul)

8. Iranul a acceptat să nu stocheze uraniu îmbogățit, a declarat vineri șeful diplomației din Oman, descriind acest pas drept o evoluție majoră în cadrul negocierilor cu Statele Unite. Potrivit ministrului de externe din Oman, Iranul nu va putea stoca uraniu îmbogățit și vor exista verificări. El a adăugat, de asemenea, că Iranul își va reduce stocul actual „la cel mai scăzut nivel posibil”. Statele Unite insistă pentru o interdicție totală a îmbogățirii uraniului, în timp ce Iranul și-a apărat până acum dreptul la energie nucleară în scopuri civile. “Dacă nu poți stoca material îmbogățit, nu poți în niciun caz fabrica o bombă”, a declarat ministrul de externe al Omanului. (Hotnews)

9. Președintele american Donald Trump a ordonat administrației sale ”să înceteze imediat orice utilizare” a inteligenţei artificiale (AI) de la Anthropic, după ce start-up-ul din California a refuzat să-şi deschidă sistemele pentru armata americană. (News.ro)

10. Pentru prima oară în ultimii 25 de ani, de când sondajele Gallup măsoară acest sentiment, procentul americanilor care declară că simpatizează cu palestinienii e mai mare decât cel al celor care simpatizează israelienii, o schimbare radicală de atitudine față de cel mai important aliat american din Orientul Mijlociu. (Axios)

Fotografia dimineții este una din fotografiile câștigătoare la Underwater Photographer of the Year și reprezintă un cașalot tânăr fotografiat în apele din Republica Dominicană. Cecile Gabillon Barats:

Ți-ar mai putea plăcea
Iohannis participă astăzi la mitingul din Piața Victoriei unde PNL vrea să aducă 50.000 de oameni – Cronica dimineții
Taxarea directă și indirectă a statului pe munca populației face ca 7-8 luni pe an, persoanele fizice să muncească doar pentru a plăti dările către stat – Cronica dimineții